Tony, Victor, Ghiță, Adi, Mona și Traian

După ce l-au rușinat universitarii, smulgîndu-i mantaua de dottore din spinare, normal ar fi fost ca Victor Ponta, cuprins de fandacsie, să umble brambura prin tîrg și să vorbească singur, precum pacientul lui Gogol. În loc să se cațăre pe o macara și să fie îmbiat de autorități să se dea jos, cum li se întîmplă uneori tinerilor loviți de sminteală, Ponta s-a cățărat în sondaje pe umerii lui Iohannis și, de-al dracu’, n-a mai vrut să coboare.

Deus, care tocmai își dăduse machina la uns în atelierul Codruței Kövesi, a intervenit prompt, trăgîndu-l de nădragi pe fostul premier, pentru o mai veche îmbîrligătură sentimentală cu Tony Blair, angrosistul acela englez amirosind a gaz lampant, care-i trimisese și lui Adrian Năstase o scrisorică plină de giugiuc, rugîndu-l să-i vîndă amicului său Mittal, la preț de fier vechi, combinatul siderurgic de la Galați.

Acuzația că i-ar fi vîrît lui Tony în teșcherea, cu mîna lui Ghiță, oarece mărunțiș întru înălțarea publică a imaginii sale, îl absolvă pe Victor Ponta de o dandana mult mai nasoală, și anume că s-a fi lăsat turcit în budoarul lui Nazarbaev, unde milioanele de euro se învîrt cu lopata.

În realitate, nu Ponta avea nevoie de Tony Blair, ci viceversa, căci, proaspăt angajat la boiangeria președintelui kazah spre a-i vopsi biografia și a-i dezinfecta mîinile pătate de sîngele muncitorilor uciși pe un cîmp petrolier, Tony l-a momit pe Victor să curețe și el vechile datorii ale KazMunaiGaz-ului către statul român.

Feciorelnicele noastre servicii secrete au sărit ca proastele din baie, susținînd că ele n-au văzut, n-au auzit și n-au mirosit nimic din toată această afacere puturoasă.

Lăsînd la o parte găinăriile lui Tony Blair, buclucașa coincidență dintre apariția sondajului în care Iohannis aleargă în urma lui Ponta și punerea sub control judiciar a împricinatului îmi amintește de o poveste mai veche, în care Mona Muscă a făcut imprudența să-i ia fața lui Băsescu într-un sondaj de popularitate, la puțin timp după ce acesta descălecase la Cotroceni.

Marinarul n-a suportat ofensa de a ieși pe locul doi după ce alergase singur, drept care i-a pus pe băieți să scurme după trufe negre prin pădurile virgine ale Securității. După cîteva zile, la CNSAS a sosit din senin primul dosar din lotul „siguranței naționale”, la care noi nu aveam acces. Era chiar dosarul de ciripitoare al Monei Muscă, care-i bîzîise pe studenții străini cît fusese asistent universitar.

Doamna liberalismului românesc a căzut rapid în smîrcul uitării, în hăhăiturile lui Băsescu, ce și-a tras cu nesaț coronița de premiant pe chelie.

Cît despre ploaia de stele care s-a abătut atunci pe umerii generalilor din servicii, ce să mai vorbim – a fost o feerie!