Cuvîntul „securist” înconjoară ca un abur silueta politică a premierului Tudose. El și un grup semnificativ de pesediști poartă acest costum la modă, ca o cusătură cu ață albă a partidului.
Oamenii noii Securități au ajuns să împînzească PSD ca o generație proaspătă de păduchi, născută de generația bătrînelor căpușe. Șefii partidului se mulțumesc să se scarpine, nu înțeleg să folosescă săpunul, fiindcă din această simbioză cu jegul li s-au născut averile. Numai că acum rata de infestare a depășit satisfacția cîștigului. PSD își vede amenințată nu numai situația militară, ci și pe cea politică. Haita de lupi tineri cu blană de postav, care-și flutură cu nerăbdare masteratele de siguranță națională, e gata să înhațe ciolanul de sub nasul dulăilor tradiționali, depășiți numeric și tactic. Securiștii din PSD au o relație actualizată cu SRI și, prin acest dispecerat, sînt conectați, ei și proiectele lor, cu celelalte ramuri operative. În proiectul „Tudose înșfacă PSD”, de pildă, au fost mobilizați soldații din media. La OUG 13 au fost convocați și agenții din societatea civilă. În faza guvernului Ponta-Grindeanu s-a mers pe șantajabilii gestionați de DNA.
Noua Securitate e vastă. Are fețe, voci, resurse și butoane fără număr. E centrată pe servicii, dar morbul ei trăiește pretutindeni: la CCR, la ÎCCJ, la DNA, în parchete și curți, în presă, în politică, în industrie, în agricultură, în companiile de stat, în educație, în sănătate. Acum, cînd cu scandalul Tudose, s-a văzut cum lucrează prin partide, însă materia ei fluidă e răspîndită în toată societatea.
Securitatea nu mai pretinde membrilor ei trageri de noapte și angajamente de turnător, ci doar lăcomie, subordonare și lipsă de caracter. Azi, ca să fii selectat securist e destul să fii canalie. Cînd vorbim despre Securitate, vorbim, de fapt, despre cea mai grea povară a statului și a națiunii, echivalentul unui credit împovărător, făcut prostește de întreaga țară la o bancă a înapoierii. Oriunde ți-ai roti privirea, dai de un român plătind dobîndă unui securist.
Securitatea sărbătorește aproape trei decenii de la reînviere și a început să-și scrie evangheliile. Cartea sfîntă a Securității trebuie să unifice legenda din anii comunismului cu realizările din prezent, iar apostolii din presă au început să-i redacteze minunile și să-i profețească pogorîrea din înalt asupra lumii civile.
Moartea generalui de Securitate Iulian Vlad a fost plînsă cu patos biblic. Ziariști, analiști, oameni politici și de cultură i-au ridicat opera în slăvi, l-au numit „mentor” și „model”, „patriot” și „erou”, fără să ia în seamă dîra de sînge pe care a lăsat-o în urmă. Foștii ofițeri de Securitate Aurel Rogojan și Filip Teodorescu sînt plimbați cu hărnicie prin ziare și studiouri ca să povestească miracole din viața securiștilor martiri. Presa de insolvență scrie psalmi operativi cu înfocarea lui Saul din Tars, iar dintre televiziuni, doar Disney Junior și Minimax s-au abținut să-l dea pe Vlad între marii patrioți.
Operațiunea de repovestire a Securității e sincronizată cu asaltul noului val de securiști. Trecutul și prezentul se sprijină reciproc, fiindcă – nu-i așa? – a apărut ocazia. Ce spune, de exemplu, doctrina resuscitării? Spune că securiștii au fost și sînt, de fapt, patrioți, și că, dincolo de conjuncturile politice, Securitatea a acționat în interesul țării și al poporului. Nimic mai fals. Securiștii n-au fost și nu sînt patrioți. Ei au fost și sînt, invariabil, trădători. Securitatea a fost înființată de ruși – asta înseamnă că și-a trădat țara. Apoi, Securitatea a hăituit oamenii din interiorul țării – asta înseamnă că și-a trădat poporul. În 1989 și-a trădat comandantul suprem, pe Ceaușescu, iar acum, cînd se năpustește asupra PSD, își trădează partidul. Căci PSD nu e doar nepotul PCR, ci și tatăl adoptiv al fiilor Securității. Trădarea e identificatorul acestei organizații lacome și violente. E motorul ei molecular, esența ei organică.
