Iohannis și ligheanele de prins bulgari

Acum o sută douăzeci de ani, Caragiale a scos poporul român la tablă, la lecția de istorie, întrebîndu-l: ce caută neamțul în Bulgaria?

Rușinați și cu ochii-n pămînt, abia acum îi putem răspunde: Iohannis a încercat să le vîndă grădinarilor bulgari niște sămînță de gîlceavă pravoslavnică, instigîndu-i să se înhăiteze cu urmașii lui Mahomed împotriva fraților lor de credință și de alfabet chirilic.

Sîngele slav nu se face cu una, cu două apă, iar președintele României a comis un grav atentat la memorie închipuindu-și că bulgarii au uitat că, vreme de cinci sute de ani, în fostele lor biserici ortodoxe au cîntat muezinii.

Nu-i pentru prima oară cînd Klaus încearcă să urnească tunul Bertha din sufrageria mamițichii, numai că această inițiativă belicoasă, de a zgîria pe spinare submarinele rusești purtătoare de rachete cu focoase nucleare apelînd la vasele turcești de braconat calcani în apele noastre teritoriale, a scos-o din pepeni pînă și pe doamna Merkel, care s-a oțărît la americani că răsucesc cam des cheița din spinarea mutălăului ca să-i întărîte pe ruși.

Dacă, la instalarea scutului de la Deveselu, Obama a dat-o cotită, că drăcovenia n-ar avea treabă cu armata a paișpea transnistreană, ci cu detectarea teroriștilor islamici, Iohannis a dat bărbătește cu bîta în balta Mării Negre ca să-l stropească pe Putin pe nădragi cu ajutorul acestei triste alianțe bulgaro-turco-românești, care n-a dăinuit mai mult de douăzeci de minute.

Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din tîrg, premierul Boiko Borisov făcîndu-l knock-out pe Iohannis chiar din prima repriză, cu o declarație francă: „Nu dorim ca Marea Neagră să devină o zonă de conflict militar. Noi vrem să vedem iole, iahturi, turiști, dragoste și pace în stațiunile noastre de pe litoral, nu fregate care să brăzdeze Marea Neagră”.

Prin anii ’80, ca să curme năvala mușteriilor dornici să guste măcar o linguriță din dulceața societății de consum a Epocii de Aur, un tarabagiu din bazarul de la Mangalia a scrijelit cu cretă următorul anunț: „Nu avem ovizi, nici ligheane de prins bulgari”. Ovizii cu pricina erau micile statuete de ghips ale exilatului de la Pontul Euxin, numai bune de expus pe mileu deasupra televizorului, iar ligheanele de prins bulgari – celebrele antene de aluminiu, cu ajutorul cărora copiii noștri au învățat să spună, la culcare, leka noșci. E posibil ca bustul lui Ovidiu să-l fi lăsat rece pe profesorul de fizică din Sibiu, în schimb chichirezul acelor ligheane inteligente de prins bulgari l-a înghimpat să cugete, avant la lettre, asupra lucrului bine făcut.

Abia la Sofia a constatat, cu stupoare, că degeaba și-a achiziționat atunci cinci bucăți, că n-a reușit să prindă, pînă la urmă, nici un bulgar.