Săptămâna trecută, Biroul Electoral Central constituit în vederea alegerilor europarlamentare din 26 mai a anunțat că respinge protocolul de constituire a alianței electorale „Alianța 2020 USR PLUS“. În aceeași zi, BEC a respins alte patru protocoale de constituire a unor alianțe și a acceptat două. Au fost acceptate alianța „Alternativa dreaptă“, formată din M10 și Forța Moldova, și alianța „Comuniștii pentru socialism“, formată din Partidul Comuniștilor și Partidul Comunitar. Au mai fost respinse alianța „Dreapta Liberală“, „Alianța Partidelor Noi“, „Alianța Naționaliștilor PRM – BUN – Noua Dreaptă“ și „Alianța PRM + PRU“.
În linii mari, problemele tuturor alianțelor respinse de BEC erau aceleași: probleme birocratice la înscrierea partidelor în Registrul Partidelor Politice, faptul că semnatarii protocoalelor erau alții decât președinții din acte ai partidelor etc.
Legal, lucrurile sunt simple: orice solicitare faci autorităților, n-o poți face decât în baza unor acte complete, aduse la zi și conforme cu realitatea. Or, în cazul PRM, în actele partidului din Registrul Partidelor Politice, președinte este încă Corneliu Vadim Tudor. Mai mult, există două PRM, fiecare reprezentat de câte un alt președinte pretins. Desigur, pe rolul instanțelor se află mai multe procese prin care se încearcă stabilirea adevăratului parcurs legal al PRM. Respingerea celor două alianțe care conțineau fiecare câte un PRM cu un președinte declarat și cu același Vadim Tudor înscris în acte, deși acesta este mort din 2015, a părut tuturor normală. Cu toate acestea, PRM a candidat la alegerile parlamentare din 2016, deși președintele din acte, CVT, nu mai trăia și nu mai putea semna documente.
Situația +PLUS nu era chiar atât de complicată. Congresul lor a avut loc recent, modificările nu s-au operat în Registrul Partidelor Politice pentru că trebuie să treacă niște perioade bine definite de lege legate de dreptul la contestații și așa mai departe. Situația USR e ceva mai complicată nu pentru că ar fi cu adevărat complicată, ci pentru că durează de peste un an și jumătate. Fostul președinte al partidului, Nicușor Dan, a demisionat inclusiv din partid în 2017. Au avut loc alegeri, a fost ales Dan Barna, dar modificarea nu a fost operată în Registrul Partidelor, pentru că alegerile au fost contestate. Tot din 2017. Procesul nu s-a finalizat nici până astăzi, așa că, deocamdată, existând litigii, președintele din acte rămâne tot Nicușor Dan. Așa cum se întâmplă și la PRM, unde sunt litigii.
Ei bine, atunci când au depus la BEC actele pentru înregistrarea Alianței 2020 USR PLUS, atât Dan Barna, cât și Dacian Cioloș știau foarte bine în ce situație se află, știau că nu au actele în perfectă regulă. Știau, de asemeni, că actele vor fi respinse în primă instanță, tocmai pentru că nu sunt în regulă. Au și căutat soluții, în interiorul alianței, pentru a rezolva problemele. Ori nu le-au găsit până la data depunerii actelor, ori nu au vrut să le folosească.
Dacă cele două partide ar fi fost, așa cum se pretind, niște partide care promovează transparența și comunicarea corectă, publicul ar fi știut de la bun început, înainte de decizia BEC, faptul că există niște probleme birocratice, ar fi știut că aceste probleme se datorează încetinelii actului de justiție, ar fi știut că este posibil ca BEC să respingă actele așa cum au fost ele depuse. Dar publicul nu a știut asta. Iar pe 7 martie, cei doi președinți ai USR și +PLUS au răbufnit revoluționar pe televiziuni și pe rețelele sociale, anunțând că sunt victimele unui abuz. Că Ciuma Roșie le împiedică accesul la alegeri libere. Că Rusia lui Putin nu vrea partide precum ale lor în România, pentru că nu le poate controla. Că este numai și numai vina dușmanilor. Păream căzuți într-o manea politică, distribuită în heavy rotation de toate instrumentele media aflate la dispoziție. Dictatura era deja infiltrată în mijlocul firavei democrații româneștii, oamenii de bine, frumoși și liberi erau victimele comuniștilor.
