Isărescu al șaselea, unicul

Între comunism și ziua de mîine, istoria a aruncat iarăși o punte de rău augur. Parlamentul României a pus, pentru a șasea oară, un informator al Securității în fruntea Băncii Naționale. Mugur Isărescu poate fi strigat, potrivit CNSAS, și pe numele conspirativ Manole, după cum președintele Traian Băsescu, azi reprezentînd România în Parlamentul European, poate fi strigat și pe numele conspirativ Petrov. La fel cum mulți miniștri, prim-miniștri, parlamentari, magistrați, activiști civici și jurnaliști de ieri și de azi pot fi strigați pe numele lor conspirative sau pe gradul militar ascuns. Securismul a fost păstrat după Revoluție ca un tezaur național, poate în dorința de a-l compensa pe cel confiscat de ruși.

Dar poate că, în branșa bancherilor, trecutul informativ și minciuna legată de acest trecut pot fi trecute cu vederea. Poate că epoleții sau angajamentul sînt regula elitei bancare românești de stat. Poate că, altminteri, cu guvernatori și bancheri civili, lucrurile se împotmolesc, finanțările se împiedică, politicile monetare se dau de-a berbeleacul, ROBOR-ul se apucă de băut, inflația rînjește ca o prostituată sensibilă doar la haina militară. Poate că vechii tovarăși de arme, care au luptat, cu denunțul în mînă, în același război al carierei protejate și care au învățat mișcarea banilor din chitanțele de informator, se înțeleg dintr-o clipire, iar sistemul bancar, armat cu această rețea de camarazi, merge mai bine.

Numai că, în realitate, merge mai prost. E greu de înțeles la ce ajută să ai guvernatori cu trecut de intelligence la BNR, dacă ei ratează cu înverșunare scopurile instituției. Banca Națională are ca „obiectiv fundamental” asigurarea și menținerea stabilității prețurilor. Or, de trei decenii, prețurile se joacă cu nervii societății, indiferent de cine conduce Guvernul, Președinția sau lumea. Cînd situația se îngroașă, Isărescu scoate capul din clădirea de marmură, catifea și abanos, și își recită replica: fără intervenția Băncii Naționale ar fi fost un adevărat dezastru.

Nici un guvern n-a încercat să măsoare dezastrele și cu un alt guvernator. Nici un Parlament n-a îndrăznit să se ia la trîntă cu adevărul și să-l lase la vatră pe veteranul surd la regulamentul BNR și orb la suferința societății.

Cursul valutar (care a sărit cu prăjina cînd interesele politice au cerut-o) e atribuția BNR. Autorizarea, reglementarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit e tot atribuția BNR. Asta înseamnă că diferența sălbătică între dobînda la credit și la depozit, din care se înfruptă băncile din România (dublă și uneori triplă față de aceleași bănci în alte țări) nu e altceva decît eșecul sau, poate, complicitatea BNR.

Nu cred că au trecut cu totul efectele radioactive ale împrumutului în franci elvețieni, încurajat, prin izmenitele lui tăceri cu tîlc, de Mugur Isărescu. Banca Națională nu numai că a lăsat băncile să profite de ignoranța românilor și de urgențele lor elementare, dar a și girat, ani la rînd, conspirația și cartelul bancar împotriva creditelor de dezvoltare. Companiile nu pot lua credite decît în condiții sinucigașe, băncile preferînd să împrumute cu precădere statul și să-și exporte o mare parte din profit prin împrumuturi cu dobîndă dublă la bancile-mamă. România e un paradis al băncilor, un soi de simfonie a stagnării, dirijată de BNR, instituția însărcinată tocmai cu supravegherea lor.

Ce calitate de negăsit să fi avut Mugur Isărescu, de n-a putut fi dizlocat niciodată? Ce servicii de neînlocuit aduce acest Matusalem cu mîner, de l-au menținut pe tron aproape cît pe Mircea cel Bătrîn?

Păi, să luăm aminte la anul 2015, cînd se punea la cale Comitetul Național de Supraveghere Macroprudențială, o instalație care ar fi legat Guvernul de mîini și de picioare, avîndu-l pe Mugur Isărescu președinte. Tot pe atunci, George Maior voia un control total al SRI pe economie (prin selecția miniștrilor și avize pe contracte) și pe celelalte Servicii (fuziunea prin absorbție cu SIE). Suprastructurile aveau nevoie de temei legal. Controlul nedemocratic avea nevoie de legi.

Ei, atunci nu s-a prea putut, acum rămîne să vedem.