O victorie à la Pigus

6 decembrie 2020 va rămâne în istorie drept noaptea victoriei totale, a victoriei complete, multilateral satisfăcătoare. Practic, atunci a câștigat toată lumea, deci nimeni nu a pierdut nimic.

PSD a câștigat pentru că a obținut cele mai multe voturi. PNL a câștigat pentru că așa a declarat Ludovic Orban chiar atunci, la cinci minute după exit-poll-uri. USR-PLUS a câștigat pentru că a obținut un scor mult mai mare decât în 2016. AUR a câștigat pentru că a reușit să se strecoare pe sub nasul politicienilor care se făceau că nu-l văd și a obținut 9-10%. UDMR a câștigat prin simplul fapt că nu a coborât sub pragul de 5%. Traian Băsescu a câștigat pentru că, în sfârșit, a scăpat de PMP și se poate concentra pe crescutul nepoților și traficul cu sticle goale, de casă, golite de el însuși. Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu și-au învins ambiția de a mai părea că sunt cât de cât importanți și și-au câștigat o binemeritată pauză de cel puțin patru ani.

Așadar, după o noapte în care toată lumea a câștigat câte ceva, nu mai putem vorbi despre învinși. Nici n-ar fi politically correct.

Dar, vorba regelui Epirului, după victoriile împotriva Romei de la Heraclea și Asculum: „Încă o victorie ca asta și suntem terminați!“.

De fapt, suntem terminați de mai multă vreme. Numai faptul că lipsa căldurii centralizate a transformat casele din București și, mai nou, din Constanța în morgi și că amenință să facă la fel cu cele din Timișoara îi scapă pe locatari să se trezească peste ei cu aprige comandouri compuse din vecini îngrijorați și polițiști vânjoși. Temperaturile scăzute țin mirosul de putreziciune la dos, așa că ne mai putem amăgi o vreme că am fi în viață.

Am pierdut șirul anilor de când societatea românească este împinsă din ce în ce mai în jos de către oameni prea cuceriți de foamea de putere. De la primul mandat prezidențial al lui Traian Băsescu și până astăzi, indiferent de nume, ocupantul jilțului de la Cotroceni a început să se simtă din ce în ce mai puternic, mai unsul lui Dumnezeu pe pământ. Nu este constituțional, nu este nici măcar normal, dar nu mai contează.

Traian Băsescu dusese deja foarte departe disprețul față de legi și Constituție. Și, totuși, deși luase modelul de la Licuriciul cel Mare și tortura orice articol din Constituție prin Guantanamo-urile dâmbovițene până-l făcea să spună ca el, Băsescu mai avea grijă la formalisme, încerca să păstreze aparențele. Măcar atât.

La începutul primului său mandat, vreo câțiva ani buni, Klaus Iohannis a lăsat impresia porțelanului nimerit în magazinul cu elefanți. Se mișca stingher pe acolo, de teamă să nu-l calce vreun pahiderm pe căpuț. Ar fi fost un dezastru. În loc să se lase cu creieri împrăștiați pe pereți, s-ar fi auzit doar un pocnet sec, iar în afară s-ar fi scurs mult aer stătut și câteva idei fixe. Două-trei, nu mai multe.

Încet-încet, Klaus Iohannis a prins curaj. Prea puțină lume i-a taxat derapajele, prea puțini i-au făcut opoziție reală. Așa că s-a dezlănțuit. Neîncorsetat de legi, nebalansat în mod real de vreo altă instituție a statului, greoiul sibian a zburdat realmente pe tăpșanul politicii românești. S-a făcut mai mult ce a vrut el. Și ce păcat că a vrut doar lucruri care, la scara istoriei, nu sunt altceva decât niște meschinării. Ar fi avut, în cei șase ani de mandate de până acum, suficient timp să lase urme consistente, să construiască ceva. Ar fi putut, măcar să lanseze, odată și odată, proiectul ăla de țară pe care îl tot așteptăm de prea multă vreme. Ar fi putut să lanseze discuții serioase despre viitorul țării, despre modificarea și modernizarea Constituției, despre căile spre modernizarea țării.

N-a făcut-o. A zăcut, șase ani, într-o zeamă călduță și a agitat pentru proști pericolul Ciumei Roșii. A câștigat niște alegeri irelevante în 2019. Alea pentru Parlamentul European. Și a câștigat, fluierând, al doilea mandat. A pretins că ar fi câștigat localele și pretinde, în continuare, că a câștigat și parlamentarele de acum o săptămână și ceva. El a câștigat, ai lui au câștigat, ceilalți au câștigat.

E plină țara de carele alegorice ale învingătorilor și toate se strâng să defileze pe sub Arcul de Triumf, ocolind cu deferență pupitrul prezidențial, plantat acolo ca oiștea în gard. Din păcate pentru ei, nu e nimeni pe stradă să sărbătorească. Nu-i ține în casă doar pandemia, nu-i împiedică doar restricțiile să se manifeste. Mai degrabă este acel duș rece venit prematur, la nici o săptămână după alegeri. Căci toți politicienii, proaspăt confirmați sau reconfirmați prin funcții, nu transmit decât un mesaj: nu contează pe cine ați votat, de câștigat a câștigat mărețul Pigus. A sa este victoria, a lu pigus, popor român!