Dan Barna a lucrat multă vreme în domeniul consultanței pentru proiecte pe fonduri europene și a fost și secretar de stat în ministerul de profil. Așadar, Dan Barna știe că orice inexactitate, fie și minoră, într-un act atrage după sine neacceptarea proiectului. Sigur, un proiect de câteva sute de mii de euro nu este echivalentul unei alianțe de milioane, dar regulile trebuie să fie cu atât mai stricte în cazul celei de-a doua. Dacian Cioloș este birocrat de-o viață. Nu a lucrat niciodată în mediul privat, este obișnuit cu aceste frecușuri. Oare câți români sau câte firme românești au avut de suferit din cauza întârzierilor birocratice, atunci când domnia-sa era premier?
Ambii au știut foarte bine ce li se poate întâmpla dacă nu au actele în regulă, dar nu și-au anunțat susținătorii. Au preferat să aștepte momentul potrivit și să se victimizeze, vorbind aiurea despre dictatură, împiedicarea drepturilor democratice, moartea democrației. Se iscase așa o hărmălaie în online, de credeai că, gata, mai e puțin și avem revoluție. Norocul României a fost că susținătorii USR și +PLUS dau dovadă de mai multă onstitate decât respectivele partide. Au fost multe, foarte multe voci lucide în fix bulele dominate de cele două partide, voci care le-au bătut obrazul. Fanaticii sunt fanatici, de la ei nu avem așteptări, dar există oameni care trăiesc în România foarte reală, măcar o parte din zi, când ies din România de pe Facebook.
Există oameni care știu că, din cauza birocrației, o mamă poate primi indemnizația pentru creșterea copilului și la șase luni după naștere, chiar dacă actele sunt depuse la timp. Oameni care știu că cel mai banal proces poate dura ani, din cauza sistemului care permite prelungirea la infinit. Chiar atunci când la mijloc sunt interesele superioare ale copilului, chiar atunci când rapiditatea unui proces este o chestie de viață și de moarte, chiar atunci când lălăiala chițibușeristică prin tribunale produce pierderi de milioane de euro.
Când ÎCCJ a acceptat contestația Alianței 2020, cei doi președinți de partide au declarat că li s-a făcut dreptate. Nu, nu li s-a făcut dreptate. Pentru ca ei să poată candida la europarlamentare împreună au fost ignorate prevederile legii, prevederi altfel aplicate cu rigurozitate. Li s-a făcut un favor, în numele democrației, dar, de fapt, democrația a fost forțată să se uite în altă parte, pretinzând că totul este în regulă. Nu este!
Dacă oricărui român nu i se eliberează un certificat sau un titlu de proprietate până când actele nu sunt perfect în regulă, atunci nici un partid nu are dreptul de a a candida peste rând în alegeri dacă nu are actele în regulă. Orice derogare de la lege este o palmă dată democrației. USR este în Parlament din 2016. Avea tot timpul, până acum, să ridice această problemă de mai multe ori, în fiecare sesiune parlamentară de până acum. Putea vorbi despre reforma reală a Justiției, aia care îi afectează pe cetățenii care mor prin tribunale. Nu a făcut-o. A fost un partid prea ocupat să pună muzică și să urle în portavoci. Nici măcar timp să-și rezolve problemele cu actele n-a avut din cauza preocupărilor.
Urlăm că se încalcă legile, urlăm că România e țara în care doar dacă ai vreo cunoștință sau ești tu însuți mare sculă poți să realizezi ceva. Am vrea să scăpăm de ea. Cu ajutorul unor partide incapabile să respecte legea la virgulă, ca restul cetățenilor, și care, pentru a izbândi, se bazează pe gălăgie, scandal, acuzații nefondate și tweet-urile lui Guy Verhofstadt. O schimbare aducătoare de speranță.
Atat va spun: asa se nasc dictaturile!