Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Confuzul națiunii și micii lui monștri

Klaus Iohannis pare un personaj rătăcit în căutarea unuia sau mai multor autori care să-l pună în valoare.

A fost și un an greu, e drept, care i-a dat peste cap toată construcția despre sine însuși, i-a zdruncinat încrederea în propriile forțe și l-a obligat să încerce să-și descopere noi sensuri și utilizări.

Închis între granițele țării din martie anul trecut, Klaus Iohannis a fost lipsit complet de principala sa plăcere: aceea de a se afișa pe la diverse sindrofii pe post de cel mai important român dintre români, șeful statului și al privatului, omul fără de care țara asta s-ar întoarce în peșteră. Ah, și cât de mult îi plac domnului președinte chestiile astea! Cât de mult îi place să-și facă apariția, impozant, pe câte un covor roșu, purtând toate decorațiile pe care le-a primit pe merit sau are dreptul să le folosească doar pe perioada mandatului! Cât de fericit a fost în octombrie 2019, la încoronarea împăratului Naruhito al Japoniei, când și-a arborat, la fracul făcut de Alexandru Ciucu, „Steaua României“ în Grad de Colan, pentru prima dată în existența acestei decorații. Nici n-a mai contat că, fie pofticios, fie mai puțin îndemânatic, și-a uns cu sos brâul și cămașa. Decorația aia, pe care n-o va mai purta din 2024 încolo, căci nu o deține, eclipsa și pata dulce-acrișoară, și oboseala vădită a doamnei, și faptul că, în afară de poza oficială cu împăratul, nu apare în imagini decât singur și stingher, nederanjat de vreun alt participant la eveniment.

2020 l-a obligat pe Klaus Iohannis să călătorească mai mult online, iar asta pare să-l fi adus într-o stare de confuzie vecină cu disperarea.

Cine este el? Care este rostul lui pe pământ, ce caută el în țara asta? Ce rol are el, ce trebuie să facă, ce ocupație să-și mai găsească de când a terminat ieșirile alea prostești și ilegale în care scrâșnea „pe-se-de, pe-se-de“ din trei în trei cuvinte?

A încercat, timid, acum două săptămâni și ceva, să practice sportul său favorit: escalada pe cadavre. Doar că, ajuns în curtea de la „Matei Balș“, a dat peste Cîțu, peste Voiculescu și și-a luat seama. Erau ai lui, erau la guvernare de mai bine de un an și parcă nu mergea nici să le ceară demisia și nici să pună morții în cârca lor. Așa că și-a rezolvat repede dilemele morale. Dacă nu poate spune că oamenii ăia au murit arși de vii din cauza guvernului lui – și nu poate –, atunci înseamnă că oamenii ăia au murit din cauza lor înșile și, atunci, el n-are nici o vină, așa că poate merge liniștit la schi, să rânjească larg fasolea în compania turiștilor.

Probabil că vi-l puteți închipui pe președinte, captiv fie în Palatul Cotroceni, fie în vila de protocol unde locuiește în București, fie în vreuna dintre numeroasele sale case. Captiv pentru că pe-afară nu mai face nimeni nici chermeze și nici întâlniri protocolare. Pentru că așa, în concediu, nu prea poate pleca fără să-și atragă iar antipatia celor ce l-au votat. Acum nici la schi nu mai poate merge, pentru că numărătoarea victimelor de la „Balș“ încă nu s-a încheiat. Când a luat neinspirat drumul Păltinișului, bilanțul era încă undeva la 5-6 morți. Acum a ajuns la 20. Nu că i-ar mai păsa cuiva, nu că ar fi acest incendiu vreo mare preocupare națională, precum Colectivul, dar, oricum, pățit, președintele suflă și în iaurt.

Din plictiseală și frustrare, confuzul nostru tot cheamă oameni pe la el, să încalce împreună Constituția și prevederile bunului-simț.

Discută cu premierul și cu miniștrii despre buget, de parcă printre îndatoririle sale s-ar afla și asta. Legal, președintele se poate implica cel mult în discuțiile despre bugetul Administrației Prezidențiale, dar nu, el nu se limitează la atât și are păreri ferme, pe care le solicită ascultate și puse în practică, în absolut toate domeniile.

A ajuns atât de convins el însuși că ar fi adus cu adevărat 30 de miliarde de la UE pentru programul ăla cu reziliența (el îi spune „rezilență“, dar asta e altă discuție), încât ține morțiș să împartă banii ăia încă ipotetici cu mânuțele lui.

Săptămâna trecută, Klaus Iohannis s-a întâlnit cu ministrul Educației. Un profesor de fizică din Sibiu a stat la o șuetă cu un profesor universitar din București. Din această discuție a reieșit, cumva, că cele 30 de miliarde de euro pentru „rezilență“ se vor duce la educație. Căci, fără să mai întrebe pe nimeni altcineva, cei doi profesori au hotărât ei că școala se va desfășura preponderent online, de acum încolo, deci vom sparge miliarde și miliarde pentru digitalizarea învățământului. Așa, e drept, scăpăm și de problema școlilor neconforme cu regulamentele de protecție la incendii sau de cea a școlilor lipsite de minime condiții de igienă, cunoscute și drept școli cu toaletele în curte, încă numeroase în mediul rural, uneori prezente și în orașele mai mici.

Singura problemă cu alocarea celor 30 de miliarde către Educație și digitalizarea ei este că cele 30 de miliarde au mai fost alocate de către președinte și pentru autostrăzi, și pentru căi ferate, și pentru spitale, și pentru multe alte priorități naționale. Cum se prezintă câte un ministru la el, cum îi pune în brațe cele 30 de miliarde, îl felicită și-i spune că, având atâția bani, n-are cum să n-o scoată la capăt. Deja cele 30 de miliarde de euro s-au transformat, dacă e să ascultăm planurile verbale de investiții ale președintelui, în vreo câteva sute de miliarde de euro. Omul a dat, că doar nu trebuie să-și vândă casele pentru asta, iar acum începe, încet-încet, să aștepte rezultatele investițiilor.

Soluția ar fi, totuși, să închidem ochii și să ne facem că nu vedem când părăsește țara pentru o binemeritată vacanță de 3-6 luni. Asta l-ar ajuta să se mai elibereze mental, să scape de confuzia asta identitară care nu-i face bine nici lui, în timp ce nouă ne este din ce în ce mai dăunătoare. Iar cât e domnia-sa plecat, noi ar trebui să vedem cum ne cârpim pe ici, pe colo, pentru că România nu poate funcționa cu miliardele alea iluzorii, căci România este, totuși, o țară reală, nu o linie de proprietăți imaginare pe tabla de Monopoly.

4 comentarii

  1. #1

    Excelent. Va citesc si astept intotdeauna cu nerabdare fiecare editorial nou. Multumesc.

  2. #2

    ata ete viatza cu megalomanii schizo.. articol/editorial pasarica, ca sa nu scriu pi..a

  3. #3

    După mandatele de primar și președinte, acest domn fanariot modern , nu ar fi exclus sa o șteargă pt totdeauna la părinți în Germania

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.