Într-un interviu acordat lui Ion Cristoiu, Rareș Bogdan a povestit că scandalul din PNL iscat de modul în care a negociat Orban funcțiile în coaliție a fost potolit temporar, în decembrie, de un telefon dat de către „Bunul Dumnezeu“.
Dincolo de faptul că pe Dumnezeu îl strigau ai lui acasă, cînd era mic, Gott, asta cînd nu-l alintau Klaus, interviul incendiar dat de Rareș Bogdan este semnalul că zeitatea supremă, cu templul la Cotroceni, s-a hotărît să dezlege cîinii din lanțuri și să-i asmută supra fostului premier, care a devenit obraznic, impertinent și obositor. Rareș Bogdan și Robert Sighiartău au primit misiunea de a coaliza vocile cu fainoșag ale partidului, adică alea din Ardeal, și a le face cît mai auzite acum, cînd, teoretic, ar mai fi luni bune pînă la un eventual congres al PNL. Numai că Dumnezeu nu este un individ răbdător, iar acum nerăbdarea sa este orientată în direcția dărîmării lui Orban de la șefia PNL cît mai repede și cît mai umilitor cu putință, fiindcă mandolinarul nu doar că se face de rîs pe sine însuși, dar compromite și imaginea din viitoarele manuale de istorie a președintelui, ceea ce este absolut inacceptabil. Căci mai grav decît să compromiți posteritatea prezidențială nu ar putea fi decît, eventual, să urinezi pe peretele vreuneia dintre cele mai celebre case ale Sibiului.
Din nefericire pentru Ludovic Orban, atacul ogarilor ardeleni nervoși îl prinde cum nu se poate mai prost, căci, oricît și-ar dori, nu mai are ce să ofere unor eventuali mercenari dispuși să-i sară în ajutor, după a cedat tot ce se putea ceda către USR-PLUS și UDMR. Care USR-PLUS și UDMR nu prea mai au nevoie nici ei de Ludovic Orban, fiind destul de mulțumiți de cum și-au făcut treaba cu el. Foarte încîntat de spectacol, în acest moment, Florin Cîțu ar trebui să ia de pe acum lecții de fugă sănătoasă, căci, odată dezlănțuiți, cîinii lui Dumnezeu s-ar putea să nu se oprească pînă nu pun stăpînire și pe cotețul din Piața Victoriei, nu doar pe cel din Modrogan.