O stafie bîntuie Europa. E tînără, poartă cagulă și are în mînă un cocteil Molotov. E revoluția săracilor, ușor de recunoscut după incendiile care îi luminează calea.
O mie de licee din periferiile Franței au ieșit în stradă pe 1 octombrie și au acuzat șanse inegale la educație, lipsa banilor, a profesorilor, a speranței. Li s-au alăturat liceele centrale, apoi studenții, iritați de costul studiilor și dispariția perspectivei profesionale. Elevii și studenții din Italia și Belgia au ieșit și ei. Sute de mii de tineri au invadat străzile în numele educației. Apoi, a ieșit din case generația mai veche. Vîrsta mijlocie a extins revendicările: locuințe inaccesibile, pierderea puterii de cumpărare, insecuritate economică, salarii, pensii, servicii publice proaste. O realitate economică și socială apăsătoare a ridicat la luptă sindicatele. Spania, Portugalia, Grecia, ba chiar și Albania au început să mute protestele din zona degradării vieții în zona politică, căutînd vinovați pentru noul val de sărăcire.
Deocamdată, revoluția săracilor sparge geamuri și dă foc. Se află în preliminarii, în faza calificărilor. Dar poate ajunge în grupe, chiar în etapa superioară. Asta pentru că săracii nu mai sînt doar vechii săraci, cei lipsiți de mijloace materiale. În categoria săracilor a căzut și o parte semnificativă a clasei mijlocii, care asociază sărăcia cu lipsa egalității de șanse și a perspectivei, cu povara taxelor și redistribuția, cu dominația oligarhiei politice și birocratice. Tot în armata săracilor intră azi generația tînără – academică, muncitoare sau șomeră –, furioasă pe degradarea educației și anihilarea viitorului apropiat.
Revoluția săracilor dospește pe ruinele unei democrații corupte și contraselective. Epoca liderilor slabi, care și-au secătuit națiunile de speranță, au alungat anii de prosperitate și au doborît, prin incompetență, economia europeană, puterea și rangul ei în lume, nu poate fi curmată decît prin revoltă. Așa par să simtă mulțimile care dau cu pietre în jandarmi, sparg vitrine și incendiază mașini de poliție. Violența a devenit necesitate și legitimă apărare. Mulțimile o redescoperă și recunosc în ea singura cale de a obține drepturi și libertăți. Ca întotdeauna cînd mulțimile își dezlănțuie furia, există și violență gratuită, greșită, criminală. Marile triburi magrebiene urbane, neintegrate, enclavele imigrației islamizate din periferia metropolelor, grupările politice extremiste, galerii de fotbal, bande de cartier, tineri derutați și compulsivi – toată această lume pestriță, ieșită și ea din subteranele suferinței sociale, produce zgomotul barbar și faptele penale, dar cauzele acestor izbucniri nu mai pot fi trecute cu vederea.
Lumea nu mai poate funcționa în farsa oligarhiilor politice care se pretind reprezentative. Asta spun aceste lupte de stradă în patru limbi latine. Bogații nu mai pot rămîne cocoțați pe taxele săracilor și nepedepsiți. Prostia și impostura nu mai pot conduce națiunile extrăgînd rente private și sugîndu-le energia vitală. Azi, revoluția săracilor e în faza de revoltă. Face cunoștință cu ea însăși. Învață să meargă, își dezmorțește oasele. Mîine, peste un an, peste doi, va da foc Bastiliei.
Walter Scheidel, profesor de istorie la Universitatea Stanford, spune că oligarhia politică se dezvoltă în intervalul dintre catastrofe și poate fi eliminată doar prin ele. Prin război (cum au fost cele două războaie mondiale), revoluție (cum a fost Revoluția Bolșevică), prăbușirea statului (cum a fost prăbușirea Imperiului Roman), pandemie (cum a fost Ciuma Neagră din secolul XIV). După fiecare catastrofă, lumea se reface pe baze etice și egalitariste, trăiește bine o vreme, cîteva decenii. Dar în acest interval, pe care l-am avut și noi, oligarhia încalecă iar statul și națiunea.
Oligarhii noștri sînt, însă, mai proști ca ai altora. Sînt acea specie de paraziți care-și storc prea mult și prea repede gazda. Distrug economia prea mult și prea repede, sărăcesc populația prea mult și prea repede. Își umplu prea mult și prea repede cutiile de pantofi. Uită prea repede că Ceaușescu a fost împușcat, în timp ce restul liderilor comuniști au scăpat basma curată din răsturnările de regim.
Revoluția săracilor va ajunge la noi cu întîrziere. Chiar dacă stăm foarte bine la rezerva de săraci, ne place să lungim perioada în care sîntem călcați în picioare. La un moment dat, vom răbufni și noi, în stilul nostru exagerat și ridicol, jurînd să incendiem palate, dar adunîndu-ne pe la Băneasa Shopping City și Mega Mall, bătînd cîmpii pe TikTok, votînd prostește, suspinînd după extremiști și nebuni, exagerînd violența și lașitatea, făcînd de rîs sfintele idealuri ale văicărelii.
Pînă atunci, să citim pancartele elevilor francezi, care recită, zi de zi, prefața revoluției: Qui sème misère, récolte colère.
515 vizualizări




„La un moment dat, vom răbufni și noi, în stilul nostru exagerat și ridicol „. Ati uitat cea mai eficienta arma : dansul pinguinului AURIU. Sunt inca posibile si articole bune chiar daca acesta nu pare platit de nimeni. Keep up the good work !!