Stimate domn,
După ce am simțit pe propria-mi piele lipsa de solidaritate a breslei scriitoricești, gîndii că măcar în lumea noastră, a foștilor patroni de restaurante, să ne sară muștarul cînd un coleg din branșă e călcat cu tot dinadinsul pe bombeu.
Așa că văzîndu-te sărind ca peștele din acvariu spre a-i cînta din solz lui Klaus Iohannis, numindu-l cu nerușinare ,,infractor moral” pe ,,unicul poet capitalist și, totodată, unicul capitalist poet din istoria culinar-literară românească”, fiindcă a refuzat să se scalde în apele călîi în care te bălăcești dumneata, mă grăbii să-i șterg părintește cu mîneca hainei flegma de pe frunte și să te dojenesc că stai cam prost cu obosita-ți glagorie. Căci pentru un ins care pretinde că se ocupă cu istoria literaturii e impardonabilă gafa de a uita că, înaintea lui Dinescu, atît eu, cît și amicul Gherea fost-am niște pîrliți de cîrciumari care au îndrăznit să-și pogoare sfintele scule pînă la tubercule, adică să-și pună tocul și călimara în cui spre a-și servi mușteriii cu cartofi pai și bere la halbă fără ca domnul Maiorescu să-i tragă de urechi.
Ca să punem lucrurile la punct, nu Dinescu, ci eu sînt, bibicule, primul poet capitalist, cu trei restaurante la activ din istoria literaturii, fiindcă sper că n-ai uitat că am comis și sonete în tinerețe.
Ce mi s-a întîmplat mie, care am dat faliment în vremuri de aur, sper să nu i se întîmple poetului în vremuri de ciumă, cînd criticul rînjește batjocoritor și satisfăcut că l-a auzit la televizor deplîngînd închiderea librăriilor și arestarea la domiciliu a lui Iisus.
În ceea ce privește păcatul negustoriei de care s-ar face vinovat proletcultistul Dinescu taman în anul cînd de pe peticul său de vie a scos vinul Șato Falit, poate ar fi cazul să-ți amintesc de un romantic francez care, cîntînd apa din lac, nu s-a sfiit să-și vîndă bojoleul prin tîrguri, ca să nu mai vorbim de un coleg de-al nostru mai tînăr pe nume Rimbaud, care, ca să scape de sclavia literaturii, a optat pentru negoțul cu sclavi.
La urma urmelor, chiar și dumneata practici cu inconștiență un soi de negustorie, că doar nu-ți stropești cititorii cu apă sfințită, ci le vinzi părerile dumitale despre legumele beletristice ale confraților, proțăpit la o tarabă de la care nu te lași dus nici mort. Ca nobil literat, nu ți-e rușine să te sărbătorești în propria-ți revistă, sugînd fără jenă atît la purceaua stearpă a Ministerului Culturii, cît și la țîța Academiei, în schimb te dai indignat, precum Ion Iliescu odinioară, că Dinescu a ajuns moșier în loc să se ofilească în curtea dumitale, printre micii funcționari ai scrisului pe care-i cultivi cu atîta osîrdie.
Fără a-ți mirosi propria dramă, de pește pe uscat care începe să pută, recunoști cu seninătate, în interviul dat băiatului dumitale de prăvălie, că dintotdeauna ai citit nu din plăcere ci doar din dorința de a scrie, îndreptățind afirmația de mai an a poetului că suferi de boala doftorului care nu-și iubește pacienții.
Sincer să fiu, după o asemenea mǎrturisire, eu nu te-aș fi angajat la Gambrinus nici macar ober, d-apăi șef de sală, căci, scopit de bucuria papilelor gustative, nu le poți recomanda clienților un fel de mîncare care ție ți-a stat în gît.
Nu va ofuscati domnule Dinescu…. chiar nu merita efortul. Domnul Manolescu, din pacate ca trist de multi altii, face parte din lunga si jalnica linie de intelectuali romani fara coloana vertebrala.