Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Noile valori europene

Oare ce ne-a atras atât de mult, de magnetic, înspre Vest, în ultimii 50-60 de ani? Libertatea, democrația? Dacă e să fim cât de cât cinstiți cu noi înșine, am jinduit mai degrabă la prosperitatea Occidentului. Concepte precum libertatea și democrația ne sunt, unora dintre noi, străine și în ziua de astăzi, cum străine le erau multora în zilele revoluției din 1989. Am mai povestit acest moment și am să-l mai povestesc, pentru că mi se pare definitoriu despre nivelul culturii politice a poporului român în decembrie 1989.

În dimineața zilei de 23 decembrie 1989, la alimentara de pe strada Gura Ialomiței, din cartierul Titan, sectorul 3 al Bucureștiului, era coadă. Se dădeau pui. Încă mai mureau oameni în București și în alte orașe, se trăgea haotic, dar nu acolo. Acolo se dădeau pui. Un cetățean, prezent ani de zile la toate cozile, indiferent de ce se vindea, iese victorios din alimentară, primul servit al zilei. Ține în fiecare mână câte un pui congelat și urlă: „Libertate! Am învins!“. Asta era libertatea: cumpărase doi pui, în loc de unul singur.

Desigur, nu trebuie să generalizăm, dar haideți să vedem cum înțeleg libertatea și democrația astăzi unii dintre cei care fie erau foarte tineri în 1989, fie s-au născut după aceea.

Pentru mulți, libertate înseamnă ca tu și cei pe care-i simpatizezi sau cunoști să poată face orice, fără a fi pedepsiți dacă încalcă legea, în timp ce adversarii nu au voie să facă absolut nimic fără aprobarea lor, a celor dintâi. Democrație înseamnă ca, indiferent de rezultatul votului, la conducere să se afle doar cei care întrunesc aprecierea celor mai gălăgioși membri ai societății. Nu contează că au obținut doar 15% din voturile celor care s-au prezentat la alegeri. Este aproape un drept divin al minorității să conducă și să-și impună politicile în dauna votului majoritar. Democrație mai înseamnă ca deciziile să fie luate la presiunea străzii și a Facebook, chiar dacă în stradă sunt mai puțini oameni decât cota de reprezentativitate a unui senator sau a unui deputat. Libertate înseamnă să-i închizi pe toți în casă pentru că-ți este ție frică de ceva sau să-i obligi pe toți să se vaccineze, tot pentru a-ți alunga ție temerile. Democrație înseamnă că voința unui om este mai importantă decât votul câtorva milioane, că legea devine facultativă atunci când un semizeu local vrea să o încalce pentru a-și satisface ambițiile. Și mai sunt, dar ne oprim aici.
Să spunem, totuși, că Occidentul ne-a atras nu doar cu bunăstarea sa și nu doar cu frumos coloratele cataloage ale marilor lanțuri de magazine, devenite în România obiect de cult înainte de 1989. Să spunem că visam la democrația occidentală, la libertățile oamenilor din Vest, la libertatea de expresie și la tot ce însemna viața dincolo de Cortina de Fier. Să spunem, de dragul discuției. Problema este: unde se află toate acestea acum? Unde e democrația occidentală, unde e libertatea, unde s-a topit prosperitatea?

Uniunea Europeană este condusă de către niște oameni care nu au fost votați de nimeni. Aceștia sunt birocrații europeni și membrii Comisiei Europene. Parlamentul European, singurul votat de către cetățenii UE, nici nu contează în povestea asta. UE ia decizii fără să-și consulte cetățenii, iar acest comportament s-a răspândit la nivelul fiecărei națiuni. Cică putem corecta asta la alegeri. Dar când deciziile catastrofale sunt luate în ritm de una sau două pe lună, intervalul de patru-cinci ani dintre scrutine devine mult prea lung pentru a mai putea corecta ceva.

Acum, colac peste pupăză, se duce pe cur și prosperitatea. Pur și simplu, în urma unor astfel de decizii tembele, lipsite de viziune, Europa începe să sărăcească. Dar nu trebuie să ne îngrijorăm. Urmează să ni se prezinte noile valori europene.

