Scandal solemn

Pe la sfârșitul secolului trecut, când Academia Cațavencu a dus un cal în Palatul Parlamentului, pentru a-l oferi drept premiu președintelui Constantinescu, în cadrul unuia dintre legendarele noastre baluri, mulți au urlat că este o blasfemie, că pângărim sfântul sediu al parlamentarismului, că ne batem joc de unul dintre simbolurile democrației românești. În acel moment, calul nostru – Hâncuncal, pe numele său de scenă – simboliza mult mai bine democrația decât tot Parlamentul la un loc. Și, poate, era un simbol mai potrivit pentru democrație decât barba indecisă care-i adusese lui Emil Constantinescu asemuirea cu un alt animal des întâlnit pe câmpiile țării.

Mulți oameni erau convinși în acei ani că Parlamentul este, de fapt, măsura decăderii noastre ca națiune. Căutând comparații cu parlamentarii interbelici, se găseau ușor grămezi de argumente care să-i transforme pe parlamentarii primelor legislaturi post-1989 în caricaturi jalnice ale unor oameni de stat. Ignoranța politică, analfabetismul, arivismul și arghirofilia nu au pătruns în Parlament în același timp cu votul uninominal. Dar am fi nedrepți să spunem că parlamentarii din perioada interbelică erau niște exemple de moralitate. Unii, poate. Cum găseai și în Parlamentul României de după 1989, cum mai găsești, cu siguranță, și azi. Dar nu mai contează. Imaginea generală a Parlamentului era una proastă spre foarte proastă. Hâncuncal părea, și chiar era, un etalon de inteligență și eleganță printre numeroșii parveniți care se ajunseseră în Cameră sau în Senat.

Dar niciodată, absolut niciodată până acum, Parlamentul României nu a semănat mai mult cu adunătura aia haotică numită CFSN.

A fost nevoie de 27 de ani, de multe discuții despre democrație, drepturi și alte finețuri, pentru a ne întoarce la neam-prostia lipsită de farmec a primului legislativ românesc emanat direct de pe străzile pline de sânge ale lui decembrie 1989. Totuși, membrilor CFSN le lipseau imprimantele laser, foile A3, savoir faire-ul, telefoanele smart și conturile de Facebook. Altfel, discursul era cam același: “Jos comunismul!”.

Atât s-a răgușit urlându-se “Jos comunismul!’, încât ni s-au bulbucat ochii, ni s-au umplut de lacrimile provocate de amintiri sau de gaze lacrimogene și n-am putut vedea prea clar că el, comunismul, lucrează, jos fiind, mai cu spor decât ar fi făcut-o la vedere. Comunismul, securismul și derivatele lui.

Atât de bine a lucrat, încât bruma de democrație pe care părea că o deprindem s-a dus sufletului. Astăzi, indiferent de partea de care se situează combatanții, ei sunt, toți, mai comuniști decât erau membrii legislativului român cu 4-8 sau 12 ani în urmă.

Comunismul politic, dacă ar fi să-i dăm o definiție contemporană, este acel comportament care nu înghite dezbaterea, refuză argumentele și impune comportamente ferme și aberante în numele liniei partidului. Comunismul politic presupune neascultarea celuilalt și încercarea de a combate orice face acesta pe motiv că nu e cu noi, deci e împotriva noastră.

Tradițional, PSD este considerat moștenitorul PCR. Dar PSD nu mai este, de multă vreme, singur. PCR-ul deceniului 9 al secolului XX s-a răspândit în toate partidele. E în PNL, prin infuzia de PD, e în UDMR, e peste tot unde se mai găsește un fost membru de partid de dinainte de 1989. Și, culmea, e și în partide cu membri tineri, care n-au ajuns, unii, nici măcar pionieri sau membri obligați ai UTC. Nu este, neapărat, un pecerism ereditar, ci unul ideologic. Politica pumnului în gură, incultura politică, incapacitatea de a susține o dezbatere politică folosind altceva decât lozinci transformă persoane tinere în activiști la fel de inculți precum Emil Bobu, Suzana Gâdea și mulți, mulți alții. Atunci când susții că inamicul e rău, dar nu știi să spui și de ce, ești și tu un soi de comunist prost. Atunci când combați o lege, dar nu știi exact ce articol din legea aia îți îndreptățește acuzația, nu ești nimic altceva decât un comunist prost. Dacă vrei să blochezi votarea unei legi, fără să știi cum încalcă ea independența magistraților, ești un comunist prost care nu are un creier propriu, ci este folosit pe post de portavoce și portasmartphone de către alții. Dacă te fălești cu imunitatea ta și îi faci pe toți hoți, fără a putea demonstra asta, ești un comunist prost care n-ar supraviețui în lumea reală.

Avem un Parlament în care se bat urmașii comuniștilor cu comuniștii de tip nou. N-avem cum aștepta de la nici unii decență, eleganță, bun-simț. Tot ce putem primi este scandalul solemn la care asistăm de ceva vreme, scandal numai potrivit boilor solemni pe care i-am ales. Toți.