Conspirația incompetenților

România funcționează în virtutea inerției. Nu de azi, de ieri, ci aproape dintotdeauna. Mulți dintre concetățenii noștri, cam 2,5 milioane, cred că România e Bucureștiul. Alții cred că România e Clujul sau Brașovul, Timișoara sau Iași. De fapt, România nu înseamnă doar marile orașe. Majoritatea românilor nu trăiesc în orașe mari de dimensiunea Capitalei sau a centrelor urbane anterior amintite. Majoritatea românilor trăiesc în orașe medii spre mici și în comune. Atunci când nu trăiesc în Spania sau Italia, Franța sau Germania, fie și temporar.

România orașelor mari, minoritară, are nevoie de suprareglementări, de ultralegiferare, de tătuci mai mult sau mai puțin providențiali care să-i spună pe unde să meargă, între ce ore, cu ce și cu cine, care să-i spună unde se pun copacii, unde florile și că, în general, nu se pot face prea multe pentru că nu există bani. Orașele supraaglomerate, concepute urbanistic acum două-trei sute de ani, nu au cum să corespundă comodității cetățeanului româno-european de dată recentă. De aceea, oricine ar conduce aceste orașe mari, prea locuite pentru capacitatea lor, nu are cum să le conducă decât spre blocaj și faliment, în condițiile din ziua de azi. De aceea, locuitorii marilor orașe românești nu pot fi decât perpetuu nemulțumiți, perpetuu stresați, perpetuu nefericiți. Bucureștenii sunt atât de dependenți de înghesuiala și nefericirea lor, încât și atunci când vor să evadeze, evadează tot în ambuteiaje. Fac șase-șapte ore pe drum până pe Valea Prahovei sau până în Vama Veche, în vârf de sezon, când în același timp ar ajunge în locuri din țară pe care nu le-au văzut și în care ar putea respira.

Dar, lăsând toate astea la o parte, România cealaltă există și trăiește pentru că nu are neapărat nevoie de niște capete luminate care să o ocârmuiască.

Ce-i trebuie României în momentele de calm, între crize, sunt conducători care să nu dorească să-și justifice existența. Dacă se sufocă din vreun motiv, actualmente România se sufocă din cauza suprareglementării. Fără a ține cont de realități, statul român, de oricine ar fi fost reprezentat în ultimii 30 de ani, nu a făcut decât să blocheze libera inițiativă, să îngrădească dezvoltarea, să piardă bani impunând reguli absurde și inoperante.

Din cauza reglementărilor din ce în ce mai stricte și mai tembele, pentru a începe o afacere mică trebuie să ai direct fondurile pentru o afacere medie. Dacă vrei, pur și simplu, să intri pe piața preparatelor alimentare handmade, trebuie să fi beneficiat de o moștenire consistentă sau să fi câștigat la loterie. Aproape că nu mai poți face nimic productiv pornind la drum doar cu o idee genială, mijloace puține de producție și mult entuziasm. Entuziasmul dispare primul, cu cinci secunde înaintea brumei de bani pe care o aveai, care se duce pe taxe, autorizații, impozite înainte de vreme.

Toate astea, precum și multe altele, se întâmplă pentru că la sufocarea României reale conspiră, de decenii, niște incompetenți.

Născuți, poate, cu greieri printre călcâie, odată ajunși într-un oraș mare li se șterge automat memoria și uită că există și altceva decât asfalt, clădiri înalte, spații la fel de înguste precum mintea lor. Închiși mare parte din timp fie în birouri, fie în mașini ale căror geamuri fumurii nu lasă să se vadă în afară, incompetenții care ne conduc văd România doar în campanii electorale, pe fugă. Și atunci li se pare OK, li se pare că lumea-i iubește și-i aprobă. Unul nu mai are ochi sau urechi pentru realitate, unul nu pare să mai înțeleagă cu adevărat ceva. Iar în lipsa perceperii corecte a realității nu ai cum legifera corect, nu ai cum gândi clar, nu ai cum să fii altceva decât un neputincios rupt de nevoile reale ale celor pe care pretinzi că-i conduci.

Nu este o teorie a cospirației, ci o practică a ei. Căci nu teoria ne omoară, nu-i așa, ci practica. Iar la incompetență suntem practicieni aproape neîntrecuți.

Niciunul dintre cei care legiferează astăzi n-ar putea să înceapă o afacere cu mai puțin de o jumătate de milion de euro și fără a avea garanția unor contracte frauduloase cu statul. Nici unul dintre cei care stabilesc azi politicile economice ale României nu ar putea supraviețui ca administrator de firmă nici măcar șase luni. Conducătorii incompetenți ai României nu știu să producă sau să ajute producția. Ei nu știu nici măcar cum să colecteze taxe fără a-și deranja partenerii de șprițuri. Nu știu decât că, având pe mâini o țară, se pot oricând împrumuta în numele ei.

Soluție generală, deocamdată, nu există. Există numeroase soluții individuale, iar multe dintre ele nu presupun părăsirea țării, fuga de la locul faptei.

Ca să funcționeze, ca să poate funcționa, România are nevoie de un singur lucru: să nu fie mereu gravidă. Iar pentru a nu fi mereu gravidă, România ar trebui să nu fie mereu futută în halul în care este azi.