Astă iarnă, invitat la un festival de literatură la Viena, m-am trezit în toiul nopţii cu un telefon de la Ciucurel, cel mai încoţopenit agricultor dintre ţiganii de la Cetate, posesor a treijdouă de capre şi a doişpe purcei pitici vietnamezi, care, jelindu-se de mama focului, repeta cu năduf: „Ce ne facem dom’ Dinescu, că n-avem foraje! N-avem foraje, dom’ Dinescu!“.
Văzînd disperarea vecinului meu de moşie, care solicita efectuarea de urgenţă a unor foraje în zonă, crezui că ne-a pus Dumnezeu mîna-n cap şi o fi ţîşnit petrolul din arătură. Abia cînd a mărturisit că i-au ronţăit caprele gardul de mărăcini şi izmenele de pe frînghie, m-am dumirit că lipsa fînului şi a porumbului din hambar era baiul lui Ciucurel.
Anul ăsta natura a dat din nou cu copita-n şiştar.
După îngheţul din primăvară şi pîrjolul care s-a prelungit pînă-n octombrie, lui Ciucurel nu i-a mai rămas decît să smîntînească zările, drept pentru care şi-a pus coasa-n cui, şi-a vîndut caprele şi a fugit la cules portocale, socotind că-i mai bine să fii maimuţă în Grecia decît fermier în România.
Publicat în Cațavencii, nr 45, 14-20 noiembrie 2012
cui ii mai pasa de ceva in tara asta,ca guvernantilor NU !