Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Libertatea între Mauser și browser

Nu e oare inutil să mai studiezi atunci când națiunea nu e liberă? Ce rost au idealuri precum libertatea, egalitatea, fraternitatea, demnitatea sau frumusețea când, de fapt, n-ai voie să-ți exprimi liber opiniile pentru că vei fi condamnat pentru ele? Mai bine lupți decât să pierzi timpul inutil învățând, adâncindu-te în educație, cultură…

Astea sunt discuțiile destul de imaginare dintre două personaje reale: Albert Leo Schlageter și fostul său camarad de front, Friedrich Thiemann, ambii studenți la științe politice, iar frământările lor sunt descrise în piesa de teatru Schlageter, actul I, scena 1, de către dramaturgul german Hanns Johst. La sfârșitul acestei discuții, Friedrich Thiemann îi spune amicului său: „Wenn ich Kultur höre… entsichere ich meinen Browning!“. Acestă frază a fost atribuită, în timp, ba lui Goebbels, ba lui Göring, ba lui Himmler, cunoscută fiind la noi drept „Când aud de cultură îmi vine să scot pistolul!“. Și totuși, nu este decât o replică a unui dramaturg, Hanns Johst, pusă în gura unui tânăr avântat. Ca să nu existe confuzii, Schlageter a fost scrisă și pusă în scenă prima dată în 1933, după venirea la putere a naziștilor. Albert Leo Schlageter a fost soldat în timpul primului război mondial și, apoi, membru al Freikorps, asemeni multor viitor membri ai NSDAP. A fost executat de către francezi în 1923, după ce sabotase o cale ferată din partea Germaniei aflată sub ocupație franceză. Naționaliștii germani ai epocii l-au transformat pe Schlageter în martir, iar naziștii l-au transformat într-un erou ce prevestea, iată, încă de timpuriu, nevoia de NSDAP și Hitler. Hanns Johst a fost el însuși un nazist înrăit, care a făcut parte din trupele Waffen SS, sfârșitul războiului prinzându-l în poziția de Gruppenführer SS. Un soi de general-maior.

Dacă privim cultura, educația, libertatea de exprimare ca părți fără de care nu se poate ale libertății generale, găsim în acestă replică teatrală explicația nefericirii europene a ultimului secol.

În ciuda Revoluției Franceze din 1789, Europa n-a benefeciat aproape niciodată pentru prea multă vreme de libertate. Iar de libertatea de expresie a beneficiat sporadic, în vremuri cu adevărat excepționale, nu mai mult de câteva zeci de ani legat. Spre deosebire de America, de SUA în principal, libertatea europeană a fost sporadică, fragilă, prea puțin consistentă încât să creeze tradiție. Prea multă vreme diverse personaje au scos nu Browning-ul, ci Mauser-ul, mai specific continental, de fiecare dată când libertatea, egalitatea, fraternitatea au început să le deranjeze.

În definitiv, Mauser, cu peste 100.000.000 de arme puse în circulație în circa 140 de ani, a influențat mult mai mult civilizația europeană decât orice gânditor, filosof, decât orice carte. Cu excepția Bibliei, a Coranului, a cărții lui Mormon și a Cărții roșii a lui Mao, doar Harry Potter și piatra filosofală, Micul prinț și Hobbit-ul s-au mai distribuit în peste 100 de milioane de exemplare. Deci Mauser cam face legea. În plus, cu Hobbit-ul poți provoca cel mult contuzii, nu plăgi prin împușcare.

Multă, foarte multă vreme, când ne-am crezut în sfârșit liberi, apărea câte un idiot, scotea Mauser-ul și ne trimitea să stăm liniștiți la locurile noastre. Asta în chiar buricul democrației, Europa Occidentală, cea care propovăduia libertatea, luptând împotriva lipsei de libertate din lagărul sovietic. Dar, mereu, când purtătorii de Mausere au fost ofuscați, au scos pistolul și aproape au tras. În 1962, în libera Germanie Vestică, ministrul Apărării, Franz Josef Strauss, a ordonat arestarea ziariștilor de la Der Spiegel, iar redacția a fost închisă câteva luni, după ce ziariștii dezvăluiseră actele sale de corupție. În 1970, în Franța, mama libertăților, Hara-Kiri, precursorul lui Charlie Hebdo, era plasat sub diverse interdicții care au dus la închiderea sa ca urmare a unei lez-majestăți la adresa proaspăt decedatului purtător de pistol Charles de Gaulle.

Nu există, în istoria Europei, în ansamblul ei, nici măcar 50 de ani neîntrerupți de libertate totală. 50 de ani de libertate de exprimare cu atât mai puțin.

Mereu sperăm, uitându-ne cu ochii umezi spre SUA, țara aia mult mai liberă, țara în care Larry Flynt a reușit să-i învingă pe puritani, luptând și câștigându-și dreptul la libertate fără limite, fără perdea, fără constrângeri.

Dar a fost demult. Larry Flynt, astăzi, n-ar mai ajunge biografie și film de succes, aclamat la Hollywood, ci ar fi pus la colț. Milos Forman n-ar mai primi astăzi premul Oscar pentru cel mai bun regizor cu The People vs. Larry Flynt, ci ar fi acoperit cu ouă, roșii zborșite și alte alea aruncate de către membrii foarte corecți din punct de vedere politic ai Academiei Americane de Film.

Diferența dintre anii unui Thiemann, Schlageter, Johst sau Goebbels, dintre excesele militarilor francezi sau nemți sau ale dictatorilor europeni, africani ori sud-americani din ultima sută de ani și zilele noastre e că astăzi doar marginalii mai folosesc armele. Doar niște cretini mai intră în redacții și se apucă să tragă, așa cum au făcut-o ăia la Paris, în redacția Charlie Hebdo.

Astăzi, oamenii finuți și statele deranjate de cultură, libertate sau de libertatea de exprimare nu mai scot Mauser-ul. Nici nu au nevoie de el, atâta vreme cât au la îndemână browser-ul. Browser-ul și standardele comunității.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.