Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Elena Udrea a suferit o operaţie de mărire a săniilor

Zoom Elena Udrea a suferit o operaţie de mărire a săniilor

Recunoscută în întreaga lume, şi chiar şi în municipiul Buzău, pentru săniile ei mari, ferme şi straşnic clădite, Elena Udrea a anunţat astăzi că a fost nevoită să apeleze la un specialist pentru a-şi mări bijuteriile, deoarece în ultima vreme acestea au început să i se cam lase şi să o incomodeze în timp ce se deplasează.

“Ştiu că toată lumea vrea să-mi pună mîna pe sănii. Adevărul e că îmi place să merg cu sănii pe-afară”, a declarat Udrea. “Mai ales iarna, sau cînd e zăpada. În ultima vreme însă, le lovesc mereu cu genunchiul cînd merg. Au rămas mici. De aceea am apelat la un specialist. În opinia mea, nu e o ruşine pentru o femeie de vîrsta mea să vrea să aibe sănii mai mari. E vorba de comoditate, de cît de bine de simţi. Eu vroiam ceva mai mare acum şi am primit exact ce-mi doream. Vorba aceea: “Omul gospodar îşi face vara sănii, iar iarna piscină olimpică sătească!”.

Aflat în spatele săniilor multor vedere, Marian Cuescu, meşter săniolog spune că nu a fost uşor să lucreze pentru Elena Udrea. “În cele mai multe cazuri e vorba de sănii paradite, diforme, rudimentare. Le dau două ciocane şi am terminat. La doamna Elena e vorba de altceva. Nu mi-a venit să cred cînd am văzut minunăţiile alea. Mi-a fost şi frică să le ating la început, dar am prins curaj şi nu mai puteam să mă opresc. A fost ceva de muncă, dar la sfîrşit a meritat”.

Întrebată dacă nu îi e frică că o să se lovească între-o zi, Elena Udrea a declarat că nu are nici o teama. “Întotdeauna am încredere oarbă în persoana care îmi trage săniile. Înainte era vorba de soţul meu, dar acum, de cînd sînt mai mari, pot să pun şi nişte cîini să mă tragă, sau un străin. Sînt complet independentă!”.

Vă reamintim că Elena Udrea suferă de sănifurofobie, teama că cineva îi va împrumuta sania şi nu i-o va mai aduce niciodată înapoi, motiv pentru care deţine nu mai puţin de două sănii de 50 de centimetri lungime şi 30 de centimetri înălţime, una mai mare şi una mai mică, care în urma cosmetizărilor au ajuns să măsoare 60 de centimetri şi 36 de centimetri înălţime.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia