Columbus, Ohio, octombrie 1977. În decurs de două săptămîni, un individ violează aleatoriu patru tinere dintr-un campus studențesc și le jefuiește de valorile pe care le aveau la ele. Poliția se mișcă rapid și, cîteva zile mai tîrziu, suspectul are și un nume: în mașina ultimei victime se găsesc amprentele lui Billy Milligan, un tip de 23 de ani cu zece clase și cazier care mai fusese în pușcărie pentru agresiune sexuală, spargere și jaf cu mînă armată. Arestat fără să se opună în locuința unde s-au găsit și obiecte ale victimelor păstrate ca trofee, recunoscut de fete ca fiind cel care le-a violat, cazul e considerat rezolvat de anchetatori.
Dar există un mare dar: omul nu înțelege de ce este acuzat și insistă că nu el e făptașul. După o evaluare psihologică inițial neconcludentă, Billy este testat cu mai mare atenție și îi uimește pe specialiști: subiectul prezintă diferențe majore de IQ, are momente de retardat sau de geniu și nu e conștient de lucrurile pe care le face cîteodată. Viața lui are discontinuități: Milligan percepe o realitate distorsionată, mintea sa amnezică fiind împărțită între mai multe personalități – bărbați, femei, copii de trei-patru sau nouă ani –, care-și dispută corpul. Cînd se simte safe și în control, e Arthur, un individ rece, cu accent britanic; uneori e Ragen, furiosul cu accent iugoslav, alteori e Tommy, artistul, Christene, fetița temătoare, Adalana, lesbiana de 18 ani. Comportamentul, vocea, accentul i se schimbă pe măsură ce se petrece switch-ul, desenele sale sînt diferite în funcție de cine era cînd ținea creionul în mînă. Aparent, Billy e ascuns mai tot timpul de ceilalți, pentru că, la 16 ani, ar fi avut o tentativă de suicid, iar personalitățile alternative au preluat de-atunci controlul și îl țin adormit. Deci cine e Billy Milligan? Un foarte bun actor sau un bolnav psihic? Doi abili avocați ai apărării își construiesc cazul pe problemele mentale ale clientului lor și procesul se încheie cu verdictul „Nevinovat din motive medicale“, sentința „Internare la ospiciu“.
Starea lui continuă să fie întoarsă pe toate fețele de diverșii experți care-și dau cu părerea; o parte dintre ei susțin că Milligan suferă de dissociative identity disorder, alții sînt sceptici auzind un astfel de diagnostic. Se află că încă de la 14 ani ajungea la psihiatru cu probleme de memorie – uita chestii, avea episoade de care nu-și amintea, ca un somnambul. Situația pare a fi rezultatul unei traume extreme, tortura repetată aplicată în copilărie de un tată vitreg bețiv și violent care, în fiecare seară, își lua la omor nevasta și copiii. Billy, cel mai agresat dintre ei, găsea evadare doar în el însuși.
Cam repetitiv și incoerent, editat cu o viteză în plus, Monsters Inside: The 24 Faces of Billy Milligan spune haotic povestea unui Dr. Jekyll and Mr. Hyde multiplicat, prin interviuri cu membri ai familiei Milligan, procurori, polițiști, psihologi care au lucrat la cazul lui și fragmente din înregistrările video ale sesiunilor sale terapeutice. Pacient schizoid sau psihopat manipulator? Oricare ar fi adevărul, întrebarea rămîne – creierul uman ascunde secrete încă nedescifrate. Poate că nu-i deloc întîmplător că la Bălăceanca sau Socola există mai mereu printre Napoleonii veritabili cîte unul fals, suspectat de doctori că simulează.
Monsters Inside: The 24 Faces of Billy Milligan, 2021, docu-seria unui caz psihiatric fascinant, patru episoade de 59-63 de minute, regizat de Olivier Megaton, difuzat de Netflix.
1.021 de vizualizări
