Lumina vine de la slugărit

Nimic nu este amuzant în disputa dintre Tăriceanu și Cioloș despre locul din care România trebuie sau nu trebuie să ia lumină.

Atunci când, folosind o deviză preluată direct din lojile masonice pe care le-a condus ca mare maestru, Sadoveanu a decretat măreț că “Lumina vine de la Răsărit”, scriitorul n-a făcut decât să dea glas dorinței de a slugări a unei părți a românilor care n-au reușit să se deprindă niciodată cu poziția bipedă. Cu Armata Roșie pe teritoriul țării, asta părea opțiuneea cea mai la îndemână, pentru un popor care se amăgește de 153 de ani cu versul lui Bolintineanu “Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie”, uitând voit continuarea, care spune “dar cu umilință lanțu-l încovoaie!”. E foarte posibil ca mulți să nu fi știut niciodată că Bolintineanu a descris și consecința capului plecat, dar asta este o altă problemă.

Lumina vine de la Răsărit a tradus Sadoveanu, propagandistic și fără jenă, mult mai profundul Ex Oriente Lux, iar dacă ar fi știut de existența polonezului Stanislaw Jerzy Lec s-ar fi bucurat ca un copil, putând să-și extindă plagiatul la Ex Oriente Lux, Ex Occidente Luxus („Lumina vine de la Răsărit, de la Apus vin excesele”). Ce poate fi mai de ajutor pentru cineva care vrea să-și arate atașamentul față de noii stăpâni?

Pe 2 mai, 2018, Tăriceanu a spus:

Comisia Europeană este un instrument care ne ajută ca să ne armonizăm punctele de vedere, dar nu este cel de la care trebuie să luăm obligatoriu lumină în orice privinţă.

După șapte (7) zile, de-abia, a reacționat și Dacian Cioloș, întrebându-se retoric de unde trebuie să luăm lumină, dacă nu luăm de la Comisia Europeană și de la Bruxelles. Cumva, Dacian Cioloș este cel care dă și răspunsul la propria-i întrebare:

Cât despre lumină, poate ar fi vremea să ne mai luminăm și noi cu eforturile noastre, să nu tot trăim cu ideea că lumina ne-o dau alții.

Cine a avut răbdare să citească până la capăt postarea domnului Cioloș a descoperit un punct de vedere mult mai apropiat de România decât este bănuit fostul comisar european că ar avea de obicei. Căci răspunsul corect cam acesta este: lumină poate România să ia de la ea însăși, pe cale democratică, consultându-și și ascultându-și cetățenii mai bine decât a făcut-o până acum și mai bine decât au de gând politicienii să o facă.

Pentru becurile lor, pentru încărcătoarele de smartphone-uri și pentru mașinile electrice, românii și-ar putea lua lumina din resursele naturale ale propriei țări, dacă n-ar fi atât de neglijenți în cedarea acestora către companii externe care plătesc redevențe ridicol de mici pentru a exploata aceste resurse. Dacă nu s-ar căciuli mereu în fața investitorilor străini, oferind mână de lucru ieftină și îndobitocită tocmai pentru a fi ieftină, România ar avea, cel mai probabil, cetățeni mult mai dispuși să se implice și în schimbul de idei, nu doar în trocul pentru subzistență. Dacă nu și-ar exporta ieftin gazele și petrolul, dacă nu s-ar pregăti să pună pe tava companiilor străine, aproape gratis, zăcămintele de gaze din Marea Neagră, România ar avea destui bani ca să facă din noapte zi, ca să elimine fenomenul #noapteacahoții, ar avea destui bani ca să se poată așeza la masa la care niște băieți deștepți ai birocrației europene joacă poker cu destinele națiunilor din UE.

Uniunea Europeană este, astăzi, locul care vrea să răspândească în jur lumină așa cum o făceau tătarii cu secole în urmă: cu făclia, pârjolind satele pe care le-au golit și care nu le mai sunt utile.

Deși este nedrept să vorbim despre Uniunea Europeană, căci Comisia Europeană este aceea care își agită iataganele pe deasupra capetelor, încercând să impună viziunea celor puțini și nu neapărat mânați de bune intenții asupra celor mulți pe care nici măcar nu-i reprezintă.

Uitând de unde s-a plecat, uitând care ar trebui să fie rostul Uniunii Europene, Comisia Europeană, plină de carieriști și hârțogari, face exact ceea ce n-ar trebui să facă: se transformă în mijlocul de presiune al câtorva țări puternice asupra restului țărilor UE, care ar trebui, eventual, să defileze în pas de gâscă, intonând cântecele colaboraționiștilor francezi.

Politica comună a Uniunii Europene nu poate fi decisă de niște oameni care nu au fost aleși de către cetățenii Uniunii Europene, ci au fost numiți în urma unor jocuri de culise. Cetățenii UE au ales Parlamentul European, iar acesta este, din punct de vedere al democrației esențiale, singurul îndreptățit să decidă pentru cetățenii celor 28 de țări membre. Dar Europa cu două viteze există. Numai că nu este alcătuită din țările care merg mai repede și cele care merg mai încet, ci din cetățeni și birocrați nealeși. Din ce în ce mai clar, birocrații merg cu o viteză, iar cetățenii Europei cu alta, în direcții diametral opuse. Acest lucru, această aroganță a unei pseudo-elite europene este cea care iscă reacții precum Brexitul și victorii dureroase ale partidelor antieuropene în țările mari ale UE.

Cioloș a scris absolut corect pentru un politician care vrea să câștige alegerile în țara lui, nu la Bruxelles: lumină ar trebui să ne mai dăm și noi înșine. Cred că asta spusese și Tăriceanu.

Problema e că tușele astea se pierd în hărmălaia din jurul celor doi. Cioloș n-a propus să ne plecăm capul în fața Bruxelles-ului, dar admiratorii lui exact asta au înțeles. Și au întărit îndemnul spunându-ne că trebuie să luăm lumină de la Bruxelles pentru că de acolo vin banii.

Cam asta au înțeles unii din Uniunea Europeană: sunt unii care au bani și care îi dau celorlalți, dar numai dacă li se face pe plac. Pentru cei dispuși nativ să slugărească, lucrurile așa trebuie să meargă: ăia care au cărbunele și oțelul le transformă în bani, bani pe care-i folosesc uneori ca să meargă la prostituate. Nu contează dacă ceea ce vor este corect, este democratic, este moral. Ei au banii, iar prostituatele trebuie să se întindă pe spate și să geamă: “Vai, ce stat de drept ai, vai, ce-mi place democrația ta!”.
Dar chestiile astea se fac pe întuneric, mai cu fereală. De unde să iei lumină?