La începutul pandemiei l-am întrebat pe istoricul Dorin Matei, redactor-șef la Magazin istoric, ce zice „mama adevărului“, cum se spunea odinioară, despre nenorociri din astea. După un an, l-am întrebat cu ce ne-am ales pînă acum de pe urma ei și la ce să ne mai așteptăm.
Cristian Teodorescu: Înainte vreme, adică prin secolul al XIX-lea și în zorii secolului trecut, în ce constau măsurile de apărare cînd venea o epidemie?
Dorin Matei: La sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea s-a îmbunătăţit şi la noi gestionarea epidemiilor. Principala metodă era – cum este şi astăzi, pînă la descoperirea antidotului medical – carantinarea. La punctele de intrare în ţară se instituia carantina. Pe drumul pe Valea Oltului spre Sibiu trecem şi astăzi prin localitatea Lazaret, care păstrează amintirea locului unde funcţiona, la graniţa dintre Ţara Românească şi Transilvania, o astfel de carantină sau lazaret. E bine, totuși, să nu transpunem realităţile lumii noastre în trecut. Vreme de milenii, molimele (pandemiile) au fost pedeapsa zeilor, apoi a lui Dumnezeu, aruncată asupra lumii păcătoase. Zeitatea gestiona pandemia, ea hotăra cînd începea „relaxarea“. Şi atitudinea oamenilor faţă de moarte era alta. Cum nivelul cunoştinţelor ştiinţifice nu le permitea să descopere cauza reală, acceptau cu resemnare voinţa divinităţii. Moartea era ceva firesc, un fel de pasaj către o altă lume, mai bună şi veşnică. Abia omul modern, care stăpîneşte atomul, care a zburat în cosmos şi a aselenizat, şi-a închipuit că a devenit stăpînul Universului şi nu poate accepta că o chestie care abia se vede la microscop a blocat, de atîtea luni, omenirea. În trecut, în fiecare familie se năşteau cît mai mulţi copii, cu conştiinţa clară că doar cîţiva vor supravieţui şi vor depăşi vîrsta copilăriei. Azi fiecare om care moare din cauza bolii, cînd noi sîntem stăpînii Universului, devine o problemă de stat, un lucru de neacceptat: de aici şi aşteptarea cu sufletul la gură a numărului de decedaţi zilnic, anunţată ca breaking news de televiziuni.
C.T.: În pandemii sau în timpul marilor crize economice, extremismul o duce bine. Și cel de dreapta, și cel de stînga. Sîntem dispuși din cauza crizei sau predispuși pur și simplu să întoarcem spatele democrației?
D.M.: Închipuiţi-vă că într-o zi un grup de cetăţeni proclamă că li se încalcă drepturile şi libertăţile cetăţeneşti pentru că sînt obligaţi să umble îmbrăcaţi pe stradă şi în felul acesta sînt discriminaţi. Periodic, lumea înnebuneşte. Cred că sîntem într-un astfel de moment, cînd o problemă foarte serioasă, cum este cea a drepturilor şi libertăţilor umane, a ajuns obiect de circ. În vreme ce problema sănătăţii publice pare o bagatelă, care păleşte în faţa pretenţiei unora că li se încalcă drepturile şi libertăţile dacă trebuie să se vaccineze, ignorînd că, nefăcînd-o, o minoritate pune în pericol majoritatea. Căci dacă veţi urmări atent lucrurile, veţi constata că antivacciniştii rămîn, totuşi, o minoritate – este adevărat, în creştere faţă de deceniile anterioare şi tot mai activă pe social media, dar o minoritate. Or, regula de bază a democraţiei este că minoritatea se supune majorităţii. Nu văd de ce dreptul lor de a nu se vaccina trebuie să afecteze, să blocheze o mare majoritate care se vaccinează şi poate astfel să revină la normal. Au dreptul să nu se vaccineze, dar să suporte consecinţele. Să citească ce s-a întîmplat cu populaţiile băştinaşe din America Latină la întîlnirea cu noile boli aduse de europeni şi pentru care organismele lor nu produceau anticorpi.
Istoria ne învaţă că, de-a lungul vremurilor, cantitatea de prostie umană a rămas constantă. Ceea ce s-a modificat a fost capacitatea ei de a se propaga, răspîndi mai repede şi pe suprafeţe mai mari. Acum o sută de ani era imposibilă producerea unui vaccin în mai puţin de un an şi nu existau resursele industriale pentru producerea lui în cantităţi suficiente, ca să asigure imunizarea omenirii suficient de rapid. Dar existau şi avantaje: nu se inventaseră talk-show-ul, Facebook, TikTok, WhatsApp, influencer-ii. Primele patru sînt invenţii tehnice admirabile, doar că sînt folosite de oameni. Prin aceste mijloace moderne, prostia umană circulă incomparabil mai rapid şi ajunge cu mare viteză în cele mai îndepărtate colţuri. Combinate cu paradoxala scădere a nivelului de cultură generală şi educaţie sanitară tocmai în epoca unor astfel de mijloace de răspîndire a cunoştinţelor în masă, efectele sînt cele pe care le vedem. Cred că fenomenul antivaccinişti ar trebui atent investigat. Ei au existat din chiar clipa în care au apărut primele forme de inoculare şi apoi de vaccinare. Dar răspîndirea pe care a luat-o fenomenul tinde să devină o ameninţare la adresa siguranţei naţionale, ce nu poate fi ignorată. Nu este vorba de opoziţia doar faţă de vaccinurile anti-COVID-19, ci de fenomenul în general, care poate duce la reapariţia unor boli considerate eradicate.
