Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Elogiul ideilor ciudate

Zoom Elogiul ideilor ciudate

Există oameni care nu spun ce gândesc. Poate că trăiesc într-o dictatură unde n-ai voie să vorbești orice sau poate că trăiesc într-o societate liberă, ca a noastră, dar se tem de reacția celorlalți. Sunt multe motive pentru care te-ai putea cenzura. Dacă, în sfârșit, o faci, o să suporți unele costuri. De exemplu, se poate să râdă de tine toată lumea că ai spus o mare prostie sau să se uite la tine ca la un ciudat. Sau să apară noaptea o Volgă neagră la tine la poartă și să te ducă în arest, pentru o bătaie sumară. Sau poți să fii ocolit pe viitor de lumea bună și să nu ți se mai publice textele, pentru că ai trecut într-o parte nefrecventabilă a opiniilor politice.

Ții atât de mult la ideea pe care o ai încât ești gata să suporți aceste costuri. Poate că e mai comod să trăiești fără s-o formulezi public, dar minciuna ți se pare atât de mare în situația asta încât preferi să nu. Sau poate că ești convins că, deși la început o să fie mare valul dezaprobator, cu timpul vor vedea și ceilalți că ai dreptate și o să-i faci să treacă de partea ta.

Orice ar fi, e semn de mare curaj atunci când cineva critică varianta oficială și îndrăznește să spună lucruri incomode. Poate că ne înșelăm în multe privințe și oamenii ăștia sunt ocazia noastră ca să deschidem ochii.

Pe scurt, cam ăsta era modelul lui Cristi Puiu atunci când ne-a amintit că, datorită nesupunerii unora, am ajuns noi să avem libertatea de a-i vedea filmele la festival. La fel, ne îndeamnă el, ar trebui să privim cu reticență și toată povestea despre cum trebuie să purtăm mereu mască în locurile publice.

Modelul implicit pe care-l propune e simplu: pentru orice individ, enunțarea unor idei care contrazic varianta oficială implică un cost și, de aceea, ar trebui să fim mai atenți la astfel de excentrici. Poate că știu ei ceva, dacă-s gata să-și asume acele costuri pentru ideile lor.

Și totuși…

Modelul s-ar aplica dacă, în orice supermarket ai intra, ai vedea că măcar jumătate dintre angajați poartă masca pe nas, așa cum trebuie. Ar fi într-adevăr un act de curaj să contești măștile dacă peste tot ne-ar strivi dictatura lor și n-ai vedea că atârnă de multe ori neglijent sub bărbie, la alibi, cât să-i explici paznicului că poate ți-a alunecat puțin. Când străzile și autobuzele sunt pline de oameni care nu cred în virus (și folosesc expresia asta de parcă medicina ar fi un act religios), nu mai e nici o dovadă de rebeliune să contești masca. E doar un discurs convenabil și leneș, cu care vrei să ajungi la alți conservatori, ale căror aplauze sunt deja puse deoparte pentru tine. E util să existe păreri divergente, dar nu e cazul să punem umărul la dictatura unei singure păreri divergente.

Din același motiv, nici adepții teoriilor conspirației nu sunt niște rebeli veritabili. Conspirațiile pe care le denunță nu reprezintă adevărulincomod la care nu s-a gândit nimeni până acum și pe care ar trebui să-l luăm în considerare. Dimpotriva, teoriile conspirației sunt explicația cea mai intuitivă pe care o poți avea dacă nu crezi în instituțiile și-n civilizația care, după secole și milenii de evoluție, au creat o imagine mult mai complexă asupra lumii. Teoriile conspirației sunt înclinația prezentă în toți. Nu e nici unun act de rebeliune să le aduci în discuție.

 

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Toamnă electorală

    22 septembrie 2020

    Precum o bostană cu genunchii sparți, geaba număr zile: joia muri marți, sîmbăt-am pierdut-o vineri la un tîrg, miercurea îmi pare babă dată-n pîrg ce-a visat că-i cloșcă într-o zi […]

  • Ambiții politice la virusul ucigaș

    22 septembrie 2020

    Duminică, 27 septembrie 2020, agentul electoral COVID va stabili o ordine șchioapă a puterii pe următorii patru ani. E cel mai imparabil caz de democrație nereprezentativă din istoria modernă, neprevăzut […]

  • Școală, școală, vrem postaci!

    22 septembrie 2020

    Și, așa cum ni s-a promis, a început școala. În cele mai sigure, normale și deosebite condiții, asigurate cu înțelepciune și operativitate de către Guvernul României, înțelept condus de către […]

  • Spovedanie

    15 septembrie 2020

    Sunt gol de sentimente ca o biserică, toamna, cînd nunțile toate s-au veștejit și fosta-mi iubită se joacă de-a doamna cu șeful ocolului din Maglavit. E-un schimb valutar între grauri […]

  • Cea mai profitabilă afacere de pe pămînt

    15 septembrie 2020

    Nici să fi înviat Spiru Haret nu s-ar fi discutat atît de mult despre școală. Coronavirusul a trezit-o un pic la realitate. A pălmuit-o, cît să clipească mirată, și a […]

Cele mai citite