Poate sunteți îngrijorați că Donald Trump nu s-a mai arătat de vreo șase zile prin Casa Albă și nici nu are un calendar al întâlnirilor pentru următoarele zile. Stați liniștiți, președintele american este în mare vervă, a făcut trei teste de inteligență și au ieșit toate că este geniu. A stat acum câteva nopți pe rețeaua lui socială Truth și a postat vreo 50 de comentarii în care i-a făcut de macao pe Biden, Obama, democrați și pe toți jurnaliștii care nu îl laudă, asta în timp ce americanii dormeau liniștiți pentru că președintele chiar vegheză pentru ei. Omul are energie la vârsta lui pentru încă trei mandate și nu mai ține cont de nimic, el merge înainte ca un buldozer rămas fără frâne. De pildă, cu toate că nu are dreptul să o facă, a semnat un decret prin care sunt scoase din Pacific 60 de sonde care monitorizau efectele încălzirii globale asupra oceanului pe Coasta de Vest, pentru că schimbările climatice nu există, iar Donald Trump a spus asta chiar din primul mandat.
Nu plecați după fentă, nu este economie făcută la buget pe model Bolojan, proiectul a fost plătit cu ani înainte, acum erau doar niște amăriți de oameni de știință care monitorizau și stocau datele primite de la sonde. Pierdere de timp, mai ales că SUA are nevoie de vânzători în magazinele Mc. Donald’s nu de oameni de știință cu bășini în cap, care îi mai prostesc și pe alții cu încălzirea globală. Și nu doar Trump e bine, mersi, ci toată familia lui, mai ales Ivanka și soțul ei Kushner, care mediază cam toate conflictele de pe mapamond, din Ucraina, în Iran și până în Gaza. Cei doi au descoperit într-una din vacanțele lor exorbitante o insuliță în apele albaneze ale Adriaticii, insula Sazan, un fost bastion militar al lui Enver Hodgia, devenită între timp rezervație naturală.
Ginerele lui Trump a reușit să o cumpere cu 1.4 miliarde dolari, că are de unde, și a început să bage buldozerul în biodiversitatea insulei până i-a înfuriat pe albanezi, cam 100.000 de furioși ieșiți pe străzile Tiranei, care au dat foc reședinței premierului pentru că a pus botul la oferta lui Kushner. Nici cu Ormuzul nu stă Trump prea bine, nici cu grocery, prețul galonului de benzină nu e mic deloc și vin alegerile mid term precum drona rusească în blocul din Galați. Primul semnal că totuși unii se tem de ce o să iasă din noiembrie, încolo, este că Peter Thiel, supranumit și făuritorul de regi, cel care l-a creat, sponsorizat și împins pe post de vicepreședinte pe J.D. Vance, s-a mutat permanent în Argentina, paradisul naziștilor lui Hitler.
Da, ați auzit bine, ideologul de vârf al MAGA, împăratul din Silicon Valley, creierul de la Pay Pal Mafia, deținătorul celui mai tare program de monitorizare a populației – Palantir, artizanul tehno-republicii, big tech oligarhul care pregătise SUA pentru tehno-fascism, a șters-o în Argentina cu tot cu afaceri. Și-a luat cu el și soțul, că e gay, și copilul înfiat ca să crească cu doi tați, unul activ și altul pasiv, după sistemul binar al limbajului vorbit în Silicon Valley. Se pare că teama lui Thiel este legată de modul haotic și accelerat în care Trump își face politica proprie, depărtându-se de dezideratele oligarhilor big tech, aruncându-se cu capul înainte într-un dezastru politic de amploare. Sunt multe chestii murdare care le vor exploda probabil în față membrilor mari și mici ai administrației Trump și susținătorilor din umbră dacă vor fi pierdute alegerile de mid term.
Dacă luăm în calcul că Peter Thiel a sponsorizat până acum cariera politică a lui Vance cu peste 16 milioane de dolari – iar pe Vance este că nu l-ați prea mai văzut în ultimul timp? – apare tot mai evident că Trump le cam dă țeapă oligarhilor care au avut grijă de el și îl scoate la înaintare pe Rubio. 1,25 milioane dolari donați campaniei lui Trump din 2016, apoi 35 milioane sponsorizări în zona politică republicană, din care 20 de milioane candidații MAGA din Senat la mid term-ul din 2022, 10 milioane cheltuite în 2024 pentru campania prezidențială a lui Donald Trump, asta da investiție în politică. Și ce să vezi, totul pare acum să se năruie. Thiel presimte dezastrul și pericolul care vine după o probabilă pierdere a majorității republicanilor în Congres, așa că pare a fi primul șobolan care sare de pe corabia MAGA.
Este posibil să vedem de prin ianuarie încolo cum se schimbă roata vieții la americani, iar toți patrioții de la noi – care îl roagă pe domnul Putin să bombardeze România ca să îi pedepsească pe globaliștii mâncători de banane și pe Trump să le dea turul doi înapoi – vor dispărea în negura Tik Tokului. Se va lăsa liniștea, pentru că doar cu Moscova nu merge paranghelia suveranismului și se alege praful și de pro-occidentalism și de social-democrația dac – ortodoxă. Vine diluviul biblic la americani, o să vină și la ruși, o să vedeți, dar e bine, că la noi de multă vreme este secetă și ploaia care va veni le va potopi pe toate.







Foarte documentat ești Măline,
Peter Thiel a mirosit dezastrul și încearcă să se pună la adăpost.
Dovleacul nu știe, nu înțelege ce îl așteaptă.
Problema, minoră de altfel, cine va pica primul?
Trump sau Puțin?
Eu cred că picajul va fi la Cotroceni…