Phoenix, Arizona, 1972. Scandalul Watergate e încă în faza inițială, aia a știrilor de subsol în ziare. Marele șofer și playboy Jim Ellis face curse cu un Plymouth Duster roșu, pe post de curier de plicuri burdușite cu bancnote pentru boss-ul criminal al zonei intrat în vizorul FBI-ului. Mai exact, în cel al agentei de culoare Nina Hayes, proaspăt ieșită de pe băncile școlii și promovată, la ordin de sus, ca să se demonstreze public că nu mai există rasism în instituțiile statului.
Fata asta nu stă deloc în banca ei și se ia mult prea în serios, investigînd, în stil pitbull, cazul pe care și l-a dorit, spre surprinderea și deranjul colegilor și superiorilor. Pare a fi o conspirație ca interlopul-șef, protejat de polițiști corupți, să fie scăpat. Motivația de a-l băga după gratii e foarte personală: Nina vrea răzbunare împotriva individului care i-a ucis tatăl, atunci cînd era doar o copilă. Fără susținere în secție, decît doar din partea alor ei, minoritatea neglijată (partenerul natural, nativul indian care nu-i băgat deloc în seamă de ceilalți, și domnișoara secretară blondă foarte bună în căutatul prin arhive), singura șansă pentru agenta care îl vînează e să facă echipă cu Jim, informator de ocazie, omul motivat de același gen de răzbunare, pentru că mafiotul care l-a angajat ca pilot de curse ilegale e și primul suspect în asasinarea fratelui său.
Ce rămîne din Duster după ce l-ai desfăcut din ambalajul estetic al producției specifice HBO, cu buget mare pentru costume, mașini și decoruri, este binecunoscuta poveste a rasismului și misoginismului epocii, combinată cu cea complet neinteresantă a unui soi de gigolo veștejit care-și vîntură de colo-colo pleata ridicolă, țeapănă ca o perucă de clovn, forțat să primească ordine de la o LaToya Jackson ieșită din adolescență cu o păpădie afro pe cap. LaToya, sora lui Michael Jackson, dacă n-ați realizat cine ar fi persoana – oricum, nu se știe pe cine mai ajută această referință. Pentru că fix asta-i problema. E de neînțeles de ce-ar fi interesat cineva, în 2025, să se uite la un serial polițist cu acțiune și motivații obscure din anii ’70. Din nostalgia vremurilor trecute? Cine le-a trăit ca să înțeleagă nu prea mai e în segmentul demografic vizat de advertiser-i, deci de marile platforme de streaming. Unii chiar deloc. A, poate pentru că pe agenda producătorilor scrie că noul gen de erou trebuie să fie femeie, de culoare și, dacă se poate, gay. Dacă nu, măcar frumoasă, deșteaptă și devreme acasă, ca să aibă timp și de cratița la care erau trimise femeile pe vremea aia.
Pînă să fie lansat Duster, cînd auzeai cuvîntul ăsta, prima imagine apărută în minte era singurul 4×4 ieșit pînă acum din fabrica de la Pitești, nu modelul ăla de Plymouth forjat în alergăturile unui pămpălău fugit din desene animate. Cînd marea vedetă a serialului este, după cum indică și titlul, o mașină, chiar nu mai e absolut nimic de spus.
Duster, 2025-, serial polițist prăfuit și obosit, creat de J.J. Abrams și LaToya Morgan, cu participarea extraordinară a lui Richard Nixon, înviat de AI, opt episoade de 47-51 de minute, difuzat de Max.
1.360 de vizualizări
