Cu câțiva ani în urmă, un țărănuș din Buzău ajungea, nu se știe cum, președintele PSD. Dar asta nu mai mira pe nimeni. După glorioșii Dragnea și Dăncilă, din străfundurile Teleormanului, Buzăul părea dătător de speranță, izvor de nesecate genii. Că Marcel Ciolacu nu arăta ca atare și mai și vorbea precum îi era portul erau deja amănunte nesemnificative.
Dar, sub bagheta magică a consultanților americani, băiatul din Buzău s-a dat de trei ori peste cap și s-a transformat în Făt-Sfătos, adevăratul urmaș al lui Ion Iliescu, cel care a fost singurul președinte pesedist al României în ultimii 34 de ani.
Pescuit din mulțimea de anonimi necuvântători de către preaputernicii baroni de Vrancea, Neamț, Vaslui și Olt, Ciolacu ar fi trebuit să fie marioneta la ale cărei butoane să se joace Firea și Stănescu până crăpa fierea-n ei. Ne și putem închipui câte șampanii a deschis Oprișan pentru grupul de uzurpatori, sărbătorind împreună secolul de dominație asupra partidului pe care se și apucaseră să-l împartă în cincinale de prosperitate personală.
Doar că, printr-un adevărat miracol, tocmai Oprișan a căzut primul. La vot popular. După 20 de ani de baroneală, după ce a adus un județ plin de resurse la capătul răbdării și în pragul falimentului, Oprișan s-a trezit, spre propria-i stupefacție, trimis să-și petreacă restul libertății pe domeniul maică-sii de la marginea Focșaniului. De-acolo, pe unde și procurorii ajung mai greu ca să organizeze partide de flagrant delict, lui Oprișan i-a venit din ce în ce mai greu să urle la Ciolacu. Adică el urla, zbiera, de-a dreptul, doar că sunetele nu treceau de copacii deși și mai ales de gardul vizibil de pe Lună. Singurii care-l mai auzeau, dar din ce în ce mai slab, erau foștii lui tovarăși. Aceiași baroni din Vaslui, Olt, Neamț și Voluntari.
Dar, încet-încet, pe măsură ce a trecut timpul, și ăștia au început să audă din ce în ce mai rar și mai prost, până n-au mai auzit deloc. Paul Stănescu a și fost prezent, în noiembrie 2022, la descăpățânarea finală a fostului său prieten.
La descăpățânarea altui bun amic, Buzatu pe numele său, Paul Stănescu a lipsit. Și pe bună dreptate, pentru că în acest caz invitațiile le-au făcut procurorii, nu partidul. A lipsit și când Firea și-a pierdut capul, dar și atunci când Arsene și-a pierdut urmele. Și, încet-încet, din ce în ce mai izolat pe tarlalele de mii de hectare pe care la administrează el sau familia, Paul Stănescu a început să înțeleagă că au creat un monstruleț care îi devorează pe toți, din interior.
Și, de fiecare dată după câte o cină copioasă la care s-a servit baron sau baroneasă în sânge, Ciolacu iese public râgâind compasiune și smerenie. Îi și pare rău de oamenii ăia, dar legea-i lege, România trebuie să meargă mai departe, PSD-ul trebuie să meargă mai departe…
Cât de departe? Asta nu ne spune Ciolacu, dar citim în ochii lui care râd la electorat cam ca aceia ai bătrânului Iliescu, în vremurile bune: „Cam până acolo încât să aibă președintele pe care mă meritați!“. „Da, da, meritați, meritați…“, se aude și ecoul partenerului strategic, căruia tocmai civilul Ciolacu, iară nu militarul Ciucă, i-a semnat promisiunea de 6,5 miliarde de dolari pentru avioane F-35.
