Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Dylan, încă o aroganță

Zoom Dylan, încă o aroganță

Ce și-or mai fi dînd cu pumnii în cap jurații Academiei Suedeze că i-au acordat lui Bob Dylan Nobelul pentru literatură! Mai întîi laureatul i-a ținut pe jar, pînă s-a hotărît să le transmită că acceptă premiul, încît unul dintre academicieni și-a ieșit din calmul său nordic și l-a acuzat pe Dylan de „nepolitețe și aroganță”.

Lui Mario Vargas Llosa i-a sărit țandăra cînd a aflat cine a fost premiatul anului trecut, încît a zis că Premiul Nobel e pentru scriitori, nu pentru cîntăreți. N-a fost singurul. Un membru al juriului Premiului Goncourt i-a făcut de doi bani pe bătrînii 68-tiști suedezi, suferinzi de prostată, care l-au premiat pe Dylan și au făcut astfel de rîs Academia din Suedia. În schimb, alți scriitori celebri, printre care Salman Rushdie, au lăudat juriul Nobelului literar pentru alegerea făcută.

De parcă întîrzierea cu care a răspuns că primește „onorat” premiul n-ar fi fost de-ajuns, Dylan nu s-a dus la ceremonia din decembrie anul trecut, de la Stokholm, fiindcă avea alte angajamente. Săptămîna trecută, cînd s-a dus să-și ia medalia și diploma, într-o ceremonie restrînsă, bătrînul folkist n-a ținut discursul de recepție fără de care nu i se pot da și banii pentru premiu. Și dacă nu trimite discursul de mulțumire pînă în iunie, cei 820.000 de euro rămîn în pușculița suedezilor.

E adevărat că Bob Dylan nu stă în banii ăștia, dar cîți artiști s-ar păgubi singuri de o asemenea sumă? Pentru spiritele pioase și strîngătoare s-ar putea ca și povestea cu discursul să fie o nouă probă că Dylan e mitocan și arogant, fiindcă în loc să facă atîtea „fițe”, cîntărețul-poet ar fi putut să refuze premiul, ca Sartre bunăoară, nu să se joace cu nervii juraților și să strice regulile Academiei Regale a Suediei. Totuși, din cînd în cînd trebuie să apară cîte cineva care să nu respecte reguli ce par bătute în cuie, măcar pentru a vedea ce se întîmplă. Dacă Dylan e cel care le încearcă trăinicia, cu atît mai bine. Și dacă suedezii îi acceptă hachițele, în loc să-l sictirească, cum ar vrea alții, asta e mai degrabă de bine decît de rău, iar în istoria acestui premiu venerabil vor rămîne mai curînd peripețiile Nobelului cu năzurosul și imprevizibilul folkist decît ceremoniile la dată fixă din anii precedenți.

17 vizualizări

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Suedia, daaa, extrafina tara africano-araba.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta