Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Apocalipsa lui Liiceanu

„Vom putea fi omorîți pe stradă, copiii noștri vor putea fi violați, femeile noastre răpite și trimise de ganguri de traficanți în străinătate. România va deveni paradisul drogurilor. Procurorii nu vor mai putea acuza, judecătorii nu vor mai putea condamna, închisorile se vor goli de tot. Au făcut legi pentru apărarea criminalilor, borfașilor, șuților. Au legat mâinile Justiției.”

Gabriel Liiceanu are verbul exaltat al apostolilor băsiști din deceniul negru și fierbințeala de final de carieră a tribunului de la „Săptămîna pe scurt”. Așa înțelege cel mai cunoscut gînditor contemporan al nostru dezbaterea legilor Justiției în Parlament. Așa o iau de-a gata, pe nemestecate, cititorii și admiratorii, și așa o răspîndesc în societate, ca pe o boală cu transmitere orală și superficială. Așa se rostogolește, prin ură politică și reducționism, ghemul ideilor veninoase în perimetrul #rezist. Dacă Gabriel Liiceanu vorbește așa, mii de oameni vor vorbi așa, fără să-i mai pună la îndoială motivele, fără să-i mai cerceteze raționamentul, preferînd să se hrănească direct cu furia.

E trist că motivele unui mare editor de carte nu sînt la fel de filozofice ca opera lui, ci sînt, dimpotrivă, muiate în aceeași orbire personală din anii cultului Băsescu („Timp de zece ani cât ați fost, sunteți președintele României, nu ați făcut decât să ne așezați pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele în chip matur al României, trebuia să ne așezăm. Și pentru asta vă mulțumim”). Pupincurismul de tip Humanitas, care a făcut ravagii în rîndul pedeliștilor de librărie, s-a dat de trei ori peste cap și iată-l, azi, transfigurat în mînie profetică.

Da, PSD e o povară politică toxică, pe care o cărăm în spinare de decenii și da, acest partid, care a reinstalat Securitatea în inima societății, a furat, de-a lungul anilor, cot la cot cu ea, nu numai din banii, libertățile și drepturile cetățenilor, ci și din timpul acestei națiuni. Da, o parte din legile care se modifică în Parlament se modifică strîmb (așa cum se întîmplă întotdeauna, așa cum s-a întîmplat și cînd le-a modificat, fără dezbatere, Monica Macovei). Dar majoritatea lor se îndreaptă, iar lucrul ăsta se face prin dezbatere, respectînd legea și dreptul de impunere pe care îl au dintotdeauna majoritățile. Doar disprețul pentru informația corectă sare peste necesarele reparații făcute legii.

Tot ceea ce vine peste această situație de fapt are ca resort simplificarea politică. E un fel de „Scoală-te tu ca să mă așez eu”, e înjurătura celor care au pierdut alegerile la adresa celor care le-au cîștigat. Iar atunci cînd lucrurile sînt deformate la modul grotesc, așa cum o face Gabriel Liiceanu, realitatea își pierde liniile clare și lasă lumea să bîjbîie prin ceața dușmăniei.

PARTENERI MEDIA
[wp_rss_retriever url="https://alert24.ro/category/z/feed" items="2" dofollow="true" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" cache="1 hours"] [wp_rss_retriever url="https://businesswatch.ro/category/z/feed" items="2" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" dofollow="true" cache="1 hours"]

10 comentarii

  1. #1

    Dom` Liiceanu, tot basist, tot basist ? Patima grea Dom`le….

  2. #2

    @adrian naiman
    Dincolo de un dezacord de începător și nu de editor – cei care credem în loc de cei care cred, tot discursul este o mare bășină, menită să adoarmă idioții stimulați de un nume și nu de un text sau o operă!

    Sper că nu mai avem mult de așteptat și, marii filozofi, Pleșu și Liiceanu, vor intra in galeria marilor anonimi, lângă Gogu Rădulescu, filozoful Mișcării legionare, din România!

  3. #3

    Respect Doru Buşcu!

  4. #4

    Liiceanu?! Aaaa, ăla cu editura politică… Cadó, cadó! De la un pretin, persoană importantă, tot pupinbăsist…

  5. #5

    De cand ii pasa lui Liiceanu de ” copiii si femeile ” noastre? El si-a parasit unicul fiu cand era bebelus si nu a catadicsit sa contribuie material la cresterea lui. Este un barbat fara onoare.

  6. #6

    Sunteți același obiectiv observator al societății românești. Suntem un popor dezbinat, urâm oamenii care au altă părere decât a noastră, iubim spectacolul cătușelor, refuzând să vedem că e plin de persoane care au încălcat legea în toate partidele, de la stânga la dreapta. Felicitări, sunteți un ziarist pe care îl citesc de zeci de ani și cred că sunteți absolut genial!

  7. #7

    De ce nu i-a sarit tandara acestui chelner filozof cand procoroarea comunista care batea ceferistii in gara de Nord, a schimbat legile intr-o noaptwe? „noaptea ca hotii”, com urla acesti bezmetici din USR, mai ales ieseanca Cacarau.

  8. #8

    Da, nefericit exemplu dl. Liiceanu. După țeapa cu bășina securistă din Murfatlar, o ia într-o altă direcție, la fel de umoral. De la un filosof (autointitulat scriitor moralist), mă așteptam la altceva, atunci când iese în public. Între altele, mă așteptam să fi crescut pe lângă el o școală de gândire, nu să devină trompetă propagandistică. Ca să fiu drept, mi se pare mult mai bun în cărți decât în realitate, deși asta e una dintre cela mai mari jigniri aduse unui filosof, dacă nu cea mai mare. La greci, ăștia se numeau sofiști.

  9. #9

    alo, fara jigniri!

  10. #10

    I s-a terminat uleiul de dat pe trup după baie și face urât 😂 .

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.