Ieşi pe autostrada numărul doi (poreclită „a Soarelui“, mai ales iarna, pe lapoviţă şi măzăriche) şi o ţii langa până treci Dunărea, la Cernavodă. Acolo faci dreapta spre Cochirleni şi-i dai bătaie până la Ion Corvin.
Peisajele sunt cu totul spectaculoase, dar ai grijă la drum, că localnicii din satele astea n-au parte să vadă maşini, deci şoseaua e locul preferat de hârjoană al copiilor, cîinilor şi gâştelor. Şi de-mpleticeală al beţivilor, bunînţeles. La Ion Corvin faci stânga şi-ai ajuns: al treilea sat e Adamclisi.
Drumul la monument e fix la ieşire, n-ai cum să-l ratezi: un bulevărdoi inutil de lat, cu scuar d-ăla pe mijloc, de separă benzile. Intrarea e 7 lei, da’ merită, că de banii ăştia nu vezi nimic, dar poţi să faci pipi. Toaleta e singura entitate funcţională din tot complexul; monumentul propriu-zis este o chestie jegoasă din piatră şi beton, făcută la mica ciupeală. Mai e şi tumulul pretorian, unde cică fusese înmormântat un general roman, mort în luptele cu dacii.
Tumulul e o movilă prăbuşită la mijloc, plină de scuipaţi şi de hârtie igienică. În monument nu poţi intra, că nu e uşă; poţi doar să-i dai târcoale pe dinafară. Poveştile adevărate ale monumentului şi cetăţii le afli de la domnu’ Soare, paznicul, un om grav nevorbit. Eu am un soi de bun-simţ. Mă opresc aici şi intru în detalii data viitoare, că după atîta turism românesc la 35 de grade parcă m-a bătut puţin soarele-n cap.
Dragă Mihai! Fă matale o drumeţie la mama acasă şi învaţă acolo o meserie. Apoi mai vedem! Asta, cu presa, e greşită rău.
Dar nu ghid turistic, aş sugera. Traseul descris e lung şi aiurea.