Președintele României, Excelența Sa domnul Klaus Iohannis, investise enorm din punct de vedere emoțional în centenar. I-a plăcut ideea, s-a atașat de ea și părea că în anul 100 al existenței României Mari va rupe munții. Nu putem băga mâna-n foc, dar este posibil ca, după Patriarhul Daniel, Iohannis să fie al doilea politruc ce a vorbit despre centenar. Până la domniile-lor, 2018 părea un an foarte îndepărtat, chiar privit din 2015-2016. Că domnului președinte i-a plăcut ideea de centenar în sine și că voia să profite masiv de moment, în anticamera celui de-al doilea mandat, s-a văzut și din importanța pe care a alocat-o evenimentului de 365 de zile Guvernul Cioloș, care a fost primul care și-a dat seama că 2018 nu e atât de îndepărtat pentru a nu începe pregătirile încă din 2016. Același Guvern Cioloș de la care România l-a moștenit pe viitorul politician Cioloș, cel care, în zorii lui 2017, lansa platforma România 100. De ce 100? Pentru că venea centenarul, desigur. Nu mai conta că România există, ca nume oficial al țării, din 1866. Suna ca naiba să lansezi mișcarea România 151, care să-și mai și schimbe numele în 2018, anul înregistrării la tribunal, în România 152. Poezia politică necesită numere rotunde, dodoloațe, chiar dacă nu au acuratețe istorică.
În fine, centenarul n-a ieșit. Nu că a ieșit prost, pur și simplu n-a ieșit deloc. N-au fost bani. Altfel, am fi ars-o din ianuarie încoace, încontinuu, numai într-o festivitate. Am fi umblat cu drapele după noi, să nu ne prindă garda centenarului fără tricolorul regulamentar, am fi aplaudat din două-n două zile la dezvelirea câte unei statui potrivite cu momentul istoric, am fi defilat și cântat săptămânal, în cadru organizat. Dar dacă n-au fost bani… Și nici pe președinte nu l-a prea mai interesat, dacă l-a prins aniversarea Marii Uniri tot cu guvern de pesediști în brațe. Nu e vina președintelui că proiectele pentru marcarea centenarului au fost lipsite de fonduri, nu e vina sa că cele care se fac sunt cel puțin îndoielnice. E vina guvernelor, clar, dar domnul președinte și-a pierdut în așa hal interesul, încât a abandonat nu numai festivismele (ceea ce, dincolo de toate, nici nu e un lucru rău), ci și mult promisele proiecte de țară, Româniile educate și alte chestii care sunau nemaipomenit de bine atunci când spera că măcar unul dintre partidele care-l susțin va câștiga alegerile din 2016. Sau măcar mitingurile de protest din 2017-2018.
Suntem la jumătatea lui octombrie și anul în care sărbătoream centenarul Marii Uniri se cam termină, grăbit și destul de rușinat. A fost un an prost. Al naibii de prost. Un an al eșecurilor, al nereușitelor, al stagnării și al bătălilor surde, din care n-a câștigat nimeni, dar am pierdut toți. Până și revoluția burdujilor s-a sfârșit lamentabil, fără glorie și fără pic din emoția necesară pentru dărâmarea guvernului. Căci am ajuns să avem nevoie de emoție pentru a spera că scăpăm de un guvern lipsit de prestanță, inteligență, profesionalism și multe-multe altele.
Așadar, orice s-ar mai întâmpla în următoarele trei luni, oricât am îngrășa porcii bolnavi de pestă în ajun de 1 Decembrie, centenarul este un capitol încheiat. Nu de alta, dar a început campania pentru europarlamentare. Și la noi, nu doar la Bruxelles sau Strasbourg. Căci la Bruxelles oricum nimeni nu mai este interesat de nimic altceva decât de alegerile ce vor avea loc între 23 și 26 mai anul viitor. Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul Europei sunt instituții paralizate de către cei care, în aceste ultime șapte luni, nu se mai gândesc decât la candidaturi, numiri, noi configurații politice, funcții și împărțeli de sinecuri.
În mod cu totul neașteptat, alegerile europarlamentare de anul viitor vor fi, și pentru România, mult mai pline de miză decât de obicei. Nu pentru că românii ar fi interesați cu adevărat de aceste alegeri, ci pentru că politicienii români sunt îndemnați să vadă în ele și altceva decât un mod de a răsplăti pe unul sau pe altul. Marile state europene conduse de partide afiliate PPE au nevoie, în continuare, de un Parlament European care să dea o Comisie Europeană controlată de PPE. Așa că directiva transmisă în teritoriu, cu un ușor accent nemțesc, este clară: nu ne deranjează dacă puneți proști pe liste, dar puneți niște proști care să aducă mai multe voturi decât ăia de data trecută!
Chiar dacă pe noi nu ne interesează din cale-afară cine vor fi cei care, din 2019 până în 2024, vor câștiga o căruță de bani nefăcând nimic important cu adevărat, pe europeni îi interesează. Nu cine vor fi anterior amintiții, ci, mai ales, câți vor fi. Câți vor fi socialiști, câți populari, câți aliați de-ai socialiștilor și câți de-ai popularilor. În PNL și în USR au început competițiile interne pentru desemnarea candidaților la europarlamentare. Ponta a început să umble prin țară, doar-doar o afla lumea că are partid și că va candida și el în mai, anul viitor. Până și Crin Antonescu a fost convins să iasă puțin din hibernare, că tot rămăsese dator PPE pentru postul de vicepreședinte al Parlamentului European primit de doamna Vălean la fuga PNL de la liberalii europeni la populari.
Vom vedea, așadar, o campanie pentru europarlamentare mult mai agitată decât în 2014 sau 2009. Și nici nu se va termina bine, că ne vom trezi în mijlocul campaniei pentru prezidențiale.
Dacă anul centenarului a fost unul trist, cu cele două zerouri ale sale din coadă, gândiți-vă cum va fi anul viitor, când vom trimite 33 de zerouri la Bruxelles și unul, suprem, la Cotroceni.
Dacă anul centenarului a fost unul trist, cu cele două zerouri ale sale din coadă, gândiți-vă cum va fi anul viitor, când vom trimite 33 de zerouri la Bruxelles și unul, suprem, la Cotroceni.
= asta e de tinut minte =