Ar fi putut să aibă soarta și nivelul de încredere al unui Boc, în plin proces de tăiere a pensiilor și salariilor. Până la urmă, dacă ne căutăm prin buzunare, cam tot pe acolo suntem, iar pretinsa reformă stă agățată în povești despre greaua moștenire sau cifre și calcule macroeconomice, care produc erecție în cel mult niște birouri de contabili cu vise de podcasteri.
Realitatea fluturașului de salariu, suprapusă cu lista de cumpărături ori facturi de plată, e una tristă pentru cei mai mulți dintre români.
Bolojan a avut, însă, noroc, pentru că de partea cealaltă a glumei contabil-guvernamentale care este s-a aflat un PSD în completă derivă. Prostia pare să-i fi ajuns din urmă și să se fi transformat în singura direcție spre care pedalează partidul cândva mamut.
PSD-ul de astăzi e într-o gravă derivă identitară și pare total lipsit de capacitatea de a-și găsi, la nivel de discurs măcar, ceva din valorile social-democrate. Speriați de sondaje și de valul extremist, suveranist, ultranaționalist – ce naiba o mai fi și acest cercopitec doctrinar numit AUR? –, liderii PSD au uitat că ei sunt, în teorie, cel puțin, promotorii unui stat social, ai unui stat cu instituții publice puternice, care asigură o plasă de siguranță pentru absolut toți cetățenii. Au uitat că ei sunt cei care trebuie să susțină principii de echitate socială, de redistribuire corectă a resurselor, de reducere a decalajelor sociale și acces universal la tot ce înseamnă servicii publice. Au căzut atât de rău în capcana propriei prostii, încât au luat patriotismul de catifea în brațe și au început să defileze cu cruci în piept și cușme dacice pe creștet. Au mers atât de departe, încât au devenit ceva diametral opus social-democrației europene, cea care produce bunăstare și echitate în atâtea dintre statele europene, până în punctul în care și-au scos termenul de „progresist” din statut. Ce prostie! Ce porcărie sinistră! Dacă nici social-democrația nu mai caută progresul – altfel, un element care poziționa clar ideologia în opoziție cu partidele conservatoare –, cine naiba să o facă?
PSD a uitat complet, sau poate că nu a știut vreodată, că are la îndemână instrumente simple și eficiente pentru a câștiga electorat și prestigiu. Să fii social-democrat și să nu susții, deschis și răspicat, cu toată forța ta politică, impozitarea progresivă – ei bine, asta denotă nu doar inadecvare, ci o neînțelegere crasă a doctrinei pe care pretinzi că o reprezinți. Și nici măcar nu vorbim despre o impozitare progresivă a salariilor, unde ar fi fost extrem de simplu de explicat, mai cu seamă pentru cei cu venituri mici, pe care un astfel de sistem i-ar fi avantajat în mod direct. Un PSD normal la cap ar fi susținut impozitarea progresivă nu doar a muncii, ci și a mediului de afaceri. Și ar fi putut să o facă, pentru că există suficiente argumente. Până la urmă, impozitarea progresivă e o realitate în majoritatea covârșitoare a statelor occidentale. Iar dacă nu ar fi fost în stare să-și găsească acele argumente și să le explice, ar fi putut să spună, atunci când cineva i-ar fi întrebat: „Pentru că vrem să trăim ca în Germania!” Și ar fi fost un argument suficient.
Pe lângă criza identitară, PSD este într-o gravă criză de leadership și strategie. Pare că sunt niște băieți care au venit cu zarurile speciale, din fildeș, sperând să câștige un joc de șah. Nici măcar privit într-o oglindă de la circ, Grindeanu nu are anvergura unui lider național. Nu îl ajută capul, iar pe umeri îi atârnă o întreagă istorie de atârnător, de la Dragnea sau Ciolacu până la jetul avioanelor Nordis. Ar fi trebuit să fie clar pentru orice strateg al PSD că, în lipsa unui lider de calibru, nu transformi jocul politic într-un atac la liderul advers, în cazul de față, Bolojan. Dacă vrei să-l ataci pe Bolojan, trebuie să juxtapui un lider de calibru superior, iar PSD nu are astăzi așa ceva. Ceri capul lui Bolojan atunci când ai un cap mai bun ce poate fi pus în locul lui.
Și, cu toate astea, au ales să îl transforme pe Bolojan în figură centrală a războiului din coaliție. Ar fi putut, foarte simplu, și ar fi avut chiar instrumentele necesare, să țină discuția în cadrul unor teme: salariu minim, impozitare progresivă, ajutoare de stat pentru categorii defavorizate, sprijin pentru persoane vulnerabile sau oricare altă temă cu iz de social-democrație. Ar fi putut să pună aceste solicitări pe tapet și să le transforme în linia roșie. În schimb, l-au ales pe Bolojan drept linie roșie: „Dacă nu pleacă Bolojan, plecăm noi!” Și, iată, au plecat!
