Pruncul politic urlă că nu suportă zerul
după ce-a supt la școală lăptic daco-roman,
c-ar vrea chiar astă-seară ’napoi Cadrilaterul
și-o Bucovină nu c-un ciorap ucrainean.
Mă doare, Doamne iartă, în zona Mării Negre
și-mi amorțește brațul Chilia lîngă port,
că vor sosi turiștii germani să-mpuște zebre,
iar eu sunt prima zebră ce iese la raport.
„Dom’ comandant, permiteți, în Africa se știe
că zebra are patru picioare la activ
și n-am văzut cojoace în dungi la Orăștie.
Rugați-i să nu tragă în noi fără motiv!“
„Drăguțule, în lume n-avem asemănare
căci cele mai rîvnite sînt zebrele din Est,
sînt bune la sparanghel, dar și la anghinare.
Du-te-n bătaia puștii, că-ntîrzii la Bier Fest!“
O zebra are febra
Ma doare-ngrozitor, ma doare foarte tare
(si presupun ca mi-a adus chiar febra)
toata aceasta (dis)continua halucinare
care ma face sa ma-nchipui zebra.
Intrezaresc o lume noua, fara lacrimi,
o lume totusi trista, si-ntr-o dunga…
O lume-ncatusata-n negre patimi,
Ce se ascunde fer(m)ecata intr-o punga.
Ai astei lumi copii nu au curentul
destul de larg sa le deschida mintea,
nici nu se tem ca, poate,-evenimentul
va fi sa iasa din mormint chiar Pintea.
Copiii lumii noi, insinguratii
se simt pustii, nu stiu cum sa inceapa
sa se transforme (chiar si-n vis) in luminatii
pamintului absurd. Umbla pe ape,
dar asta nu le foloseste nici un pic…
Luminile se-aprind, caci ard Carpatii,
toti inocentii nu mai cred nimic.
Pling zorile acestei noi creatii
ce zamisleste omul nou din loz in plic.
Cu toata stima, A. Matita