Să ne plecăm pînă la pămînt, cu ușurința noastră de contorsioniști, în fața luminii pe care Occidentul ne-a adus-o. Nu vom reuși niciodată să mulțumim destul pentru ce-am primit. Civilizația, întregirea, securitatea, tehnologia, libertățile nominale și democrația ca principiu, toate vin din Apus. Dacă dăm însă recunoștința la o parte și inventariem faptele zilei, dacă ne acoperim ochiul care privește în pămînt și cu celălalt ne uităm pe documente, o să vedem orori.
Să luăm un exemplu. În speța protocoalelor semnate între SRI și compartimentele vitale ale Justiției, faptele nu pot fi tăgăduite. Există mărturii, acte, semnături, procese-verbale, ordine, evidențe de registru care atestă, fără cel mai mic dubiu, că SRI a colaborat ILEGAL și ANTICONSTITUȚIONAL cu procurorii și judecătorii pentru înfăptuirea strîmbă a actului de justiție. Sînt documente scrise, înregistrate, a căror existență e demonstrată fizic. Aceste dovezi fotografiază conspirația unor instituții împotriva libertăților și drepturilor cetățeanului garantate de legea supremă. La fel, nu pot fi tăgăduite nici hîrtiile din CSAȚ care autorizează interceptări fără bază legală. Sînt fapte, sînt dovezi peremptorii.
Sînt cunoscute, în același timp, și numele celor care au condus instituțiile, numele celor care au semnat, care au aprobat și care au aplicat măsurile ilegale prevăzute în documente. Instituția care veghează constituționalitatea în statul român, Curtea Constituțională, s-a pronunțat cu limpezime asupra ilegalității: și în ceea ce privește amestecul SRI în Justiție, și în ceea ce privește felul în care SRI interceptează convorbirile și celelalte forme de comunicare privată. Documentele care au permis toate aceste ilegalități poartă acceptul și iscălitura unor oameni știuți: șefii parchetelor, ai serviciilor secrete și ai Înaltei Curți, președinții României, o parte din miniștri. Ei au participat la săvîrșirea faptelor ori direct, săvîrșindu-le pe teren, ori prin semnătură, în Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Sînt, cum se zice, autori.
Acești oameni au creat ori au contribuit la funcționarea unui mecanism ilegal dedicat abuzului judiciar. Putem vorbi, privind cu strictețe faptele, de constituirea unui grup infracțional organizat la adăpostul legii, disimulînd, invocînd o legislație inferioară, profitînd de neatenția, obediența și frica subordonaților, cu scopul de a pune în pericol ordinea de drept a statului și, prin extensie, de a dobîndi și menține puterea în mod nedemocratic.
Dacă privim faptele pînă la capăt, doar faptele, observăm că întreaga operă de subminare a Constituției și cetățeanului a avut girul și protecția unor instituții internaționale: ambasadori, șefi ai Comisiei Europene, adjuncți de șefi, premieri ai unor state europene, cancelari, miniștri de Externe, adjuncți de secretar de stat, șefi de delegații reprezentînd CE. Oameni pe care istoria i-a adus în funcții de reprezentare a puterii europene sau a partenerului nostru strategic.
După împrejurările în care s-au comis faptele, acești oameni au calitatea de complici. Încurajînd comiterea în formă continuată, susținînd fățiș acțiunile ilegale și neconstituționale, chiar dacă sub forma ocolitoare a luptei anticorupție, ambasadorii, cancelarii, secretarii, președinții, premierii și toți ceilalți au dat ajutor la subminarea ordinii interne a statului român. Mai mult, aceste încurajări oferite SRI, DNA și aliaților politici s-au făcut pe fondul existenței unor pîrghii reale și puternice asupra statului român, cum ar fi tăierea fondurilor europene, suprimarea dreptului de vot în forurile UE, creșterea dobînzii la împrumuturile externe, presiuni politice internaționale pe adversarii politici interni. Prin urmare, aceste înalte persoane și aceste înalte instituții pot fi încadrate și la infracțiunea de șantaj.
La rigoare, României i-au fost diminuate suveranitatea și constituționalitatea, iar cetățenilor ei, vinovați sau nu, li s-a scurtat drumul spre pușcărie, într-o realitate acută și măsurabilă. Reprezentanții Occidentului au pus umărul la anchetarea, arestarea, judecarea în regim de urgență și condamnarea în condițiile cîmpului tactic a cîtorva sute de cetățeni români, susținînd acțiunea judiciară abuzivă prin declarații publice și încurajînd fenomenul protocoalelor, despre care documentele ne informează că a fost ilegal.
Acum, depinde cum privim lucrurile. Dacă realitatea e suficientă, dacă faptele ar conta, dacă libertațile individuale, suveranitatea națională și Justiția ar fi imperative de care Apusul ține seamă, grupul autorilor internaționali ar trebui trimis în judecată pentru fapte mai grave decît furtul din bani publici, căci furtul de drepturi și libertăți, furtul de suveranitate, de constituționalitate și de independență sînt pedepsite nu doar în Constituții și în Coduri Penale, ci și în tratate internaționale. E, desigur, o idee fantezistă, la fel de proastă ca ideea că faptele contează, că realitatea ar fi suficientă. Istoria nu se face cu probe, iar politica nu vede mai departe de interese. Îi datorăm Occidentului mult mai mult decît îi putem pretinde. Sîntem aici și nu altundeva în mare măsură mulțumită lui, așa că imunitatea grupului internațional organizat e definitivă și irevocabilă.
În ceea ce-i privește pe făptuitorii interni, cei asupra cărora Justiția și-ar putea îndrepta efortul, ei sînt pedepsiți cu o dărnicie ruptă din basmele cu zmei. Toți, pînă la ultimul, beneficiază de pensii speciale, la fel de mari ca infracțiunile pe care l-au comis. E de menționat, în anumite cazuri, și înmormîntarea cu salve de tun pe cheltuiala statului subminat din interior.
Excelent articolul! Felicitari D-le Buşcu!
PS: textul asta ar merita citit ca atare, litera cu litera, in plenul Parlamentului European.
O analiză brici ! Felicitări !