Clasa muncitoare merge în paraclis

Pentru cine n-a băgat de seamă: clasele favorizate în comunism se suprapun cu cele favorizate în democrație. Iar categoriile ocupate cu munca rămîn tot pe dinafară.

De pildă, specialii din comunism sînt aceiași cu specialii din democrație. Aceleași categorii care alcătuiau privilegiații Epocii de Aur își savurează azi beneficiile suplimentare și discriminatorii în raport cu restul populației. Așa încît, în afară de refrenul libertății, cîntat pe instrumente dezacordate, noua clasă muncitoare, născută după revolta din ’89, nu primește nimic.

Pensiile speciale se distribuie azi către șapte categorii: magistrați, militari (polițiști, armată, Servicii), parlamentari, funcționarii Curții de Conturi, diplomați, aviatori și personalul din instanțe. Dacă dăm la o parte aviatorii, toți ceilalți exprimă puterea politică și instrumentele ei. Precum în comunism, la fel și în democrație. Avem, în corespondență cu parlamentarii de azi (care dau conducerea partidelor și miniștrii), Marea Adunare Națională, Comitetul Central al PCR și Guvernul lui Nicolae Ceaușescu. Avem, în corespondență cu Serviciile de azi, cu diplomații, cu o parte a Poliției, a Armatei, a magistraților și a Curții de Conturi, Securitatea. Avem, prin corespondență cu cealaltă parte a magistraților, un fel de Direcție a VI-a, Anchete Penale, a Securității. Există o redistribuire a denumirilor, dar, după cum s-a văzut în anii libertății și democrației, competențele au rămas cam aceleași.

Spre deosebire de Partidul Comunist, care a acordat privilegii după nevoile sale de a exercita puterea tiranic, clasa politică de azi le-a acordat de frică. Politicienii din anii democrației au făcut mereu un comerț cu propria lașitate și au primit în schimbul ei un fel de protecție.

De fapt, comerț e mult spus. A fost mai degrabă un soi de jaf. Curțile, Parchetele, Serviciile, Poliția și Armata și-au luat singure beneficii suplimentare, adică legislație specială, salarii speciale și pensii speciale. Le-au smuls de la clasa politică, de la Guvern, de la Parlament, de la partide, sub amenințarea, de multe ori explicită, cu pușcăria. Dincolo de formulare, care poate părea gravă și violentă, rămîn faptele: tot ce au dobîndit specialii din instituțiile de forță au dobîndit doar prin intimidarea politicienilor lacomi și vulnerabili penal. Uneori a fost un proces lent, alteori direct și punctual, după mărimea dosarului și nivelul de „șantajabilitate“.

Aceste categorii speciale au puteri date de Constituție. Dar dacă adaugi puterea suplimentară pe care le-o dau drepturile suplimentare, beneficiile suplimentare și legislația suplimentară, ele devin ceea ce deja sînt de peste un deceniu și jumătate: aparatul politic suprem. Peste politicieni și peste instituțiile politice, magistrații, Serviciile, serviciile din Poliție și din Armată domină jocul politic prin șantaj și prin inducerea groazei penale. Dincolo de Constituție și de legi, aceste puteri ilicite și imorale mulg statul de bani cot la cot cu infractorii de rînd.

În cazul pensiilor speciale, suma totală e puțin peste două miliarde și ceva de euro, reprezentînd sub 1% din PIB și aproape 12% din bugetul total de pensii. Nu e mare lucru la urma urmei, chiar dacă e de șase ori mai mult decît banii pentru Cercetare. Problema cu pensiile speciale – și, în special, cu cele cîteva mii de pensii exorbitante, încasate de foști șefi de instituții – e profunda lor imoralitate. Aceste pensii-fanion exprimă merite false, sînt agresive și obscene prin contrast cu regula și răsplătesc șantajul comis asupra politicienilor corupți. O caracatiță oficială operează la vedere și extrage zi de zi, prin amenințare și luare de ostatici, bani de la buget. Dacă politicienii corupți au capturat statul, ea a capturat politicienii.

Nu există la nivelul clasei politice nici dorința și nici curajul de a pune piciorul în prag, fiindcă acel prag ar deveni repede pragul pușcăriei. Oamenii politici care au ajuns în situația de a coabita cu puterile neconstituționale sînt puși sau aprobați de ele. Principiul contraselecției a fost auzit în spațiul public de sute de ori: „e omul Serviciilor“. Iar „Serviciile“ semnifică aici ramificația unei puteri ilegale la vîrful instituțiilor de forță militare și judiciare.

E exact invers ca în comunism, unde Partidul era deasupra Securității. Dacă existau speciali și atunci, dacă ei se suprapun la milimetru cu specialii de azi, trebuie spus că atunci erau mai puțin numeroși și mult mai prost răsplătiți. Privilegiile veneau de la clasa politică, nu îndrăzneau Securitatea, Armata, Miliția sau Procuratura să și le ia singure. Pe atunci, Partidul își numea conducătorul, spre deosebire de azi, cînd partidele nu mai reușesc un asemenea record.

Pensiile speciale nu reprezintă o anomalie, ci, dimpotrivă, o formulă rezonabilă de a echilibra răsplata în societate. Militarii de pe teren sau magistrații care își riscă pielea la fiecare anchetă și la fiecare sentință, toate meseriile de devotament, de risc fizic și de carieră completă merită această gratificație specială, în limitele decenței bugetare. Dar desfrîul bănesc obținut prin tehnici teroriste aplicate unei clase politice corupte și înfricoșate e altceva.

Iar pentru toți ceilalți există raiul.