Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Bellocrația

Deși termenul poate părea o invenție recentă, nu este. „Bellocrat“ apare la Suetoniu, la Ovidius, Wolfgang Lazius, Johann Pistorius, Plinius, Abraham Bzowski, Scipione Ammirato, Bartholomeo Gramondo și poate și la alții, oricum nu mulți. Iar despre „bellocrație“ vorbește François Adja Assemien. Termenul mai apare și la Sheldon Brivic, dar pornind de la cu totul și cu totul altceva, fără legătură cu ceea ce vrem să descriem în continuare.

Deși nedefinită, deși n-o găsești decât, poate, în tratate obscure de filosofie, pe care Google nu le indexează, bellocrația este forma de conducere a unei țări, a unui popor, ținându-le în permanentă stare de război, pentru a nu le mai da timpul să se gândească și la altceva.

Dacă vreți exemple istorice, Roma Antică era, în mod cert, și o bellocrație. Fără război nu veneau grâne în cetate, dar, de asemeni, fără război nu erau sclavi noi, nu se decernau onoruri, nu se mai scriau ode. Toate marile imperii din istorie pot fi catalogate ca bellocrații, cum și SUA, după al doilea război mondial, sunt o bellocrație. Bellocrați celebri? Majoritatea împăraților romani, Napoleon, Hitler, Habsburgii, mai toți regii notabili ai Franței, până i-a pălit degenerarea, regii și împărații Spaniei, Mahomed și mulți dintre urmașii săi, o grămadă de papi, iar lista este, de fapt, nesfârșită. Toți aceștia au guvernat prin război, în lipsa oricăror alte idei viabile. Poate nu aveau, poate nu au vrut să le pună în practică…

Ei, bine, de cel puțin șapte ani, cam de prin 2012, România este o bellocrație perfectă. Poate de mai multă vreme, dar parcă din 2012 mai mult ca niciodată.

Doar că noi nu purtăm războaie în afara granițelor. Cu ungurii și bulgarii suntem aliați în NATO și UE, cu sârbii suntem prieteni, cu ucrainenii nu ne permitem, iar Marea Neagră a sunat și a zis că nu se bagă.

Așa că, de șapte ani, o ținem numai în războaie interne, care mai de care mai sângeroase. N-om avea noi De Bello Gallico, pentru că n-a fost nici cine să le poarte și nici cine să le scrie, dar avem „Bella Traianum“, „Iohannis Bellorum“, „Bella Binomium“, „Bella Services“ și așa mai departe.

Practic, de când Traian Băsescu, încurajat excesiv de consilierul său de nădejde, scoțianul Chivas, din familie regală, a pornit cruciada împotriva lui Raed Arafat, suntem mereu sub arme.

În șapte ani am trecut prin mai toate tipurile de război. De la cel de gherilă până la mai rafinatul război psihologic. Am avut și mari strângeri de oști. Să fi avut voievozii români armate nu de 600.000 de oameni (conform Digi sau HotNews), ci măcar jumătate pe-atât, că azi capitala României era la Constantinopole.

Doar că, în bellocrația orientată spre interior, nimeni nu câștigă. Chiar dacă se câștigă bătălii meschine, când de-o parte, când de cealaltă, un învingător al războiului nu va exista nicicând.

Dar poate că nu ăsta este scopul. Poate că ideea este să ne războim ca să ne ținem ocupați. Între timp, vivandierele și jefuitorii de cadavre conduc țara, luăm împrumuturi din ce în ce mai costisitoare pentru a susține efortul de război, pârjolim holdele, otrăvim fântânile, fără a ne mai gândi că ar putea, fie și din întâmplare, să urmeze un viitor.

Ce viitor? Ce ne interesează? Acum contează! Să scoatem sabia plină de sânge feisbucist din trupul adversarului, să le mâncăm ficații, să-i călcăm pe cap.

Degeaba citesc politicienii noștri Caesar, Sun Tzu, Napoleon sau Clausewitz, că oricum nu înțeleg nimic. Nu poți merge la distrugerea totală a adversarului, fiindcă atunci tot tu, rasa pură, va trebui să pui osul la muncă. Păi, de unde sclavi, dacă i-ai măcelărit pe toți?

Bellocratica Românie începe să arate, din ce în ce mai mult, ca un câmp de bătălie plin cu oase ce se sfărâmițează în soarele dur al schimbărilor climatice.

Degeaba politicienii noștri îi citesc pe (sau politicienilor noștri li se citește din) Caesar, Sun Tzu, Clausewitz, Napoleon, Troțki, dacă nu le pune nimeni în mână o singură poezie de-a lui Coșbuc: „Ex ossibus ultor!“*. Degeaba.

* “Din oase se vor ridica răzbunătorii!”

1 comentariu

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.