DORIN MATEI: „Problema nu e dacă Europa s-a trezit prea tîrziu, ci dacă este capabilă de un răspuns coerent şi eficient“

Cu istoricul Dorin Matei despre ce s-a întîmplat în 1945 la Ialta, cu documentele pe masă, nu pe vorbe, și cum e de fapt cu noua Ialta. Despre criza Europei de azi, despre interesele Americii și despre riscul ca un sistem imperfect să fie înlocuit cu ceva mult mai rău.

Cristian Teodorescu: Cum de a fost posibil ca, de pe urma unui chef nocturn făcut la Moscova de doi tipi (Stalin și Churchill), Europa să fie tragic împărțită în două timp de aproape o jumătate de secol?

Dorin Matei: Este un clişeu mult răspîndit. Moscova este cea mai interesată în circulaţia lui, pentru că îi susţine naraţiunea pe care o repetă Europei de Est: noi ne înţelegem cu Occidentul (americanii) peste capul vostru şi ei v-au trădat o dată, vă vor trăda din nou. Cum stau lucrurile din punct de vedere istoric? La sfîrşitul primului război mondial, Germania şi Rusia bolşevică erau două state paria. La 10 aprilie 1922 s-a deschis conferinţa economică şi financiară de la Genoa, convocată pentru a discuta problema reparaţiilor de după război şi reglementarea relaţiilor cu cele două state paria. La 16 aprilie s-a anunţat semnarea la Rapallo a unui tratat între Germania şi Rusia bolşevică. Era prima recunoaştere diplomatică a regimului instaurat de Lenin. Se puneau bazele unei colaborări economice şi militare între cele două ţări. Viitorul Wehrmacht s-a pregătit în URSS. În anii următori, şi alte state occidentale au restabilit relaţiile diplomatice cu URSS. Germania scosese Rusia bolşevică din izolarea diplomatică. Tot Germania – lui Hitler – a fost prima care i-a recunoscut URSS dreptul la sfere de influenţă. În august 1939, Stalin a negociat în paralel cu o delegaţie anglo-franceză şi cu una germană. Anglo-francezii i-au refuzat pretenţiile asupra Ţărilor Baltice, Finlandei şi Basarabiei, Hitler le-a acceptat şi s-a încheiat Pactul Ribbentrop-Molotov. Aşadar, dacă e să vorbim de trădare, Germania a făcut-o. Atacînd în iunie 1941 URSS, Hitler i-a dat ocazia Moscovei să devină, din stat agresor şi iniţiator al celui de al doilea război mondial, prin invadarea Poloniei la 17 septembrie 1939, una dintre principalele forţe care au contribuit la înfrîngerea Germaniei şi campioană a luptei contra nazismului, la sfîrşitul războiului..

La încheierea războiului, occidentalilor le-a fost practic imposibil să îi refuze lui Stalin ceea ce Hitler îi acordase în 1939, pentru că diviziile sovietice erau deja prezente pe teren. Pentru a le scoate de acolo, era nevoie de un nou război. La Moscova, în octombrie 1944, Churchill a încercat, în mod cinic, să salveze ce se mai putea salva pentru interesele britanice: securitatea coridorului de transport spre Suez. Acordul nu a fost niciodată recunoscut oficial de SUA, ci doar acceptat tacit, pînă la prăbuşirea „lagărului socialist“. Prăbuşire la care Occidentul a contribuit din plin, prin concurenţa economică şi prin cursa înarmărilor, care au venit de hac sistemului socialist, din cauza tarelor sale interne.

Înainte de a arăta cu degetul spre Occident şi a striga: „Trădare, trădare, de trei ori trădare!“, poate ar fi mai util să ne limpezim cum de a fost posibil ca, imediat după 23 august 1944, numărul membrilor PCR cu carnet să crească, în mai puţin de un an, de la cîteva sute la aproape un milion.

C.T.: După discuția telefonică dintre Trump și Putin, The New York Times a titrat un articol de opinie: „Noua Ialta“. Chiar așa să fie?

