Am fost elev la școala de martiri,
dar n-am avut profesori pe măsură.
Cînd să mă-nțep și eu în trandafiri,
Rilke mi-a dat cu palma peste gură.
Și veșnic corigent la suicid,
în loc de venă mi-am tăiat breteaua
și am lipsit la ora de COVID
cînd în copac s-a cățărat purceaua.
Era o scroafă fină din Bruxelles
care știa precis unde ne doare
și ne-a fixat pe toți într-un pixel
în mațele mașinii gînditoare,
pe care ei o ung și-o întrețin
ca să ne dea păpică și colostru,
să stăm cuminți, fiindcă mai e puțin
și-o să gîndească ea în locul nostru.