Bolojan este precum avatarul unei grase de pe Tinder. Mai departe de poza de profil, mai departe de gargara reformei, care încă nu produce efecte decât într-o contabilitate lipsită de rezultate pentru românul de rând, mai departe de aura construită prin raportarea la alții și mai răi, e nimic mai mult decât un contabil de butic. Și, cu toate astea, PSD a reușit să-l transforme în Miss Universul Reformei.
Când îmi voi deschide o firmă de pompe funebre, o să ofer reduceri oricărui membru PSD. Pentru că, se pare, nimeni nu-și sapă groapa cu mai mult talent decât un pesedist.
1.846 de vizualizări



Foarte bun articol. Nimeni nu a încercat să facă din PSD un partid democrat al oamenilor cinstiți din cele două treimi inferioare ale societății. Dar nici celelalte partide nu au făcut-o.
Primesc o pensie mică, raportată la salariile de atunci. Mărirea pensiei recunosc, PSD-ul a făcut-o. Că nu s-a aplicat un procent mai mare pensiilor mici și același procent s-a aplicat și pensiilor speciale, când s-au făcut majorările, găsesc a fi o greșeală de neiertat.
Aș face o remarcă „Pentru că vrem să trăim ca în Germania!” Este admirativ? Se trăiește bine in Germania? Impozitarea progresivă nu se aplică în Germania. Cancelarul Merz nu acceptă supra – impozitarea milionarilor, ca în Franța de exemplu, pentru că și el este milionar. Șomajul, salariile mici, inflația ascunsă, absența unui tarif unic în piața muncii, corupția alarmantă ubicuitară sunt motive să nu dăm Germania ca model de viață. Aș opta pentru Olanda, Danemarca, Franța șamd.
„Că nu s-a aplicat un procent mai mare pensiilor mici și același procent s-a aplicat și pensiilor speciale, când s-au făcut majorările, găsesc a fi o greșeală de neiertat”. O afirmație care arată totală lipsă de cunoaștere a subiectului, sau o manipulare ca la carte făcută de mass-media. Spre informarea dumitale: în ultimii opt ani, în afară de magistrați – care sunt un fel de stat în stat și taie și desfac după bunul plac, pensiile așa zis „speciale” (pentru diletanți), au fost indexate cu 30%, față de cele „civile”, care au crescut per total cu 300%. De zece ori mai mult în același interval de timp! Asta ți de pare dumitale că ar fi echitabil? Atunci să nu mai chemi pompierii să-ți stingă incendiul, să-ți dea jos nămeții de pe casă sau să te scoată la liman în caz de inundații. Fă-o singur, domnule! Că poate n-o să vă mai găsim rânjind ironic prin birt, la una mică, în timp ce fraierii de serviciu își rup spinarea pentru cine nu merită!
Iertați-mă pensii mari voiam să zic nu speciale. Să vă trimit cupoanele mele de pensie?
Consider că pensia mea este prea mică după atîția ani de studii și examene.
Punerea in fata a pompierilor salvatori este cinica. Cei mai multi din armata, pompieri, politie stau in birouri oricum. Și chiar cei care lucreaza in actiune, pot ajunge ulterior sa lucreze in birou daca nu mai pot face fata fizic. Dar acum de exemplu la pompieri oameni proaspat angajati, mai ales femei, intra direct pe inspectii. Nu trebuie sa aiba pensie speciala de niciun fel cineva care merge doar in control. Sunt angajati de exemplu de la Inspectia Muncii, care controleaza pe teren santiere, fabrici, si ies la pensie la 65 de ani, cu pensie contributiva. De ce un pompier care controleaza PSI un club, de exemplu Colectiv, unde s-a inchis de altfel ochii, sa se pensioneze la 48 de ani? Si comisarii garzii de mediu, care dau amenzi de sute de milioane, sunt tot simpli functionari, pensionabili la 65 de ani. Iar seful unui serviciu județean de pașapoarte s-a pensionat la 48 de ani cu 9600 lei/lună pensie, mai mare decat salariul sau de atunci. Toata viata lui activa a stat intr-un birou si a supervizat emiterea de pasapoarte, lucru pe care putea sa-l faca si un civil. De exemplu, angajatii de la serviciile de eliberare a buletinelor/cartilor de identitate sunt toti civili care se pensioneaza la 65 de ani cu pensii contributive.
PSD a jucat la mică si s-a strigat Braila
Pesedeaua n-a fost ajunsă de prostie din urmă, o avea în genă.
Adăugați și multă hoție.
Impozitarea progresiva e o tampenie fara margini. Hai sa ii pedepsim pe aia care fac mai multi bani in loc sa le dam voie sa ii cheltuie in Romania. De parca nu ar fi suficient ca platim 21% TVA. Nu mai vorbesc de cate accize si alte taxe statul incaseaza.
Impozitarea progresiva nu face decat sa forteze pe cei cu venituri peste medie sa transfere suma care depaseste limita „progresista” in afara tarii.