Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Burg medieval

Închipuiți-vă că Patriarhia Română ar numi-o pe Daniela Crudu purtător de cuvînt al preacuvioaselor măicuțe ce slujesc la biserica noastră ortodoxă din Ierusalim, spre a vă dumiri ce înseamnă nominalizarea unui general specializat în ascultarea pe șestache a convorbirilor telefonice ca reprezentant al societății civile românești la Bruxelles.

În epoca lucrului bine făcut, ne așteptam ca generalii ieșiți de sub mantaua lui Ion Iliescu, pe umerii cărora, la mahmureală, Traian Băsescu a borît, odată cu resturile ciorbei de burtă, și un jet de stele milităroase, să stea pitulați pe fundul mlaștinii precum crocodilii în vreme de secetă.

Nerușinarea premierului Victor Ponta de a considera civilia drept un pseudonim al societății civile se bazează și pe muntele de nesimțire al mutantului de la Cotroceni, care-n nouă luni de mandat n-a catadicsit măcar o dată să se screme spre a făta șoricelul mort al indignării sale publice.

De cînd am aflat că timp de șapte secole, pînă la 1900, cetatea Sibiului își închidea porțile la 12 noaptea, ușuindu-i în afara zidurilor pe tîrgoveții români ca să-și mistuie sașii liniștiți slănina cu găluște savurată la cină, am înțeles că Iohannis se confundă cu bătrînul burg medieval, numai că el pare încuiat și în timpul zilei.

PARTENERI MEDIA
[wp_rss_retriever url="https://alert24.ro/category/z/feed" items="2" dofollow="true" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" cache="1 hours"] [wp_rss_retriever url="https://businesswatch.ro/category/z/feed" items="2" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" dofollow="true" cache="1 hours"]

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bijuterii argint