Azi scriem poezia pe mari bucăţi de pîine,
arta-i maşinăria de curăţat cartofi,
chiar tu vei fi cartoful sortit zilei de mîine,
actor retras ca melcul în pantofi.
Iată cum din teroare pianul spală rufe
şi sar din pieptul nostru cameleoni de preţ,
iată cum scoate limba ceasul zvîrlit în tufe
ca vipera aprinsă de fiere şi dispreț.
Iată cum umblă foamea prin cîntec ca o mamă,
cum calcă pacea beată pe morţii din tranşei,
o mînă scoate-n ceruri un înger de reclamă,
o alta zvîrle molimi pe turmele de miei.
Tu, care-ţi pui pistolul la tîmplă ca pe-o floare,
cînd sus în nori rînjeşte hazardul roz şi chel,
tu, care mori de noapte şi mori de fiecare,
porţi viermele în palmă ca pe un scump inel.
Septembrie îţi sare ca o pisică-n faţă
şi înfloresc în tine vise de şoarec mic,
nimic nu-ţi mai ajunge şi totul te răsfaţă,
proprietar pe vorbe şi rege pe nimic.
Smulge-ţi tu singur limba, scrie pe ea Adio,
îneacă-te-n saliva celor ce te-au rîvnit,
ascultă trenul toamnei cum se răstoarnă-n ziuă
cu tîmpla mea de aur într-un vagon rănit.
