O nouă definiție a lui Dumnezeu

Acu’ vreo doi ani, mirele Cristi Borcea a fost ciupit de geniu cînd, împăienjenindu-i-se ochii la buchisirea Crezului, în loc de „Atotțiitorule” l-a poreclit pe Dumnezeu „Autostivuitorule”.

Nici că se putea o traducere mai mătăsoasă a expresiei deus ex machina, unde Cel de Sus, văzut ca un autostivuitor într-un supermarket celest, intervine în viața ta cînd ți-e lumea mai dragă, coborînd de pe raft o nevastă purie ca să-ți așeze în locul ei una mai tinerică (deși, între noi fie vorba, a’ bătrînă părea mai cu vino-ncoa’ decît junica operată la botic), ca să nu mai vorbim de săltarea filosofului dinamovist din loja oficială spre a-l muta în Beciul Domnesc.

Mi-am amintit de autostivuitorul lui Borcea Mondialul rememorînd cariera aureolată de suficiență și arțag a politicianului Berca Mondialul, ajuns acum coleg de celulă cu adevăratul Bercea Mondialul.

Fost secretar general al Guvernului Tăriceanu, fost consilier personal al președintelui Traian Băsescu, fost ministru de Interne și fost vicepreședinte al PMP, Gabriel Berca s-a tăvălit prin pesmetul mai multor partide ca să fie halit de DNA taman cînd se pîrpălea fericit pe plita siguranței naționale a lui Gabriel Oprea.

În cazul său, deus a intrat cu machina pe contrasens, fiindcă pare să-l fi ridicat pe nedrept atît de sus doar ca să-l coboare, pe bună dreptate, atît de jos.