În căutarea deșertului pierdut

Pe vremea cînd Egiptul era condus de un minunat dictator, căruia americanii îi băgau în venă un miliard de dolari anual ca să-și întrețină familia, armata și amanta, m-am dat și eu drept balșoi turist, dispus să verifice rezistența materialelor cînd fu vorba de piramide, curios totodată să afle dacă mai are balta peș te cînd s-a pus problema unui voiaj la izvoarele Nilului. Ca supliment ni s-a servit o excursie în fundul răcăciunii, adică o vizită la un trib de beduini din marginea pustiului, cu un prînz sălbatic ca la mama lui, cu o cavalcadă de călăreți cu jungherele în dinți pe harmăsari pursînge, bașca măsurarea contra cost a distanței dintre cocoașele unei cămile.

Un autocar doldora de papagali turistici dornici de semințe prăjite s-a urnit de la hotelul din Cairo pe la cinci dimineața, urmînd ca, după șapte ore de hurducături, Fata Morgana să ne danseze din buric. Toate bune și frumoase, în afara unei haite de tineri cu un chef de viață matinal nelalocul lui, care, după ce au înghesuit în spatele autobuzului tot soiul de ulcele și papornițe, au deschis un casetofon, ca să ne demonstreze că nu-s mai prejos copiii lor minune decît ai noștri.

Ajunși la fața locului, am constatat că fața locului nu era doar plină de bube și vînătăi, ci mai suferea și de o acută lipsă de beduini, chestie care s-a rezolvat pe loc, după ce băietanii în blugi și-au tras pe deasupra niște halate specifice și au pus oalele din mașină, cu cușcuș și tocăniță sleită, pe pirostrii.

Apoi, fluierînd către un băștinaș ce păzea doi cai răpciugoși și o cămilă din generația soției Prințului Charles priponită de un scaiete, beduinii de pripas ne-au invitat să bem cîte o Coca-Cola caldă și să ne integrăm în peisaj.

Din ziua aceea, de cîte ori călătoresc cu trenul, cu avionul sau cu tramvaiul sînt atent să nu calc vreun beduin pe papuci, căci, de cînd președintele Obama a înarmat forțele binelui din lumea lor, nu-i de mirare că ei își caută acum deșertul în lumea occidentală, vînzînd kebab la dughenele din fața gărilor, măturînd piețele municipale sau practicînd șomajul cu voluptate prin cartierele mărginașe ale Parisului.

Lăsînd la o parte morala acestei fabule adevărate, vă mai amintiți oare, boieri dumneavoastră, de ardeii capia și de roșiile siriene vîndute la un preț de nimic pe tarabele scumpei noastre patrii înainte ca radarul de la Deveselu să ne apere de hidra Islamului? Dar de fasolea albă egipteană, măritată pe bani puțini cu ciolanul nostru de porc creștin, auzit-au domniile voastre?

Acum, cînd, în locul vechilor tractoare de la uzinele din Brașov, dronele americane și avioanele rusești Suhoi execută arături adînci de toamnă în cîmpiile Siriei, ce frumoasă recoltă de teroriști o să răsară la primăvară!