Săptămîna trecută s-a lăsat cu două mici scandaluri paraliterare. Primul, legat de George Burcea, autorul unui roman, Scrisoare către Ceaușescu. Nu romanul a fost în discuție, cu subiect legat de violență și alcoolism în în comunism, ci autorul. George Burcea a ținut cîtva timp prima pagină mondenă (droguri, nevastă, mașini). După lansarea cărții, Burcea a făcut un video de promovare, doar că a fost ironizat că se comportă ca o p…zdă. Brusc i-a sărit muștarul și și-a dat drumul la gură. Da’ cum și-a dat! Nu numai că „unele [femei] merită bătute”, dar a recomandat și uneltele potrivite pentru a li se da în cap. Urmarea? Un val de proteste, iar editura Hyperliteratura a retras cartea de pe piață.
Al doilea e mai celebru și mai scurt. Codin Maticiuc a scos biografia romanțată a unui interlop celebru, Dresor de lei și de fraieri: Viața lui Nuțu Cămătaru. Best-seller la foc automat, 15.000 de exemplare vîndute în numai două zile. Dar Nuțu nu s-a dat în stambă pe net, așa că nu a protestat nimeni. Deși se știe foarte bine cum dobîndit eroul averea de la fraieri: cămătărie, estorcare, trafic de carne vie. Mai mult, înfocate progresiste au sărit în numele egalității de șase (!) să apere cartea de ironii! Că e băiat din popor, iar cine ponegrește poporul… Așa că Dresorul își trage nestingherit tirajele doi și trei.
Azi deci notez cu mînă tremurîndă că nu e mare brînză să calci legea, dar e inacceptabil să fii mojic pe net.
2.118 vizualizări