D.M.: Este o formulă ziaristică cu mare impact emoţional. Ialta a fost doar un moment al procesului descris mai sus (şi la Ialta nu s-a discutat nimic despre România, în ciuda a ceea ce rostesc „analiştii“ de prin studiourile de televiziune). Federaţia Rusă din 2025 nu este URSS de la sfîrşitul războiului. Diviziile sale nu au reuşit să ocupe nici măcar Ucraina. Se discută cu Federaţia Rusă altfel decît s-a discutat cu Saddam Hussein doar pentru că este o mare putere nucleară. O acceptare a cerinţelor lui Putin privind, de exemplu, revenirea NATO în graniţele de dinainte de 1997 ar fi cu adevărat un act de trădare, greu de conceput. Pe de altă parte, nu putem ignora că sistemul democratic occidental clasic trece printr-o gravă criză, căreia elitele politice şi intelectuale nu reuşesc să îi găsească o soluţie viabilă, deocamdată. Este în primul rînd o criză demografică, ce a generat valul de imigrări. Imigranţii de azi sînt asiatici şi africani, mulţi fiind musulmani, care vin cu pretenţia de a-şi impune cultura şi religia în noile locuri unde se aşază. Şi asistăm la situaţii aiuritoare, în care nu se mai difuzează filmul de desene animate creat de Disney, Cei trei purceluşi, ca să nu lezăm sentimentele noilor sosiţi. Sau ne apucăm să dărîmăm statui pe criterii de „corectitudine politică“, după modelul împăraţilor romani, al Terorii din timpul Revoluţiei franceze, al regimurilor naziste şi comuniste. Apare astfel pericolul ca sistemul actual, imperfect, dar cel mai bun existent deocamdată, să fie înlocuit cu ceva ce s-ar putea să constatăm că este mult mai rău.

C.T.: În Estul Europei se spune că președintele american Roosevelt l-a crezut pe Stalin, l-a crezut pînă și scepticul Churchill în noaptea cînd au împărțit Europa. Azi, măcar, nimeni nu-l crede pe Putin, în afară de Trump „pacificatorul“ și de băieții cu care s-a instalat la Casa Albă. Contează?

D.M.: Sper că am reuşit să conving că nici Roosevelt, nici Churchill nu l-au crezut pe Stalin. Pe de altă parte, în absenţa documentelor şi analizelor care stau la baza deciziilor preşedintelui SUA, este greu de tras o concluzie. Lucrurile sînt în desfăşurare şi noi sîntem copleşiţi de pseudo-analize, fake-news, dezinformare şi multă prostie. Explicaţia cea mai uzitată pentru atitudinea nouă adoptată de Casa Albă faţă de Federaţia Rusă – care, repet, este departe de poziţia internaţională a URSS în 1945 – este aceea că se doreşte atragerea Rusiei alături de SUA, contra Chinei. A fost ideea fostului secretar de stat Henry Kissinger, cel care a orchestrat în anii ’70 ai secolului trecut apropierea de China, contra URSS. Acum s-ar încerca procesul invers. Probabil că Rusiei nu i-ar displăcea să scape din strîmtoarea sufocantă a Chinei în care a ajuns din cauza invadării Ucrainei şi în mod sigur este fericită să primească această mînă întinsă de Statele Unite într-un moment în care începuse să gîfîie serios. Viziunea americană asupra relaţiilor cu Rusia este, evident, diferită faţă de cea europeană şi mai ales de cea a noastră, a românilor. Americanii nu au cunoscut „binefacerile“ׅ vecinătăţii cu Rusia, nici pe cele ale vreunei ocupaţii ruseşti. Problema este să nu ajungă Administraţia americană ca, din motive electorale interne, să îşi dorească încheierea păcii, în orice condiţii, mai mult decît Rusia.

C.T.: Nixon s-a aliat cu Mao contra URSS, în anii ’60. Acum, Trump vrea să rupă Rusia din alianța cu China și-i caută în coarne lui Putin. Cine e fraierul în afacerea asta?

D.M.: Americanii au avertizat, cu mult timp în urmă, că au un interes strategic mai mare în Asia, unde China reprezintă o ameninţare cu mult mai importantă decît Rusia lui Putin, împotmolită în Ucraina. Plus faptul că nu vor mai putea suporta multă vreme aproape singuri costurile asigurării securităţii democraţiilor occidentale. Europa a ignorat cu superbie avertismentele. Cred că problema nu este dacă Europa s-a trezit prea tîrziu, ci dacă este capabilă de un răspuns coerent şi eficient. Şi din punct de vedere istoric, şi privind la realităţile zilei, sînt motive de îngrijorare.

C.T.: „Ce dacă vin rușii, or să ne dea afară din țară?“, zic pacifiștii autohtoni în „suveranismul“ lor. Or fi nepoții lui Bilă din Moromeții, cel ce ținea legătura cu URSS-ul, sau cei care au chiulit la orele de Istorie?

D.M.: Nepoţii lui Bilă sînt mult mai puţini decît cei care ignoră istoria. Atunci cînd, după 1990, mai aveau încă loc întîlniri între istoricii români şi cei ruşi, cei din urmă repetau mereu: vedeţi ce urît scrie presa occidentală despre voi, românii; ce frumos vorbeam noi despre voi cînd eram împreună; ce căutaţi voi în Occident, voi sînteţi fraţii noştri ortodocşi. Cînd afirmi că nu mai ai nevoie de istorie, că viitorul este al lui ChatGPT şi AI – de unde elevii copiază referatele şi proiectele, fără să mai gîndească –, nu te poţi aştepta la altceva. Cînd înlocuieşti gîndirea logică, bazată pe cunoştinţe solide, cu cea algoritmică, livrată de surse interesate, aici ajungi.

812 vizualizări