Augustin Lazăr cară în spinare ranița securiștilor, aia de care Turcescu pretindea că se lepădase, și în care zac, împachetate în polietilenă, duhorile unei tinereți dedicate carierei. Dar, cîtă vreme un colonel amărît ca Turcescu s-a mulțumit cu misiuni mărunte, mai întîi în presă și apoi în Parlament, Lazăr s-a cocoțat cu tot cu povară în vîrf. Ticăloșia lui se revarsă de la înălțime. Ar fi putut, ca atîția alți foști procurori comuniști medaliați pentru exces de zel, să stea pitit într-un parchet oarecare și să se facă util cu discreție, îngropînd, cum a și făcut-o, dosarele klausiohannișilor indicați. Presa nu i-ar fi dedicat mai mult de o zi. A vrut, însă, să fie procurorul general al României, chiar dacă alegerea n-a fost în întregime a lui.
Justiția și magistratura n-au dus lipsă niciodată de oameni cu trecutul pătat. Securitatea și, apoi, serviciile secrete ale democrației i-au învîrtit pe degete. De la turnătorul Quintus la informatoarea Stănoiu, de la ofițerul Botoș la prosperul Stoica, de la colaboratoarea Aspazia Cojocaru la șantajabilii Cochinescu și Ion Predescu sau de la protocolista Kövesi la partenerista Livia Stanciu, parchetele și curțile României au încercat să spună povestea unui lung experiment de poliție politică. Cînd șantajați, cînd entuziaști, acești magistrați controlabili au jucat într-un film despre nedreptate și neadevăr care încă rulează.
Numai că, spre deosebire de celelalte cazuri, cazul lui Lazăr a strîns o oaste neașteptată de suporteri. În apărarea procurorului care a prelungit chinul deținuților politici din anii ’80 a sărit o lume la care nu te-ai fi așteptat. Sigur, orbirea și surzenia președintelui Iohannis sînt de înțeles, el fiind beneficiarul direct al trecutelor și prezentelor servicii penale prin care Lazăr și-a garantat slujba. Mai mult, Iohannis a dovedit aceeași hipoacuzie ori de cîte ori au ieșit la iveală fapte ilegale comise de ofițeri și procurori. La urma urmei, Iohannis e protejat de propria incultură politică și de obsesivul mandat doi. Deci nu e de mirare.
De mirare e că PNL, a cărui faimă postdecembristă s-a întemeiat pe tragedia penitenciară a elitei liberale, îl apără pe Lazăr. PNL e, alături de PNȚ, un partid terorizat și desființat de procurorii comuniști, un partid ai cărui lideri și membri au fost aruncați în temnița politică, torturați, omorîți cu ranga și aruncați în gropi comune cu concursul magistraților comuniști.
De mirare e că Societatea Timișoara, unde a clocotit, în anii ’90, ideea lustrației anticomuniste, îl apără pe Lazăr și îi menține decorația de merit. De mirare e că Grupul pentru Dialog Social, care a numărat și încă numără între membrii săi disidenți închiși pe vremea lui Lazăr, îl apără și îl medaliază pe Lazăr. De mirare e că Vladimir Tismăneanu, întîiul cunoscător al mecanismelor terorii comuniste, șeful comisiei care a înfierat comunismul, zice aceste vorbe despre Lazăr: „Cred că, în prezent, Augustin Lazăr simbolizează valorile societății deschise”. De mirare e că jurnaliști de talent, a căror judecată nu poate fi păcălită de procurori vopsiți, îl apără pe Lazăr.
Chiar dacă dăm la o parte lupta politică, chiar dacă îndepărtăm alibiul urii, în care grupurile de presiune își învelesc intențiile, se vede limpede că Lazăr e mai important decît îl arată freza dată cu Cromoplatin și mersul crăcănat. De ce e Lazăr atît de important încît oameni și partide cu pretenții se fac de rîs susținîndu-l? Pentru că face parte din arhitectura unei puteri prezidențiale dependente de Servicii și de Parchetul General. Lazăr nu e o cărămidă oarecare, ci e cheia de boltă, piesa fundamentală din arcul securist pe care se sprijină vidul politic de la Cotroceni. Fără Lazăr, anchetele prin care Iohannis își exprimă gîndirea politică, se împotmolesc. Fără Lazăr, golul lăsat de Kövesi devine Golul Primului Mandat. Fără Lazăr, auditul parchetelor devine un pericol iminent. Fără Lazăr, nu e nici idee și nici acțiune politică. Lazăr e substanța esențială a lucrului bine făcut, e ultima vrajă a regimului Iohannis și singura lui rezervă electorală. Dacă mîine dimineață ar dispărea din vocabular cuvintele „penal” și „anticorupție”, declarațiile politice ale lui Iohannis ar fi lungi stări de muțenie. Dacă mîine dimineață ar dispărea Lazăr din magistratură, în rezervația de la Alba Iulia, unde pasc liniștite dosarele închise ale președintelui, ar putea intra lupii.
Faptul că în apărarea lui Lazăr au sărit unii care n-ar fi trebuit să sară arată nu o preferință politică, ci o complicitate extinsă și înfricoșată.
Securiștii nu mai sînt de stînga de cînd i-au luat statului averea. Securiștii sînt acum de dreapta și, după ce și-au făcut rost de partide, își fac rost, iată, și de alegători.
Daca maine , augusta sa persoana e lovita de-un guturai, un sughit, o buburuza intrata in ochi, se duce dracului tot??/ Oare fizicianul se bazeaza doar pe aceasta parghie (suficient de lunga , oare ??) fara sa aiba punctul de sprijin ???