Liviu Dragnea a pierdut tot pe 21 decembrie 2016, atunci când a propus-o pe Sevil Shhaideh pentru funcția de premier. Și și-a recunoscut neputința atunci când, în calitatea lui de șef al celui mai mare partid, proaspăt învingător în alegeri, la momentul acela, a acceptat ca președintele să nu nominalizeze premierul PSD, fără a reacționa.
Tot ce a urmat de atunci și până la sentința definitivă de luni n-a fost decât un șir de cedări, în speranța unei achitări. Iată, n-a fost să fie.
PSD n-a mai obținut un scor atât de slab la vreun scrutin din 2007, atunci când românii au votat pentru prima dată pentru a-și alege reprezentanții în Parlamentul European. Scorul partidului condus atunci de Mircea Geoană a fost de 23,11%. Puțin mai mic decât cel obținut duminică. Totuși, după doar un an, la alegerile parlamentare din 2008, PSD și PC au obținut mai multe voturi decât PDL, dar mai puține mandate, din cauza sistemului de vot.
Mai tăvălit ca acum PSD nu a mai fost decât în 1996, când, cu aproape 27% din voturi, a lăsat impresia unui partid învins definitiv, care nu se va mai putea ridica niciodată. Dar s-a ridicat, mereu mai repede decât preconizau analiștii.
Ceea ce s-a întâmplat duminică are, în ochii unora, proporțiile unui măcel biblic. Iar sentința definitivă în cazul lui Liviu Dragnea pare bomboana pe o colivă de multă vreme antamată.
Desigur, alegerile europarlamentare nu schimbă componența Parlamentului național. Dar asta numai în teorie. În practică, avem suficiente exemple de răsturnare a rezultatului alegerilor legislative.
Pentru că nici un partid, dar absolut nici unul, nu a făcut, atâta vreme cât a avut puterea, un lucru pe care alegătorii îl cer constant din 1990 încoace: interzicerea traseismului politic.
Este greu de crezut că USR și PLUS vor accepta în rândurile lor parlamentarii PSD și ALDE care, zilele acestea, se pregătesc să fugă din partidele lor. Dar Pro România nu va avea astfel de rețineri morale. Și iată cum un partid care nu a participat la alegerile parlamentare va putea decide noua majoritate parlamentară.
Alegătorii care au dus PNL, USR și PLUS la aproape 50% vor, însă, ca lucrurile să se miște repede. Așteaptă acest moment din ianuarie 2017. Vor capul PSD, vor sânge, vor ca tăvălugul să continue să se rostogolească, strivitor. Președintele Iohannis a încălecat pe calul alb al eliberării, și-a pus armura de salvator și tropăie triumfal spre alegerile prezidențiale. Dușmanul a fost înfrânt, acum sunt uciși muribunzii de pe câmpul de luptă. Nu se iau prizonieri. Ura alimentată continuu din 2014 încoace, din timpul campaniei electorale pentru prezidențiale, se poate descătușa acum, victorioasă.
Până la alegerile prezidențiale mai sunt în jur de 180 de zile. În Rwanda, în 1994, 100 de zile au fost suficiente pentru măcelărirea a aproape un milion de etnici tutsi și hutu moderați. Totdeauna și moderații devin victimele radicalilor, după care radicalii încep să se măcelărească între ei. Dacă nu se instalează rapid detectoare de metale la intrarea în viitor, e foarte probabil să ne jucăm de-a ghilotina până când înșiși călăii, plictisiți de singurătate, vor ajunge să-și așeze gâtlejul răgușit sub lama nemiloasă a istoriei.
