Escrocul e aproape totdeauna un băiat simpatic. Are aplomb, adică îi funcționează papagalul la turație maximă. Escrocul pare, de asemenea, un tip care știe despre ce vorbește și, mai ales, om de cuvînt. Dan Diaconescu se potrivește perfect acestei descrieri, fiindcă asta a fost, un escroc. Mai întîi în presă, apoi în afaceri și, nu în ultimul rînd, în politică. Otevistul a luat cinci ani și jumătate de închisoare pentru șantaj și i s-a interzis să mai facă presă cinci ani după ce va fi eliberat.
Cînd s-a prins că-l pîndește pușcăria, Dan Diaconescu a avut grijă să-și pitească averea și a candidat la președinția României cu gîndul la imunitate. Atunci a prostit cu promisiunile lui cîteva sute de mii de oameni. Înainte de asta însă a fabricat un partid care a intrat în parlament, cu 16%, datorită televiziunii sale.
Unii susțin și azi despre el că era genial și regretă că un talent ca al lui a ajuns în pușcărie. De ce? Fiindcă mințea fără să clipească?! Fiindcă a transformat meseria de jurnalist într-o escrocherie infamă?! Fiindcă nu-și plătea impozitele și exhiba la televiziunea lui murdării în serial?! Fiindcă sub ochii îngăduitori ai CNA-ului aducea în studio ticăloși care atentau la sănătatea publică și escroace care susțineau că au puteri paranormale?!! Dacă CNA-ul și-ar fi făcut la timp datoria, Dan Diaconescu ar fi rămas un șobolan de presă, cu gazeta pe care nu i-o cumpăra nimeni și cu debitul lui verbal de mitoman convins. Acei membri ai CNA care au ajutat la supraviețuirea OTV-ului sînt complici la ascensiunea frauduloasă a lui Dan Diaconescu și la șantajele pe care el le-a făcut la vedere.
Partidul lui a fost tot o escrocherie, iar cei care au ajuns în parlament cu ajutorul televiziunii lui Dan Diaconescu și al minciunilor sfruntate debitate pe post de domnul Dan, sînt complicii politici ai acestei escrocherii.
Cum de a rămas nepedepsit Dan Diaconescu din 2010, cînd a fost arestat preventiv, pînă ieri, cînd a fost condamnat definitiv? Și cum de a rămas neatinsă de DNA sfidătoarea lui escrocherie, cînd cu tentativa eșuată a privatizării Oltchim?
Ieri, cînd Dan Diaconescu a ajuns, în sfîrșit, la închisoare, s-au găsit analiști și jurnaliști care i-au plîns de milă că i se interzice timp de cinci ani și dreptul de a-și practica meseria, după ce va ieși din pușcărie. Ce mare chestie e un șantaj? l-am auzit pe unul, gazetar, căruia ar fi trebuit să i se urce sîngele la cap fiindcă Dan Diaconescu i-a făcut de rahat meseria cu șantajele lui. Dacă nu ești în stare. ca ziarist. să-ți dai seama că un șantaj îl descalifică pe jurnalistul care recurge la așa ceva și că pînă să-l condamne justiția pe șantajist, tu, ca om de presă, ar fi trebuit să te declari scîrbit de el, fiindcă aveai destule probe, nu ești cu nimic mai breaz decît acest escroc de presă. Sau faci parte dintre proștii care s-au lăsat înșelați de el.
8 vizualizări
Pentru mine Dan Diaconescu e un personaj fabulos, ireal, ficționar, totuși, cred că el și aventura lui prin presa românească spune mai multe despre poporul român decât despre el însuși. Și aventura asta nu s-a terminat, poate că de-abia începe!
DD defineste adevaratul pockerist. Numai ca merge cam des la cacealma si uite ca de data asta i-au saltat potu’… Data viitoare, iese, poate, pe-a lui. La noi, in special, asta e mai mult decat posibil. Am demonstrat-o de nenumarat de multe ori ca o meritam pe deplin.