Securiștii nu-și servesc patria, ci se servesc ei înșiși, după placul inimii, din averea ei. Nu-i servesc pe Iohannis sau pe Tudose, decît dacă se pot, astfel, servi de ei. Și nu sînt interesați de anticorupție, ci de profitul care le revine abuzînd de ea. Securiștii trăiesc din reorganizarea puterii prin răsturnarea sensului democrației. Se îngrașă din controlul distribuției resurselor, sifonarea banilor publici și extinderea permanentă a rețelei.
Cu unități de propagandă acoperite și agenți întreținuți de la buget, ei răstălmăcesc votul politic și pun în discuție reprezentativitatea populară. De vreo zece ani folosesc un cuvînt-cheie, „anticorupție”, așa cum altădată au folosit „liniște”, „privatizare”, „reformă” sau „integrare euroatlantică”. Cuvintele sînt bune, direcțiile generoase, dar, la adăpostul lor, Securitatea lucrează mințile slabe. Le fură capacitatea de a discerne și, odată cu ea, banii, drepturile și libertățile.
România e o țară înapoiată nu atît fiindcă are politicieni corupți, ci, mai ales, fiindcă vrea să scape de corupție cu ajutorul celei mai mari rețele de hoți.
Structuri mega-securiste,
Fac Ponticele și mai triste!
Splendid! Scriu asta fiindca vreau sa ramana aici.
PSD are totuși mare noroc atât cu Dragnea cât și cu Tăriceanu, cei mari Matadori ai României, vasnici apărători ai neamului, ai patriei, ai anticoruptiei și în general a tot ce înseamnă frumos și drept pe acest pământ. Sunt veșnici, puri și inocenți ca niște copii mari dar totuși dacă mă bazez pe caracteristicile de bază ale Securității și Securiștilor de tip nou și vechi definite de domnul Buscu și pe care le împărtășesc deplin, nu pot sa nu tresar și să mă gândesc aproape în fiecare moment la cel mai minunat dar dat pe care-l au cei doi: acela de a fi total înscriși / înrolați numai prin și pentru ei înșiși… scuzați-ma dar așa îmi apar aceste triste figuri de câteva decenii încoace și sunt mai ales acum devize existențiale de mare actualitate. Sigur nu trebuie să ne supărăm de apariția sau mișcarea lor oricum efemeră dar cred că ne putem cu adevărat supăra de inefabilitatea lor perenă…a lor, a celor cu adevărați securiști!
Cu cit stim mai multi ne vom opune mai multi!
Ce-ați făcut cu securiștii din școli?
Măcar ei știu pentru cine votează.
Vă mai scriu rapoarte pe teancuri de coli?
Mai primesc bani când vă dau căcărează?
Sā sperām doar cā noua generatie va lucra cu mai mult stil decât tārānoii dinainte, cā doar sunt instruiti dupā manualele occidentale, nu tot dupā alea rusesti??
Magistral!
Sunt multe fraze geniale aici, pline de adevăr, dar cea mai bună mi se pare următoarea: „Azi, ca să fii selectat securist e destul să fii canalie.”
Un articol care te face să înțelegi mai ușor de ce suntem în halul în care suntem, ca societate, ca popor, ca nație…
Da, asta este esența a ceea ce trăim. Astfel de vorbe ar fi trebuit fi auzite din gura șefilor de partide (măcar opoziția) și a Marelui Mut de la Cotroceni.
Dacă n-ai 18 ani și nu ești naiv, dacă scrutezi realitatea românească și nu te amețesc tâmpeniile din televiziune, asta e. Pentru că altfel nu se poate da răspuns la întrebarea: Cum ***** mă-sii o ducem așa de greu și de ce pute atât de urât, cu o Securitate atât de curată și patrioată și profesionistă și peste tot infiltrată?
Un termen esential la vremea aceea a scapat: „TRANZITIE”
Oricum insa, articolul e sclipitor. Ca de obicei…
Chapeau!