Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Amurgul tovarășului Nelu

romania100

Marx și Engels au murit bine-mersi în libertate, în paturile lor, fără să le fie pus la socoteală vreun strop de sînge din abatorul politic pe care l-au conceput. Morții comunismului, de douăzeci de milioane de ori mai mulți, au rămas în sarcina unei serii de ucigași, începînd cu Lenin și sfîrșind cu Ceaușescu. O parte din această cifră i se impută azi lui Iliescu, animalul sfînt al Crăciunului din ’89, sub al cărui zîmbet au căzut nu numai întîmplările, ci și inimile unei țări întregi.

Cu 28 de ani prea tîrziu, Iliescu e acuzat oficial de infracțiuni contra umanității. Peste 700 de morți, 2.000 de răniți și aproape o mie de reținuți ilegal îi sînt trecuți pe notă și fluturați ca o veche consumație neplătită la cheful la care s-au îmbătat toți. Justiția își drege vocea acum, cînd Iliescu, de trei-patru ori ales președintele țării, are 88 de ani. Vîrsta lui înaintată trezește demonii anchetei. Procurorii își fac curaj să se apropie de fostul leu bolșevic. Iar el, tătucul șubrezit de povara democrației, înaintează mut, cu pași poticniți, prin culoarul deschis de reporteri, încolțit de camere și de întrebări prostești, spre mormîntul ridicol, săpat de urmași în Codul Penal.

Evenimentele au nenumărate fețe. Înainte de a se petrece, atunci cînd se petrec și după ce s-au petrecut, evenimentele arată diferit. Realitatea lor nu e doar istorică și nici doar juridică, ele sînt judecate mai ales emoțional și măsurate cu necesitatea clipei. Sînt mai întîi trăite și apoi cîntărite. Relativismul lor e infinit, percepția lor e în primul rînd afectivă. Abia după aia intră în funcțiune legea, rațiunea, istoria.

În zilele revoluției, cînd, în afara cîtorva puțini și nebuni, populația României își fierbea lașitatea și speranța în același ibric, la adăpostul casei și al tăcerii, Iliescu a fost îngerul ateu al momentului, picat la țanc, pogorît în toiul derutei, singurul apt să pună capăt incertitudinii și groazei de represalii. Chiar dacă montat în vîrful unui complot, Iliescu a înclinat balanța fricii, atît pentru cei care au tras, cît și pentru cei care au încasat gloanțele. Și, mai ales, pentru toți ceilalți. Apariția lui Iliescu a făcut căderea lui Ceaușescu ireversibilă. Apariția lui Iliescu a verificat reușita puciului și a eliberat masele de trac. Apariția lui Iliescu a indus căderea formală a statului totalitar. Acest aport psihologic, baza exploziei populare din zilele ce au urmat, nu e prins nicăieri în rechizitoriu. Persoana lui Iliescu e judecată la rece, în timp ce faptele s-au petrecut la cald. Nici un procuror nu ia în calcul curajul fizic al conspiratorului Iliescu și nici gloanțele care aveau scris pe ele numele anchetatului de azi. Ceaușescu, Securitatea și lunetiștii știau fără greș cine trebuie împușcat pentru ca regimul să dăinuie.

Revoluțiile se coc în jurul unor planuri, mai sincere sau mai interesate, mai legitime sau mai străine. Din fericire, România a beneficiat de un plan. Kaghebist, securist, ciaist, prea puțin mai contează, de vreme ce, fără el, am fi îndurat încă decenii mizeria familiei Ceaușescu sau am fi murit cu zecile de mii pe străzi s-o înlăturăm luptînd fără un plan.

Iliescu a venit cu formula lui de istorie, a acceptat un rol în singura lovitură de stat disponibilă și iată-ne aici în loc să fim tot acolo. E o simplificare, desigur, dar rezultatul final e ireductibil. Iliescu a făcut parte din tot răul postdecembrist, așa cum l-am resimțit noi. Dar a făcut parte și din cauza mai cuprinzătoare a binelui final. Cînd moartea și libertatea aleargă pe străzi, linia între merit și crimă e atît de fină, încît revoluțiile s-au obișnuit să nu mai țină seama de ea și să-și devoreze fiii.

