USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să conteze, să poată pune condiții.
Doar că USR nu e încă un partid și nici n-a fuzionat cu PLUS. USR este, chiar și în momentul acesta, un party de copii răzgâiați care se joacă de-a democrația internă. Așa cum o țară își ține disputele (sau ar trebui să le țină) în interior, acționând unitar și solidar în exterior, căci e vorba de interese superioare, și un partid ar trebui să le mai taie membrilor din orgolii, căci întrecerile în care copiii își măsoară inteligența, obrăznicia, umorul și ce și-or mai măsura ei se duc în interior, dacă nu vrei să furnizezi doar divertisment.
USR-ul este o construcție încă imatură. Priviți din exterior, dau impresia unor cetățeni care s-au nimerit întâmplător în același vagon de tren. Merg în aceeași direcție, par a avea scopuri comune, dar nu se înghit între ei. La fiecare haltă ar mai vrea să defenestreze pe câte unul. Fie că-i miroase gura, fie că sforăie nepermis de zgomotos… Motive se găsesc oricând.
De aceea, se discută foarte discret, de luni de zile, despre fuziunea dintre PLUS și USR. De fapt, nu doar despre o fuziune, ci despre o preluare. Prietenească, dar preluare.
PLUS nu are structura de partid a USR, nu are aleși în Parlamentul României, nu primește subvenții de la stat, așa cum primește USR. Și, oricât și-ar dori unii asta, un partid nu trăiește doar pe rețelele de socializare. Ar fi simplu ca sediul din Botoșani să-l ai pe Instagram, pe cel din Afumați, pe Twitter, și așa mai departe. Dar sunt momente când membrii de partid au nevoie să se întâlnească, să discute discret, să nu-i vadă toată lumea când se păruiesc. Sau au nevoie, pur și simplu, de un loc în care să aducă listele cu semnături. PLUS nu prea are așa ceva, nici USR nu excelează, dar, oricum, stă mai bine cu vreo doi ani de organizare și de muncă de partid.
Doar că Dacian Cioloș și oamenii mult mai disciplinați care-l înconjoară nu fac mereu față infantilismului din USR, dezvăluirilor care pleacă mereu pe surse, filmulețelor interne care se scurg în presă. Și-ar dori mai multă discreție, pe care nu o vor putea obține dacă nu controlează partidul. Vi-l închipuiți pe fostul comisar european și premier venind la dezbaterile dintr-o comisie parlamentară cu o boxă pe care să pună muzică? Sau filmând non-stop cu telefonul mobil, pentru Facebook? Greu de crezut că ați putea vedea așa ceva în viitorul apropiat sau în cel mai îndepărtat.
Sau câți oameni din PLUS știți care să posteze așa cum o face Andrei Caramitru? Mda…
Așadar, povestea cu preluarea USR prin fuziune de către PLUS nu este nouă. Noi am scris-o de câteva luni, pe surse și pe analize.
Dan Barna a fost lăsat spre împins să candideze la președinție tocmai în vederea acestei fuziuni, iar Dacian Cioloș a așteptat cuminte. Atât de cuminte, încât ziceai că n-a aflat că alianța lor are un candidat prezidențial. Previzibil, gălăgioșii din USR, dintre care unii l-au contracandidat la congres, cer sânge. Pe ei se și baza strategia de preluare. Pe cei care deja au ieșit public și pe cei ce așteaptă la cotiturile net-ului. Acum, să vedem cât va reuși să reziste Dan Barna. Hăituit de oameni chichirăi, șicanat de presa pe care o credea amicală, cu posibile dosare redeschise sau în analiză. Greu, foarte greu pentru un om care nu s-a putut abține să-și atragă sora în afacerile sociale pe fonduri europene.
Și, în plus, cine spune că-ți trebuie charismă pentru a conduce un partid cu rezultate bune la locale și parlamentare? Dacă n-ai tu, împrumuți din fișetul unității.
