Drumul Taberei e numele predestinat al unui cartier în care oamenii vor locui, cît de curînd, în corturi. În afară de blocuri, care doar par demolate, cartierul este răscolit de furia investițională pedelisto-opresco-uselistă.
Metroul, o lucrare la care și-au dat mîna fondurile europene, bugetul de stat, bugetul Primăriei Capitalei și, probabil, Dumnezeu însuși, ar putea părea cuiva care a trăit pînă acum în creierii munților o construcție unică în lume, care sfidează însăși condiția umană și posibilitățile ei. Dacă nu ai ști că te afli într-un oraș în care scările rulante funcționează doar douăzeci de minute, cînd își amintește cineva să le repare, ai putea să crezi că metroul este un plan nebunesc de străpungere a măruntaielor pămîntului, iar nu un rahat de construcție pe care chinezii ar fi făcut-o cît bei o bere și tragi două țigări.
Ei bine, nu, după trei luni de lucrări la metroul din Drumul Taberei, șantierul – unul imens, desfășurat pe kilometri întregi – a fost abandonat. Rar mai vezi cîte un paznic scobindu-se plictisit între dinți. Din nou, tot ce s-a putut construi a fost deci o groapă lungă. Asta după ce, pe același loc, an de an, se îngropau, în panseluțe și brăduți tunși în pas cu moda, milioane și milioane de euro de către singura valiză a doamnei Udrea cu nume românesc: Poteraș. Pînă în utima oră a mandatului său criminal, Poteraș a investit: locuri de joacă pe un metru pătrat, boschete în gropile de pe șosea, milioane de panseluțe, locuri de parcare peste alte locuri de parcare, numărul lor rămînînd însă același dinainte și la fel de insuficient. Dar toate acestea au însemnat bani, bani țîșnind din jugulara bugetului Primăriei sectorului 6. Totul a culminat cu Terra Park, inaugurat de doamna Udrea, un parc de distracții pentru copii și în care nu intră nimeni. De plictiseală, au ajuns să se dea căluții în tiribombe și tiribombele cu mașinuțele.
Dar să revenim la metrou. Ca să vă faceți o părere, imaginați-vă că pe mijlocul bulevardului Drumul Taberei, șase sau șapte kilometri, îngustînd ambele sensuri de circulat, e o groapă îngrădită care în toamna asta se va umple cu apă, iar la iarnă cu zăpadă.
Din tot acest proiect nebunesc al omenirii șpăgare a rămas funcțional un punct de informare. Da, un Punct de Informare despre metrou, deschis în intersecția de la Moghioroș. O clădire încropită din termopane maro, cu aer de magazin de cruci și coșciuge. Aici, în cazul în care nu știi ce e ăla metrou (cum vă spuneam, e o invenție de ultimă oră) sau dacă vrei să te convigi că ditamai groapa din mijlocul străzii nu este rezultatul unui act de huliganism, ci un proiect al municipalității, poți să vorbești cu cineva. Nu, nu e un psiholog în fața căruia să-ți tratezi nervii tociți de Poteraș și de Mănescu, ci o doamnă care pare că-și dorește moartea. Singură, într-un cavou maro de sticlă, în intersecție la Moghioroș. Nu are ce să-ți spună, îți umple poala de pliante. Asta se întîmpla pînă acum cîteva săptămîni, căci între timp fie a fost închis cavoul, fie femeia și-a luat lumea în cap.
Vizavi de acest punct de informare se deschide ochiului avid de movile de pămînt, garduri dărîmate și copaci culcați la pămînt spectacolul înfiorător al Parcului Moghioroș. Renovat acum doi ani de către Poteraș, cu băncile schimbate, cu fîntînă de neam prost la intrare – deci modern, frate! –, parcul a fost închis acum de Mănescu și dat pe mîna torționarului muncitor român.