Două decenii, Iliescu a fost acuzat public pentru crime enorme, exagerate, pe care furia supraviețuitorilor i le-a pus în cîrcă. Un deget imens, acuzator, l-a țintuit în toată perioada asta. Iliescu, brand-ul revoluției însîngerate, unicul măcelar în serie al zilelor de după 22, a fost somat să ia asupra lui tot: și tragedia tinerilor împușcați, și durerea rudelor, și drama celor schilodiți. Ani la rînd, avînd încă în urechi țipetele din decembrie, l-am insultat, l-am batjocorit, l-am tratat ca pe un asasin cu mîinile pline de sînge. Ne-am hrănit, eu și alții ca mine, cu această răzbunare a cuvintelor, nefiind vreodată sigur că ăsta e verdictul sau că aș vrea să-l văd suferind fizic. Îl văd azi pe Iliescu încătușat doar în filmul evenimentelor și atît. Rămas prizonier pe viață în povestea prăbușirii Ceaușeștilor și pregătindu-se să moară odată cu blestemele și cu regretele noastre. Dacă e criminal, Iliescu e un criminal de patrimoniu, cu termenul de valabilitate judecătorească expirat, ocrotit de rezultatele istoriei.

Asta în ceea ce privește evenimentele din decembrie. Restul e democrație și lașitate colectivă.

6 comentarii

  1. #1

    Facand parte din cei puțini și nebuni, rememorand acele zile, nu pot decat sa fiu de acord! Nu, n-am certificat, desi mi s-a oferit, dar de cei din a doua linie, care in 21-25 se ascundeau sub pat la sunetul unui dop de sampanie. Parerea mea este ca daca tragem linie si facem socotelile corect despre meritele si pacatele lui Iliescu, iese undeva pe la zero, poate chiar cu plus, avand in vedere isteria nationala a acelor zile. Oricum, parerea mea este ca e cel mai bun animal politic pe care il avem, mai ales comparativ cu realitatea de azi!

  2. #2

    El și cei care s-au dus la MApN au fost lași, cinuci, idioți… Ceaușescu era în mâna lor, dinainte ca Nea Nelu să vină în CC! In afara luptei pentru putere dintre aripile viitorului FSN, nimic nu explică “măcelul de atunci””!

  3. #3

    Articol excepțional !

    Faptul că este judecat Iliescu e f. bine, deși e greu de crezut că sistemul judiciar din România poate scoate vreodată adevărul la lumină, din adâncul întunecat al evenimentelor din decembrie ’89. Victimele de atunci sunt prețul pe care l-am plătit pentru ca dictatura ceaușistă să se prăbușească, printr-o provocare și o manipulare bine coordonate…
    Am și eu niște întrebări:
    1. când se va deschide un dosar penal privind distrugerea economiei, a societății românești în general, care s-a desfășurat în mod sistematic în ultimii 29 de ani ?
    2. cine răspunde pentru transformarea unei mari părți a românilor în spălătorii de c.ruri (și furnizori de alte astfel de servicii) ai Europei ?
    … etc.

  4. #4

    Libertate și lașitate colectivă. Democrație încă nu.

  5. #5

    Yeeeeaah, nah! Mi-e tare greu sa cred ca lunetistii respectivi, in posesia gloantelor cu numele lui gravate pe cartus cum scrie mai sus, au sughitat cand ocheau. Si ocazii au fost, ca facea naveta CC-TVR(L), si de dat jos din TAB tot se dadea (basca, a mai umblat si cu Daciuta). Nu cumva implementa tehnica ilegalistului Ceausescu, ala care se ascundea el, dar nu-l cauta nimeni? Cine-l apara, cativa soldati cu zero experienta in lupta urbana si karatistii chemati parca de Brates sa fie badigarji de emanati? Contra unora care au pus armata pe butuci in cateva ore, comunicatii bruiate, ordine false date cu indicative reale, simulatoare de foc, ma rog, zestre nu gluma. Cat priveste procesul, daca Doru insusi accepta ca Iliescu a stiut de complot, pai 28 de ani de tacere complice sunt suficient sa se duca in curte.

  6. #6

    Un proces tarziu si fara rost. De vina pentru morti e cine atras efectiv. E vreunul prins sau anchetat?
    Mosul va spune ca a judecat pe baza informatiilor pe care le-a avut si ia cu suspendare…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.