În curând nu vom mai avea dreptul de a decide noi înșine ce temperatură să avem în case. Deja se întâmplă în Italia și în multe alte țări. Dar vom fi liberi să alegem între meniul pe bază de gândaci sau cel pe bază de greieri și lăcuste. Vegan sau raw-vegan. În curând nu vom mai avea dreptul de a ne alege singuri conducătorii, pentru a nu-i supăra pe birocrații de la UE și pentru a nu-i determina să ne taie fondurile, cum pățesc ungurii. Dar, hei, vom avea libertatea totală de a ne alege sexul sau genul.

Pe ici, pe colo, poate părea că pierdem lucruri și drepturi esențiale. Dar, totuși, ce câștigăm în schimb…




6 comentarii

  1. #1

    Din avion asa pare cum scrii, dar ca sa vezi din avion la sol iti trebuie lentile care inevitabil … au o distorsiune.
    Ar fi mult de scris si scriu de pe mobil dar:
    – „Libertate înseamnă să-i închizi pe toți în casă pentru că-ți este ție frică de ceva sau să-i obligi pe toți să se vaccineze, tot pentru a-ți alunga ție temerile” – nici un stat din lumea civilizata nu isi poate asuma riscul de a avea 15-20% din populatie internata la ATI si sa moara pe capete din cauza comorbiditatilor generate de prosperitatea (alimentara) prost inteleasa. Sa vezi atunci revolte sociale gen „suntem lasati sa murim, statul nu face nimic etc”
    -„În curând nu vom mai avea dreptul de a decide noi înșine ce temperatură să avem în case. Deja se întâmplă în Italia și în multe alte țări” – esti la nivelul celor care cauta tunelurile dacice daca crezi ca cineva decide asta de placere. Este cum ai scris initial, strigam libertate la revolutie dar de fapt tipau mațele dupa proteine: solidaritate cu Ucraina dar doar vorbe nu cumva sa facem vreun efort efectiv, o economie cat de mica astfel incat macar sa putem trimite mai putini bani in Rusia. Pentru mine este total jenant ca a durat atat la nivelul UE pana sa isi faca cineva curaj sa explice cinstit: nu strangem nici un mm din fese, atunci hranim un cosmar de care Europa a mai experimentat si din care a fost salvata de altii care de atunci ne tot apara, nu total dezinteresat dar ne apara.
    Cu unele subiecte ai dreptate dar per total cu articolul asta hranesti populatia care isi ia adevarul de pe Facebook. E bine macar ca aia nu te citesc dar se vor gasi unii sa te citeze.
    Pacat

    • #2

      Da, sa stii ca birocratii „verzi” de la Bruxelles vor ingheta din casa cot la cot cu tine ca sa-i dea total ownage lui Puttler. Sa traim ca Fred Flintstone in timp ce OMV face profit 300%+ doar din solidaritate cu Zele. Slava!

    • #3

      De acord cu comentariul și mai ales cu concluzia. Dl. PAH e din ce în ce mai conspiraționist. Fraza aia cu covid-ul pare să spună că pandemia n-a existat sau a fost doar o răceală ușoară, restul fiind isterie media. În curând, și probabil deja e așa dar nu în public, dl. PAH va pune în discuție realitatea aselenizărilor și forma Pământului. Păcat.

  2. #4

    Perfect de acord cu dumneavoastra.
    Am realizat ca, de fapt, romanii au iesit in strada in Decembrie ’89 nu pentru ca visau la democratie, de care, dupa cum bine spuneti, nu prea aveau habar si nici acum nu au (marea lor majoritate), ci pentru ca doreau sa aiba burtile pline si sa nu mai stea in intuneric si in frig. Altfel cum sa-ti explici ca dupa 32 de ani nu-i intereseaza ce se intampla cu tara asta si se lasa calcati in picioare si umiliti si de proprii lor conducatori si de straini.
    Trist.

  3. #5

    „Dar, totuși, ce câștigăm în schimb…”? Cum, ce? Da’ mandria de a fi rromani verzi- infratiti cu deal-ul green ieuropean – ie de colo??

  4. #6

    Un comentator concluziona că Dl. PAH a devenit conspiraţionist. Din păcate unor oameni le e greu să realizeze că multe semnale de alarmă care acum doi-trei ani păreau teorii ale conspiraţiei, azi devin realitate şi că democraţia e înlocuită, în multe ţări vest europene, cu un sistem de conducere birocratic care reprezintă din ce în ce mai mult interesele marilor corporaţii.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.