Știrile PRO TV sunt cele mai bune știri din presa românească pentru că nu le prea mai bagă nimeni în seamă. Dacă le-ar băga, poate că n-ar trece mult și s-ar prinde mai multă lume că acolo nu prea se mai difuzează știri și că programul e plin de materiale publicitare. Dar, în țara în care există mai multe televiziuni de știri decât spitale bine dotate, e cumva normal, emisiunile informative ale televiziunilor generaliste produc audiență în virtutea inerției, că oamenii mai lasă televizorul deschis între două programe de divertisment. Știrile PRO TV cântă în deschidere la Las Fierbinți, așa cum Observatorul Antenei 1 nu făcea altceva decât să încălzească publicul pentru emisiunile lui Dan Negru.
Chiar dacă „E adevărat, am văzut la televizor“ a fost înlocuit de multă vreme cu „E adevărat, am citit pe net“, încă se mai folosește „E adevărat, au dat pe PRO TV“. Știu un primar pe care o emisiune a PRO-ului a reușit să-l transforme în semizeu. Bine, nu trebuie să treci prin comuna pe care a condus-o 16 ani, ca să nu te lovească prea tare discrepanța dintre realitate și imaginile alese prezentate la televizor, dar altfel e OK, rețeta funcționează.
De aia, totuși, când PRO TV-ul a anunțat că a murit Florin Salam, nu foarte multă lume a pus la îndoială informația. Cum să te îndoiești de regii audiențelor? E ca și cum ai spune că pe Bobonete nu-l cheamă Bobiță. Blasfemie.
Doar că Salam n-a murit. Mai sunt multe nunți și botezuri care-l așteaptă și pe care, viu fiind, o să le și onoreze.
A murit presa din România sâmbătă seară, odată cu știrea asta? Doar puțin. Presa românească a mai murit de nenumărate ori până acum, dar, cumva, s-a ridicat mereu și mereu, ca un zombie îndărătnic, pus pe bântuit societatea. Nu merge nici să-i tai capul, nici să-i înfigi țăruși în inimă, nimic. Într-un fel sau altul, mai descărnată și mai flenduroasă, presa va găsi o cale să-ți apară în față și să te sperie.
Doar 30% din români mai au încredere în presă. E foarte puțin. Numai Președinția, Guvernul, Parlamentul și partidele politice stau mai prost la capitolul încredere. Dar, cum și Guvernul, Parlamentul, partidele și președintele ne toacă banii în continuare, și-n presă continuă să se scurgă grămezi de bani. Bani care nu se duc în echipamente mai bune, în salariile unor profesioniști în culegerea de informații, în investigații sau orice altceva asemănător. Sunt bani pentru o spoială rapidă, cât să prindă mai bine publicitatea de toate felurile, mai ales aia politică. De vreo câțiva ani, partidele din România cheltuiesc pe publicitate mai mult, aproape, decât Big Pharma.
Nu, n-a murit presa sâmbătă noapte. Nu de tot. Doar s-a mai schimbat puțin sursa adevărului. De-acum înainte putem să spunem, convinși de tăria acestui argument: „E adevărat, am citit pe pagina lui Salam!“.
Salam aleikum!