În august 1989, când în România încă se mai vorbea în șoaptă, 750.000 de români din Basarabia s-au strâns la Chișinău și au cerut ca limba română să fie declarată limbă de stat în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească și revenirea la grafia latină. Românii din nord-estul țării, care urmăreau televiziunea moldovenească așa cum în sud se urmărea televiziunea bulgărească sau cea sârbească, au putut vedea live atât Marea Adunare de la Chișinău, precum și votul din Sovietul Suprem al RSSM, care aducea la îndeplinire cerința populară.
A fost o mișcare ce prefigura libertatea ce avea să vină, iar de dincoace de Prut părea o mișcare extrem de curajoasă. Noi mai aveam patru luni până la a ne lua inima în dinți și a ne cere dreptul la libertate.
1990 ar fi fost un an bun pentru ca cele două țări să se unească. Tocmai o făceau cele două Germanii, am fi putut profita de asta pentru a ne strecura și noi în istorie. Dar n-a fost să fie. Conducătorii României de atunci erau prea ocupați să dea cu minerii în populație, să aducă la putere eșaloanele 2 din Securitate și din PCR pentru a se mai gândi și la gesturi care să-i scoată din lada de gunoi a memoriei colective.
Apoi timpul a trecut, am început să ne vedem fiecare de ale sale, iar unirea a devenit din ce în ce mai imposibilă.
România a jucat mereu temător și prost în raport cu Moldova. Politicienii n-au mai vrut să audă, de la un moment încolo, de republica de peste Prut. Gestionarea propriei corupții era atât de istovitoare, încât ideea că ne-am mai putea lua pe cap și corupția basarabeană îi îngrozea, pur și simplu. Moldova a fost lăsată, încet-încet, pe mâna serviciilor secrete și a câtorva diplomați neputincioși. Serviciile au făcut ceea ce știu ele să facă mai bine: afaceri. Și ceea ce știu să facă foarte prost: politică. Au crezut că dacă sprijină, indirect, anumiți politicieni-săgeată, făcându-le rost de bani prin firme-paravan, vor reuși, treptat, să formeze o clasă politică favorabilă României. Nu neapărat unirii, ci măcar statutului de soră mai mică, ascultătoare și devreme acasă. Voiam, cu alte cuvinte, să conducem Moldova din telecomandă. Evident, nu ne-a ieșit.
În loc să luăm lecții de la unguri, căci avem ce învăța în domeniul ăsta, noi ne-am mulțumit să-i demotivăm pe basarabeni. Ușurința obținerii cetățeniei românești i-a făcut pe cetățenii Moldovei să fie complet dezinteresați nu doar de unire, ci și de ideea integrării în UE. Nu-i interesează, atâta vreme cât pot obține rapid pașaport românesc. În lipsa unei reale presiuni populare, Moldova a devenit locul de joacă al intereselor celor mai ciudate.
Aflată pe lista țărilor care ar vrea, cândva, să intre în UE, Moldova a reușit să se strecoare pe sub radar. S-au anulat alegeri, pentru că nu câștigase cine trebuia, s-a furat constant, pe față, cu metodă și fără rușine. Corupția și mafia stăpânesc Moldova, dar asta nu a interesat pe nimeni mai la Vest. NImeni nu s-a revoltat, nimeni nu a ridicat din sprânceană. Ambasadele atât de gureșe la noi au tăcut mâlc acolo de fiecare dată când câte un pilon al statului de drept a mai fost pus la pământ.
Ceea ce se întâmplă azi în Moldova este greu de înțeles pentru noi. Pentru că nu avem informații. E cert că Rusia, SUA și UE au pus mâna în cap unui guvern sprijinit de pro-ruși și de așa-zișii pro-europeni. Dodon, un antiunionist convins, un filo-rus care a recunoscut că partidul lui este finanțat, ilegal, de către Gazprom, devine, brusc, pentru democrațiile occidentale, omul providențial. E hilar.
Ceea ce se întâmplă în Basarabia, zilele astea, ne arată unde se poate ajunge atunci când lași serviciile secrete să zburde nestingherite. Basarabia este, de foarte multă vreme, poligonul de paint-ball al intelligence-ului european și american. În timp ce la televizor se difuzează circul celor două guverne paralele, țara este jefuită sistematic, de către toată lumea.
Pentru noi, Basarabia este un eșec al viziunii politicienilor și mai este și o lecție pe care nu părem capabili să ne-o însușim. Dacă ne amăgim că suntem prea mari ca să cădem, ca să ajungem în aceeași situație, suntem orbi. Pentru că nu putem vedea dincolo de Nistru, unde se află Ucraina.