C.T.: Ne paște vreo revoluție de pe urma pandemiei?
D.M.: Aşa se întâmplă în istorie de obicei. Tensiuni care se acumulează lent, în timp, ies la iveală brusc, cu ocazia unor accidente istorice, precum prezenta pandemie. Nu pandemia va schimba lumea, ci lumea se va schimba din cauza acestor tensiuni acumulate şi care vor produce o ruptură în final. Depinde de inteligenţa omenirii ca ruptura să fie una paşnică, nu violentă. Anglo-saxonii (mă refer în primul rînd la nordici, britanici şi americani) au înţeles binefacerile evitării unor rupturi violente şi de vreo trei-patru secole nu au mai cunoscut revoluţiile, ceea ce nu i-a împiedicat să evolueze, ba chiar să fie în fruntea lumii ca dezvoltare economică şi socială. Alţii, ca noi, au avut cîte o revoluţie aproape la fiecare 50 ani, cu consecinţele cunoscute.
C.T.: În criză sîntem oricum, unii mai mult, alții mai puțin, după posibilități.
D.M.: Este limpede, deşi se vorbeşte prea puţin despre acest lucru şi, de cînd a izbucnit pandemia, pare că totul se concentrează pe aceasta, că lumea este în criză. În primul rînd o criză de sistem a lumii euro-atlantice, cea care a fost liderul mondial în ultimele două sute de ani. O criză pe multiple planuri. O criză demografică. Şi în Europa, şi în SUA, populaţia îmbătrîneşte şi scade. Golul este umplut aproape firesc, pe principiul vaselor comunicante, cu populaţie venită din Asia şi Africa, unde există un spor demografic natural şi multă sărăcie. Vitrina strălucitoare a lumii occidentale reprezintă o atracţie extraordinară. Multă vreme imigraţia a fost ţinută sub control. O serie de guverne occidentale şi-au imaginat că dacă asiaticii şi africanii poartă blugi, poşete Dior şi mănâncă de la McDonald’s şi KFC, automat vor adopta şi valorile democratice occidentale. Au încurajat imigrarea, pentru a-şi acoperi nevoile de forţă de muncă. Constată acum că s-au înşelat, că lumea din care vin aceşti imigranţi are alte valori şi că ei sînt prea rar dispuşi să le abandoneze şi să le îmbrăţişeze pe cele occidentale. Dimpotrivă, creează enclave în noile lor ţări, unde se comportă şi se conduc după legile lor, emit chiar pretenţia ca noi să le adoptăm valorile lor. Reacţia recentă a unui grup de ofiţeri francezi şi ameninţările cu un război civil sînt doar exemplul cel mai elocvent. S-ar putea să asistăm chiar la debutul unei noi mari migraţii.
C.T.: Și fără migrație lucrurile nu stau bine.
D.M.: În cadrul sistemului occidental nu se mai respectă regulile jocului. „Băieţii deştepţi“ din toată lumea consideră că nu mai este obligatoriu să respecte măsurile de protecţie instituite de regulă după catastrofe financiare sau crize economice şi pot fura cît consideră ei că au nevoie. Aşa au apărut marile crize financiare din ultimele decenii. S-a accentuat polarizarea bogăţiei, a crescut numărul celor care nu mai beneficiază de „statul bunăstării“, ceea ce a dus la acumularea tensiunilor sociale, la lipsa de încredere în capacitatea elitei politice şi intelectuale de a găsi remedii, la absenţa de la vot. Dacă nu se vor găsi rapid remedii pentru updatarea sistemului, prin care el să redevină funcţional, există riscul ca întreg sistemul să trebuiască schimbat. Şi nimic nu ne garantează că cel nou va fi la fel de bun şi mai ales la fel de democratic precum cel de pînă acum.
C.T.: A ieșit scandal cînd s-a dezvelit la Iași bustul lui Octavian Goga. Cei care au aplaudat ziceau că poetul merită un bust. Cei ce au fost împotrivă au amintit de legile antisemite ale guvernului condus de Goga. Francezii, frații noștri mai mari, se laudă cu opera lui Céline, dar nu-i ridică statui, fiindcă nu i-au iertat convingerile extremiste. Sînt unii dintre noi mai iertători?
D.M.: Nu sîntem mai iertători, doar mai neadaptaţi noilor realităţi. Excelent exemplul cu Céline. Pentru că la noi, din dorinţa de a fi cît „mai corecţi politic“, sărim adesea peste cal şi avem tendinţa să îl scoatem din istorie pe Goga. În loc să explicăm exact ce a făcut şi unde a greşit, dintr-un reflex creat de experienţa istorică recentă vrem să îl interzicem. Iar extremele atrag alte extreme. Ca în toate celea, este nevoie de inteligenţă şi în asemenea cazuri.
1.112 vizualizări
