Zilele trecute, pe la ora cînd Ion Cristoiu obișnuiește să tragă pe nări praful din Biblioteca Academiei, îmi făcui și eu rondul pe la Piața Obor, unde zarzavagiii scot natura patriei la produs.
În fața unei tarabe cu pătlăgele roșii travestite în gălbui și a unei papornițe doldora de bame cît sfîrcul pisicii, m-am simțit ca un adolescent care pășește pentru prima oară la bordel.
„Cît e intrarea, nene?”, l-am abordat timid pe țăranul cu bască ce-și supraveghea marfa.
„15 lei ocaua pentru tîrgoveții care întreabă și 20 pentru boierii care cumpără”, mi-a răspuns cu subînțeles omul de sub bască. „Dar fiincă te văd băiat cumsecade, matale ți le las la 25.”
„De unde ești, bre? Că după cum vorbești parcă te cunosc, deși nu te-am mai văzut niciodată.”
„Păi, asta-i diferența dintre noi, că eu te-am văzut de mai multe ori, deși abia acu’ te cunoscui personal. Hai, că ți le dau la preț de tîrgoveț, dar nu mă-ntreba de unde sunt că-ncepe să mă doară tărtăcuța.”
Și ca un pacient lovit de o boală rușinoasă mi-a șoptit: „Sunt din Caracal, fata mea*, dar te rog să nu spui la nimeni.”
Cel mai haios orășel din Oltenia, unde pe la 1848 s-a răsturnat mitologicul car cu proști, din sămînța cărora s-au ițit cîțiva isteți de marcă ai secolului 21 ca Marius Tucă, Dan Diaconescu și Gabriel Liiceanu, a ajuns de rușine. Nimeni nu mai zîmbește că cimitirul din Caracal e pe strada Învierii și că pușcăria e pe strada Libertății de cînd un criminal în serie i-a dat poporului român să mestece de dimineața și pînă seara la televizor ciunga lui cu gust de cenușă și sînge.
Noroc că veniră americanii să ne umilescă la concurență, cu băiețașii lor care omoară 20 de nevinovați într-o zi.
La puțin timp după trecerea dinspre comunism spre capitalism, o sumedenie de localități din România și-au afișat la intrare, după modelul Stalingradului, titulatura de „oraș martir”.
Ei bine, singurul oraș cu adevărat martir din România e bietul Caracal, căruia un greșit al naturii i-a distrus aura luminoasă.
* Bătrînii din Oltenia le spun „fata mea” băieților simpatici.
din anii 90, spre noi, este plina glia de de caracale.
poate ar trebui sa le numim toate localitatile cele insemnate, caracal.
toti prim ministri, ministri, presedintii parlamentarii, televiziunile, etc,sa poarte acelas nume.
creierele lor sunt la fel!