Nici nu s-a întors bine Robert Turcescu la treabă,
schimbînd televiziunea după ce a recunoscut că a fost ofițer acoperit, că primește un document de uz intern de la DNA. Și-l postează pe blog. Documentul zice că fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, ar fi primit o spagă de 3,5 milioane de euro de la Ioan Niculae și că cel care le-ar fi intermediat întîlnirea ar fi fost Liviu Dragnea. Mai la coada documentului scrie că niște bani din afacerea retrocedărilor umflate de la ANRP ar fi fost direcționați la familia Cocoș (tatăl și fiul, și la Udrea Gabriela Elena). Imediat, Elena Udrea a dat o dezmințire indignată pe Facebook, în care mai întîi se întreabă cum a ajuns un document al DNA la ofițerul sub acoperire Robert Turcescu și de-abia după aceea precizează că n-are nici o treabă cu ce s-a întîmplat la ANRP. Finalul postării sună ca-n romanele polițiste cu va urma: “Dar, în legătură cu anumite informații care mi-au ajuns la urechi în acea perioadă, despre posibile ilegalități comise de președinta Agenției, am vorbit cu colegi din conducerea partidului. Dar nu numai cu colegi!!! Toți cei cărora le-am reclamat mi-au spus că mă înșel, că nu se probează nimic… Justiție pînă la capăt înseamnă și adevăr pînă la capăt! Tic-tac… tic-tac…” Chestia cu „tic-tac”-ul e tare sau vrea să fie. Timpul, dă de înțeles Elena Udrea, se scurge în favoarea ei. Dar întrebarea e: atunci ce are cu ea anume documentul de la DNA?
Cînd a fost arestat fostul ei soț, Cocoș Dorin,
Elena Udrea a zis că nu știa ce afaceri învîrtea soțul ei, care ar fi primit șpagă zece milioane de euro în puturoasa afacere a retrocedărilor de la ANRP. Cînd a fost arestată Alina Bica, prietena cu care făcea cumpărături la Paris, Elena Udrea a spus că nu știa nici cu ce se ocupa fosta șefă a DIICOT. Era prietenă cu ea, dar nu-și făceau confidențe, susține inocent Elena. Așadar, pe vremea cînd era căsătorită cu Cocoș, Elena Udrea trecea, conștiincioasă, în declarația ei de avere veniturile soțului, însă, dacă e s-o credem, nu-l întreba cum făcea rost de bani. Un idealism marital greu de întîlnit, dar poate că așa era fosta doamnă Cocoș. La fel, cînd s-a dus la Paris la cumpărături cu Alina Bica, Elena Udrea n-a fost curioasă să-și întrebe prietena, ca între femeile din România care se duc la un hotel de cinci stele din Paris: „Fată, dar cum de te ajungi cu salariul de la stat, te ajută soțul?”. Ea, idealistă, nu s-a încurcat nici cu prietena sa de la DIICOT cu asemenea întrebări meschine. La fel de idealist, Traian Băsescu susține că Elena Udrea e de o cinste ireproșabilă și un mare caracter, că altfel n-ar fi protejat-o atîția ani. Dar cum se face că unde sînt banii se nimerește, întîmplător, și Elena Udrea acolo? Sau, ca s-o citez: tic-tac, tic-tac!
Cînd a fost tradus în românește romanul lui Hemingway,
For Whom the Bell Tolls, prima și cea mai exactă echivalare a titlului a fost Cui îi bate ceasul. De-abia după aceea s-a ajuns la Pentru cine bat clopotele, care sună mai bine, dar ratează semnificația din original. Ca s-o aducem pe românește, țineți minte titlul filmului din cauza căruia s-a exilat Pintilie la Paris De ce trag clopotele, Mitică? „De frînghie, mon cher!”, răspunde, din off, Mitică. Adică nu tu tic-tac, nu tu soartă, te mănînc! Ci doar frînghia cea palpabilă. Dar ce te faci, în idealismul tău, cînd frînghia se apropie de par? C.T.
Ei, ce sa raspund indemnului de a-mi zice parerea? Hai sa incerc. Apropo de „Eu am spus unora ca… si mi-au zis ca ma insel.” Jurista fiind, d-na Udrea stie ce sa faca in materie. A tine in gusha (nu,nu e vorba de „genialul”analist politic) in cazul dat e un delict penal. Una e, scuzati, sa-l vad pe un betiv descarcandu-si vezica pe gardul vecinului si alta sa aud povesti neromantate despre imbogatirea unor functionari publici cu bani publici. Pentru mine ar fi mai important daca as sti cine a sfatuit-o pe Elena sa zica cum s-a alarmat ea si a semnalat „unor colegi” asazisele nereguli de pe la ANRP Iar zisele Bicai „Ce o sa-i spun eu Elenei despre…” este exact cheitza… catushelor Hai, mandri si aprigi procurori, aratati-va clasa! Treceti parleazul si priviti in curtea belsugului partinic liberal-democratic unde trudesc de zor cu stropitorile in functie alaturi de Lenutza noastra Traian dantzuitorul, Videanu, Berceanu, Boagiu, Anastase, Toader (degetel viril), Oltean („mexicanul”- pseudonim cam mafiot) si atatia alti „anonimi” faptuitori „de bine”(pentru ei ) in istoria recenta a neamului.
Excelent articol !!!! Gaina se simt inca……cocos !!