Ca un tăietor de stuf profesionist, care sprijinit în cosor are revelaţia că pe lume sînt prea puţine trestii gînditoare, Ion Iliescu a crezut pentru o clipă, la congresul PSD-ului, că participă la o şedinţă cu cadrele de nădejde ale muncitorilor de la Uzinele „Semănătoarea”, drept care a afirmat că partidul are o nevoie acută de intectuali.
Normal ar fi fost ca strungarii, sculerii-matriţeri, lăcătuşii-mecanici, tinichigiii, calfele şi ucenicii cu salopetele pătate de motorină, adică cheagul unui adevărat partid de stînga, să-l ovaţioneze pe tătuc şi să-i promită că vor urma linia trasată, înscriindu-se in corpore la seral şi la fe.fe, şi că, la sfîrşit de săptămînă, vor lua bilete cu preţ redus prin sindicat la Ateneul Român, să vizioneze opereta Plutaşii de pe Bistriţa, întru ridicarea nivelului cultural.
Cum în sală foşgăiau super-intelectualii socialişti cu cel puţin două facultăţi particulare la activ şi cu tezele de doctorat la brăcinar, evident că domnii doctori s-au uitat cu milă la Ion Iliescu, ca la pacientul englez căzut cu avionul pe acoperişul Universităţii „Maxim Gorki”.
Da’ chiar asa…majoritatea au doctorate…acu’ trebuie sa iasa un lot de scriitori din puscarie…. Iliescu nu stie sau se face ca nu stie?!